candela

href="http://alliekatzgraphics.com/candle1.php">


Candle - Comments and Graphics Glitter

luni, 15 noiembrie 2010

Explicatii despre situatia in care ne aflam...

Articol extras din Nexus Magazine, Anul V, Numarul 13 (octombrie - decembrie 2009)]

Membrii ai societatii secrete occidentale a „Iluminatilor“ precum cei din familia Rockefeller si Rothschild au exercitat atat de mult control asupra unor economii din est incat societatile secrete din Orient i-au somat sa se retraga fara lupta.
La varsta de 17 ani, Benjamin Fulford, fiul unui diplomat canadian, s-a revoltat impotriva educatiei la care era supus si a fugit cu un vas in inima Amazonului, pentru a trai cu un trib de fosti canibali.
Continuand sa caute raspunsuri si sa incerce sa inteleaga mai bine societatea occidentala, a petrecut un timp intr-o comunitate independenta din punct de vedere economic din Argentina, inainte de a se indrepta spre Japonia, unde s-a inscris la universitate.

Un om cu principii, curajos, traditionalist idealist, a demisionat din pozitia de redactor sef al redactiei Asia-Pacific a revistei Forbes, dupa ce editorul a refuzat sa publice un articol despre un scandal pe care il investigase. Cercetand mai departe in mod independent lumea afacerilor, a inceput sa descopere reteaua complexa a controlului financiar global exercitat de familia Rockefeller si Rothschild, si de asemenea existenta unei arme biologice, numita SARS, ce actioneaza doar asupra membrilor unei anumite rase.

Aceste planuri ce urmaresc depopularea globala au fost cele care au deranjat anumite factiuni importante si puternice din Japonia, Taiwan si China. Dupa ce a fost abordat de un ninja real al zilelor noastre, lucrurile s-au complicat, culminand in anul 2007 cand Benjamin a devenit primul occidental din ultimii 500 de ani care a fost admis in randurile societatilor secrete orientale (organizatii cu peste sase milioane de membrii).
Actionand ca purtator de cuvant al acestora, el a iesit in fata pentru a transmite un mesaj simplu societatii secrete a „Iluminatilor“: ca ar trebui sa recunoasca ca timpul lor s-a sfarsit si ar trebui sa se retraga fara nici o lupta si sa permita lumii sa prospere asa cum ar trebui – sau, in caz contrar, sa accepte consecintele, adica amenintarea ce vine din partea celor 100.000 de asasini profesionisti. Acest mesaj a fost comunicat prima data prin intermediul doctorului Henry Makow (http://savethemales. ca/002056.html) in iunie 2007 si Jeff Rense (http://www.rense.com/Datapages/fulfdat.htm) in iulie 2007.
Membrii Proiectului Camelot au calatorit in Japonia pentru a se intalni cu Benjamin Fulford. Interviul nostru prezinta incredibila sa poveste – si va reaminti de asemenea societatii „Iluminatilor“ ca ultimatumul este real, serios si extrem de amenintator.

Inarmat cu o viziunea optimista si contagioasa asupra viitorului, Benjamin este pe deplin pregatit sa fie urmatorul Ministru de Finante al Japoniei. Planurile sale referitoare la modul in care va cheltui cele 5 trilioane de dolari din rezervele externe ale Japoniei pentru a elimina saracia la nivel mondial, pentru a repara pagubele imense provocate generatii la rand de o elita nemiloasa, sunt plauzibile si inspiratoare, nu doar simpla retorica. Acesta este un om cu o profunda intelegere asupra Estului si Vestului, un istoric al economiei globale care gandeste intr-un mod total nonconformist, un iubitor al pacii, caruia nu ii este frica sa faca cunoscute cuvintele razboinicilor.

– Kerry Cassidy si Bill Ryan, Proiectul Camelot.

Kerry Cassidy (KC): Ai lucrat timp de sase ani la Forbes, din cate am inteles.
Benjamin Fulford (BF): Da, aproape sase ani.
KC: Si lucrezi de 20 de ani ca si scriitor si jurnalist in Japonia?
BF: Mai mult de atat. Am venit aici in 1980 la universitate.
KC: Stiai in acel punct ca vei face studii economice?
BF: Vroiam doar sa invat. Nu ma gandeam deloc la diplome sau servicii. De fapt, am urmat toate cursurile care erau predate. Am urmat cursurile de economie, sociologie, antropologie, matematica, biologie, toate. In cele din urma am obtinut o diploma de la Universitatea British Columbia in Studii Asiatice, cu o specialitate in sfera problematicii chinezesti. Am urmat cursurile Universitatii Sophia din Japonia pentru trei ani si jumatate. Am facut aproape 8 ani de studii – mult mai mult decat imi era necesar.
KC: Cum de ai invatat limba japoneza?
BF: Am urmat un curs intensiv la Universitatea British Columbia inainte de a veni aici. Apoi am petrecut 3 zile la o scoala din Japonia si mi-am zis: „Nu are nici un sens“.
M-am decis sa ma angajez ca si barman intr-un bar condus de un gangster. Programul era de la 9 pm la 5 am. Era genul acela de loc in care mai aveau loc batai din cand in cand iar clientii erau goliti si de ultimul banut – practic cel mai jalnic mediu pe care il puteai gasi in Japonia. Dar partea cea mai buna legata de serviciul de barman era ca betivii spun mereu acelasi si acelasi lucru, astfel ca pana la urma intelegi ce vor sa spuna si inveti limba!
KC: Deci scrii in japoneza?
BF: Am scris pana acum o multime de carti in japoneza, multe dintre ele best-seller-uri.
KC: Aha. Cartile acestea sunt disponibile si in engleza?
BF: Nu, nu. Intentionat am inceput sa scriu in japoneza acum cativa ani, dupa ce am plecat de la Forbes, deoarece stiam ca aveam de-a face cu ceva periculos si nu intelegeam foarte clar despre ce era vorba. Imi amintesc de exemplu ca am fost atentionat de catre MakikoTanaka, fostul Ministru de Externe si de fiica primului ministru Kakuei Tanaka, care a fost implicata in scandalul Lockheed. Mi-a spus: „Daca incepi sa investighezi aceste lucruri, vei fi in cele din urma ucis.“ Deci stiam ca e vorba de ceva foarte periculos, insa nu intelegeam exact despre ce era vorba. Astfel ca, cumva m-am retras si am inceput sa scriu in japoneza.
KC: Ce lucruri ai inceput sa investighezi, de ai fost atentionat?
BF: Pe cand lucram la Forbes, scrisesem deja mai multe articole despre Yakuza si prin urmare am primit o multime de amenintari cu moartea. Seful biroului Forbes de la Moscova, Paul Klebnikov, a fost impuscat de 10 ori in fata casei sale. A fost luat si dus la spital, unde a fost urcat intr-un lift. Liftul s-a oprit pentru 8 minute, timp in care acesta a murit.
KC: In ce an s-a petrecut acest lucru?
BF: Acum cinci sau sase ani, cred. In acea perioada, anumite persoane de la ziarul Osaka si de la televiziunea CBS au venit la mine si mi-au spus ca seful sindicatului crimei Goto se afla la Spitalul Universitatii Berkeley – UCLA, pentru un transplant de ficat. Acest lucru a ridicat o multime de intrebari interesante. Ce face un gangster atat de celebru in SUA? Si de ce un asemenea individ de 70 de ani este pus in varful unei lungi liste de persoane aflate in asteptarea unui ficat disponibil pentru un transplant? Asa ca am inceput sa ma gandesc: „Ei bine, poate ca lucreaza cumva pentru CIA sau ceva de genul asta.“ Si aveam de gand sa scriu lucrul acesta in Forbes.
Insa inainte de asta, am vorbit cu o sursa de-a mea, un gangster mai in varsta si i-am povestit totul. Acesta mi-a zis: „Hei, daca scrii despre astea, vei ajunge hrana pentru pesti.“ „Poftim? Nu raspund niciodata la amenintari“ i-am spus. „Sunt un bine cunoscut jurnalist. Daca ma vei ucide, vei avea o multime de probleme.“ „Nu te vom ucide, doar vom face in asa fel incat sa dispari. Spune noapte buna prietenei tale. Nu o vei mai vedea niciodata.“ Si apoi mi-a spus numele catorva jurnalisti care au disparut.
KC: Oh doamne!
BF: Si mi-am amintit. A existat de exemplu un individ, care a scris despre modul in care secta religioasa Aum Shinrikyo importa amfetamine din Coreea de Nord si le vindea catre organizatia Goto. A disparut dupa ce a scris cateva articole despre acest subiect.
KC: A fost vreodata descoperit?
BF: Nu. O multime de asemenea jurnalisti au disparut. Si o multime de jurnalisti japonezi mi-au spus: „Singurul motiv pentru care tu esti inca in viata este pentru ca esti alb. Daca noi am fi incercat sa scriem ce ai scris tu, am fi fost deja morti.“ Deci stiam ca am de-a face cu indivizi periculosi. Apropo, acel gangster, cand i-am spus despre transplantul de ficat, mi-a spus: „Uite, nu voi mai putea sa vorbesc cu tine niciodata daca vei scrie acest articol.“ Si m-am gandit: „OK, acest individ este o sursa valoroasa si mi-a oferit o multime de informatii importante pana acum. Nu vreau sa pierd aceasta legatura doar din cauza unui articol“. Asa ca m-am decis sa nu mai scriu acel articol.

Gangsteri japonezi si garzi de corp cecene

BF: Apoi am zburat pana in Sakhalin, in Rusia, unde ei detin toate resursele de petrol si gaze naturale, pentru a realiza un articol. Reprezentantul local al acestei bande ma astepta si mi-a aratat imprejurimile. M-a dus intr-un cazino gigantic unde 400 de ceceni stateau afara. Era ca in filme. Toti aveau arme si erau angajati de catre banda japoneza ca si bodyguarzi pentru cazinoul lor.
KC: Ceceni?
BF: Ceceni, da. Lucrand pentru gangsteri japonezi. Se petrec o multime de lucruri care nu sunt vizibile la o privire de suprafata. In Asia, descoperi ca nu exista o linie clara de demarcatie intre gangsteri si guvern. E vorba de un continuum. Asa ca aproape te poti gandi la acesti gangsteri ca la niste...
KC: Ei bine, unii ar spune ca e adevarat, stii [Kerry rade] in SUA si in Rusia, si...
BF: Sigur. In SUA ... factiuni ale CIA sunt esentialmente crima organizata, datorita a ceea ce fac. In mare parte insa sunt oameni onesti care incearca sa isi apere tara, insa exista si grupuri, asa cum stim cu totii... acestea fac trafic cu droguri si desfasoara tot felul de actiuni criminale. Astfel ca, eram in acest „club“ iar acest individ statea langa mine. Nu semana cu acela pe care il cunosteam in Tokio, care arata ca un afacerist de inalta clasa. Acest individ parea un bataus, un tip periculos. Si era foarte tensionat. I-am spus: „Asculta, vreau sa merg acasa.“ Imi spune: „Nu, nu se poate. Probil ca vei fi ucis.“ Atunci am realizat ca totul a fost o capcana si ca urma sa fiu ucis! Am inceput sa ma gandesc rapid la o solutie. Am aratat spre doi indivizi din apropiere si am spus: „Ar trebui sa va faceti griji pentru voi. In vedeti pe acei indivizi? Sunt de la CIA si ma protejeaza. In plus, am un dosar care va deveni public daca se intampla ceva cu mine, cu o multime de nume in el si veti ajunge cu totii la inchisoare.“ Totul era o minciuna, evident. Nu aveam un asemenea dosar iar acei indivizi spre care aratasem nu erau de la CIA, dar ce puteam face in situatia aceea?
Atunci individul s-a ridicat ca o racheta si a plecat cu telefonul in mana. Mi-am luat telefonul si l-am sunat pe seful organizatiei si i-am spus: „Nu sunt aici pentru a scrie despre afacerile voastre cu gangsterii rusi sau altele de genul asta. Sunt aici pentru a scrie despre industria petroliera. Nu va voi crea nici un fel de probleme.“ Dupa un timp individul a venit inapoi. Era mult mai relaxat. I-am spus: „OK. Noapte buna“ Si asta a fost tot. [Kerry rade]
BR: Seamana cu o scena din filme.
BF: Da. Insa cecenii chiar mi-au impuscat colegul. Aceasta s-a petrecut dupa intamplarea pe care v-am povestit-o... Asa ca dupa ce colegul meu a fost impuscat, am facut un dosar, pe care inca il mai am – un hard disc si niste DVD-uri, ce contin inregistrari audio si video. De exemplu, un bine cunoscut Prim Ministru japonez a ucis trei femei si am dovezi in legatura cu una din aceste crime. Am o multime de informatii de acest gen. Dar munca mea nu consta in a demasca oamenii. Aceasta a fost doar o asigurare care mi-a fost necesara. Acum nu mai am nevoie de nici un fel de asigurare, deoarece am aceasta societate secreta care imi apara spatele… Asa ca toate aceste informatii nu vor iesi la iveala, probabil niciodata, atat timp cat nu ma vor ucide. Daca insa voi fi ucis, vor exista repercusiuni oribile. Insa sa fie clar, incerc sa fac ca toata lumea sa aiba de castigat. Bine? Asa, acum ne intoarcem la momentul in care am ajuns in Japonia.

Raporturile financiare ca si psihologie de masa

KC: Asa, deci esti in Tokio. In acel moment ai incercat sa te angajezi la Forbes?
BF: Nu, primul meu serviciu... ei bine, visam la o „teorie a totului“. Dar, stii, nu poti sa iti platesti facturile cu asa ceva, asa ca primul serviciu pe care l-am avut a fost la o publicatie ce era parte din lantul de publicatii Knight Ridder, cu toate conexiunile financiare ale acestora. Asa ca ma intalneam cu ministrii de finante si guvernatorii Bancii Japoniei. Am scris toate stirile pietei. Articolele mele miscau dolarul, sau miscau yenul, s-au modificau pretul bunurilor tranzactionate in fiecare saptamana, incoace si incolo. Era uimitor sa vezi acest lucru. Ceea ce am invatat ca si reporter al pietei financiare este ca, in realitate, finantele sunt de fapt psihologie de mase... A fost o lectie foarte interesanta, pe care nu o inveti in scoala.
KC: In acel punct ai inteles puterea cuvantului scris?
BF: Ei bine, este vorba despre informatie si despre modul in care toti au acces la aceasta informatie si sunt atenti la orice modificare a ei. De exemplu, guvernatorul Bancii Japoniei spune: „Ei bine, s-ar putea sa inasprim putin rata dobanzii“ Si totul se misca in functie de afirmatia lui. Chiar si pe piata produselor de larg consum. Zvonurile conform carora China va cumpara petrol, sau ceva de genul acesta, fac ca totul sa se schimbe.
KC: Am ascultat interviul pe care l-ai acordat unui post de radio canadian, unde ai demonstrat o uimitoare intelegere a economiei mondiale si a ceea ce o pune in miscare. Unde ai invatat toate acestea?
BF: Bineinteles ca am invatat despre toate astea si la universitate. Insa, in principal, de 20 de ani urmaresc economia mondiala, scriu despre ea. Vreau sa spun ca... toti vin la Tokio: presedinti, primi ministrii, ministrii de finante. Avem si G7 si toate celelalte... Am intervievat gangsteri, primi ministrii, ministrii de finante, presedinti ai unor companii importante, etc. De mai mult de 20 de ani, de aproape 30 chiar, intervievez tot felul de oameni. Absorbi o cantitate imensa de informatii si cauti „pepite“ care sunt usor de inteles si apoi surprinzand esenta o transmiti publicului. Acesta este de fapt serviciul meu. Sunt un filtru de informatii.
KC: Dar exista si alti jurnalisti financiari care urmeaza doar directia indicata. In mod categoric tu nu ai facut acest lucru. Tu esti un rebel in domeniu.
BF: Ei bine, exista foarte multa propaganda. Ei sunt spalati pe creier. Pur si simplu nu inteleg, in esenta, ce se petrece de fapt. Si aici este smecheria. Ei incearca sa pacaleasca oamenii cu tot felul de matematici esoterice, incercand sa ii ameteasca cu o multime de cuvinte complexe... Aproape ca este vorba despre o confuzie deliberata, deoarece in esenta totul este foarte simplu. In economie este vorba de fapt despre populatia care munceste pentru a isi castiga existenta. Finantele reprezinta unealta prin care oamenii sunt manipulati. Ei incearca sa faca in asa fel incat oamenii sa nu inteleaga acest lucru, in special partea cu finantele. Si aceasta reprezinta cheia la problemele lumii din ziua de azi.

Puterea din spatele scenei

KC: Ca si jurnalist, nu ai fost influentat de cei de la Forbes, in sensul de a incerca sa te convinga sa nu scrii un articol sau altul?
BF: Primul lucru pe care l-am observat in Japonia, e ca nimic nu e ceea ce pare. De exemplu, am vazut niste oameni aliniati la o mica cabina. Si i-am intrebat: „Ce faceti?“ „Ne schimbam premiile in bani.“ Si am descoperit ca au o uriasa industrie a jocurilor de noroc, locuri special amenajate carora li se face reclama cu niste neoane imense, prezente pretutindeni, care insa practic este ilegala. Si totusi functioneaza ziua in amiaza mare si are reguli clare. De exemplu, oricat de mult ai incerca, este greu sa pierzi mai mult de 1000 $ intr-o zi in aceste locuri. Prin urmare exista un intreg sistem, ce functioneaza in afara legii. Sunt implicati politisti, gangsteri si oameni de afaceri. Acest lucru m-a facut sa inteleg ca aceasta tara este diferita de alte tari. Ceea ce am invatat a fost ca asa-zisul „sistem democratic legal“ era de fapt o fatada pentru o structura a puterii complet diferita.
Un prieten de-al meu a fost batut de un gangster in fata unei gherete a politiei. Am mers la politaiul de acolo si acesta ne-a zis: „Nu ar trebui sa va luati la bataie cu gangsterii“. Asa ca mi-am zis: „E foarte ciudat“. Dar din nou, m-am gandit ca toate acestea tin doar de jocurile de noroc si de prostitutie, chestiuni care pretutindeni se desfasoara mai mult in ilegalitate.
Ca si jurnalist financiar este foarte important sa fi rapid. Daca iti invingi competitorii chiar si cu 30 de secunde, e suficient. Astfel ca trebuie sa afli in mainile cui se afla puterea. Vorbind de exemplu cu birocratii de la Ministerul Agriculturii, acestia mi-au spus: „Ei bine, daca vrei sa stii cu adevarat ce se petrece, vorbeste cu domnul Kato Koichi.“ Acesta era LDP powerbroker (o persoana sau un grup ce are abilitatea de a influenta decizii importante, in special in politica si afaceri n.t.), fiind deci omul care lua deciziile. Asa ca am ajuns sa il cunosc. Odata am fost chemat la unul din discursurile lui. A venit si si-a tinut discursul si a fost foarte impresionant. A primit un onorariu gras. Apoi am crezut ca Ministerul de Finante este adevarata sursa a puterii in Japonia – asta este ceea ce cred oamenii. Aici se gaseste cea mai puternica birocratie. Insa cand am inceput sa discut cu cei de aici, in cele din urma mi-au spus: „Daca vrei sa sti cu adevarat ce se petrece, trebuie sa mergi la Nomura Securities“ (o firma de securitate). Acestea se petreceau in anii `80. Acum este diferit. Insa in anii `80, Nomura Securities avea o lista de VIP-uri de peste 5000 de persoane.
Firma era condusa de doi sefi – marele Tabuchi si micul Tabuchi, ce nu erau inruditi – mai tarziu demonstrandu-se ca amandoi erau in legatura cu o mare organizatie criminala. Acestia foloseau toti acesti jurnalisti, politicieni si alte persoane importante, le imprumutau cateva milioane de dolari si le recomandau: „Cumparati acest stoc“. Acestia luau legatura cu toti reprezentanti comerciali din tara si cu toti jurnalisti cu care se aflau in legatura si le spuneau: „Acestea sunt stocurile pe care trebuie sa le cumparati acum.“ Si sotiile si doctorii si oamenii de afaceri cumparau aceste stocuri, pretul crestea si VIP-urile vindeau. Astfel se controlau lucrurile.
KC: Spui ca in prezent lucrurile stau altfel. Cum altfel?
BF: Ei bine, sunt alti jucatori si alte moduri de distributie a banilor. Si de fapt, aceasta este chiar radacina problemei cu care ne confruntam. Dar o vom lua treptat, pas cu pas, pentru ca astfel este mai usor sa ne facem o imagine completa.
Prin urmare, devenisem destul de cinic in privinta Japoniei, insa m-am lamurit cu adevarat cum stau lucrurile cand a izbucnit scandalul jusen referitor la inchirierea imobilelor. Acestea erau un grup de companii care inchiriau doar pentru piata imobiliara. Dupa ce a explodat „balonul“ japonez, a fost pentru prima data cand aveau de gand sa foloseasca banii contribuabililor. Apropo, in 1992 guvernul japonez stia deja ca avea 200 de trilioane de yeni in creante nerecuperabile, insa ziarele afirmau ca este vorba doar de doua sau trei trilioane. Doar 10 ani mai tarziu au recunoscut, in cele din urma, suma corecta. Asta se intampla in prezent in SUA – insa ei nu vor avea 10 ani la dispozitie deoarece nu au imprumutat banii de la alti americani. Ei au imprumutat de la restul lumii. Vom vedea mari schimbari in viitor.

Afaceri frauduloase si crime

BR: Imi amintesc ca ai declarat la Rense ca in opinia ta, datoria SUA se ridica la 120 de trilioane de dolari. Si m-am tot gandit de unde provine aceasta suma.
BF: Iti pot spune chiar acum. Intr-un eseu al profesorului Kilborn care a fost publicat de catre filiala din St. Louis a Federal Reserve Board in 2005, este mentionata datoria de 66 de trilioane de dolari. Acestia sunt banii pe care ii datoreaza cetatenilor americani pentru lucruri pe care au promis ca le vor plati, cum ar fi ajutorul medical si social. Toate acestea sunt prezentate in acesl eseu. Cealalta suma, de 53 de trilioane de dolari, este suma care se afla in circulatie in afara Americii. Aduna-i si vei obtine 120 de trilioane. Si nu numai asta, ci si un GDP de 13 trilioane. Acesta este locul unde toate fraudele sunt clarificate.
KC: Deci ai ajuns la imobile.
BF: Corect. Uite cum stau lucrurile. Lucram pentru Nihon Keizai Shimbun [Nikkei]; e un fel de publicatie Wall Street japoneza. Este in japoneza, insa este de departe cel mai bun ziar din domeniul finantelor. Vorbeau despre folosirea a zeci de miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a salva aceste companii. Erau niste discutii ciudate despre „responsabilitatea debitorului“. Astfel ca m-am intors catre ei si i-am intrebat: „Ei bine, cine sunt debitorii?“. Si a reiesit – sursele mele erau oameni care lucrau la Banca Japoniei si la alte agentii de evaluare a solvabilitatii – ca mai mult de jumatate dintre imprumuturi mergeau catre gangsteri, catre organizatii Yakuza. Pentru mine acesta a fost un lucru uimitor. Avem deci guvernul care foloseste zeci de miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a salva companii care au imprumutat bani gangsterilor si toate acestea erau conduse de fosti oficiali ai Ministerului de Finante.
Vezi deci o legatura intre oficialii Ministerului de Finante, politicieni si gangsteri. Foloseau banii contribuabililor pentru a ii da gangsterilor. Am scris toate acestea in Nikkei, in varianta engleza, iar reactia a fost uriasa. Peste 400 de jurnalisti straini si publicatii au scris articole similare. Jumatate din imprumuturi erau catre gangsteri, corect? Apoi Newsweek a publicat un articol aproape identic cu al meu. Ulterior, Nikkei, ziarul la care lucram, a scris: „Conform publicatiei Newsweek, jumatate din imprumuturile companiilor jusen merg catre Yakuza“ Am mers la editor si i-am spus: „Hei, eu am scris primul aceasta poveste. De ce scrii «Conform publicatiei Newsweek »?“.
M-au chemat si mi-au dat un premiu editorial si 50 $ [rasete] si mi-au spus: „Domnule Fulford, stiti, nu ar trebui sa scrieti asemenea lucruri. Poate fi periculos“. Dupa aceasta au inceput sa ma supravegheze. Nu m-au mai lasat sa scriu nimic cu exceptia lucrurilor anuntate de guvern. Astfel ca am inceput sa realizez ca presa japoneza nu era nici pe departe libera.
Am aflat apoi ca a existat un editor la Nikkei, pe nume Otsuka, care a castigat cateva premii deoarece a scris despre scandalul Itoman... apoi, brusc, a fost transferat la niste compartimente ciudate si indepartat din divizia care se ocupa cu stirile. Prin urmare a devenit foarte suspicios si a inceput sa il urmareasca pe presedinte. Si a descoperit ca imprumutasera o suta de milioane de dolari gangsterilor – banii care niciodata nu mai erau inapoiati. Scandalul Itoman a fost un scandal imens, unde una dintre cele mai mari banci japoneze, Sumitomo Bank, a fost preluata de catre un sindicat al crimei.
Oricum, am inceput sa realizez ca ziarele, politicienii, birocratii si gangsterii faceau toti parte dintr-un fel de structura a puterii, ce era foarte diferita de ceea ce vedeau oamenii la televizor si citeau in ziare. Si am devenit complet dezgustat cand au inceput sa imi blocheze articolele. Astfel ca mi-am dat demisia de la Nikkei.
Am lucrat ca si ziarist independent pentru un timp, pentru South China Morning Post, inainte de a ma angaja la Forbes.
La inceput, cei de la Forbes erau foarte incantati de articolele mele despre gangsteri. In urma unui astfel de articol, Ambasada Japoniei din Washington a trimis o scrisoare de protest. M-am gandit: „Dumnezeule, cred ca am atins un punct dureros.“ Apoi am scris alte articole...

Cand in sfarsit au inceput sa clarifice creantele nerecuperabile cu bancile, am descoperit ca au inceput sa moara tot felul de oameni. Acestia fie se sinucideau, fie dispareau. Dar nu era vorba despre o sinucidere tipica, gen hara-kiri, ca atunci cand faci ceva rau si te sinucizi pentru a iti cere astfel iertare. Era vorba despre oameni care aveau de gand sa depuna marturie, oameni ce aveau de gand sa acuze in justitie. De exemplu, a avut loc un scandal financiar si presedintele bancii Dai-Ichi Kangyo, care acum facea parte din Mizhuo, trebuia sa depuna marturie. Cu o zi inainte, la ora 11 noapte, sotia sa a plecat de acasa si 10 oameni imbracati in haine de culoare neagra au intrat in casa. Luminile s-au stins iar dupa un timp oamenii in negru au plecat. La ora 1.00 cand sotia s-a intors acasa, acesta era mort. Au spus ca a fost vorba despre sinucidere. Toate acestea provin din varianta in limba engleza a publicatiei Yomiuri. Insa in varianta japoneza nu au aparut. In acest punct, am inceput sa iau legatura cu o multime de gangsteri, deoarece am realizat ca daca vrei sa intelegi ce se petrece in domeniul financiar, trebuie sa vorbesti cu gangsterii. Altfel nu intelegi nimic.
KC: Am inteles
BF: Exista o banca numita Nippon Credit Bank care s-a transformat in Aozora Bank. Cred ca acum este detinuta de niste fonduri de asigurare din SUA. Poate Carlyle? Nu imi amintesc exact. Va trebui sa verific, insa oricum, un director de la Banca Japoniei, domnul Honma, a devenit presedintele acesteia. Doua saptamani mai tarziu a fost descoperit in streang, spanzurat. Au spus ca s-a sinucis. Il cunosteam pe acest om si in mod sigur nu s-ar fi sinucis... Se pare ca a fost ucis datorita unor imprumuturi catre Cooperativa de Credit Nord Coreana. A fost chemat sa dea socoteala pentru aceste imprumuturi. Si daca ar fi facut acest lucru, ar fi expus legaturile partidului (comunist) nord corean cu lumea interlopa. Nord coreeni trimiteau bani proveniti din jocuri de noroc in Japonia, vanzand amfetamine, facand tot felul de lucruri iar pentru a inchide ochii politiei au platit sume imense de bani de-a lungul anilor.
KC: Ai scris despre toate astea?
BF: Da, in Forbes. Editorii erau atat de lasi incat au scos o mare parte din articol, insa articolul s-a publicat... Astfel ca am inceput sa sap mai adanc. Insa brusc cei de la Forbes au inceput sa faca presiuni asupra mea. Am avut un articol despre GE, in care era vorba despre bilioane de dolari si au refuzat acea poveste fara nici un fel de explicatii. Apoi Citigroup a fost dat afara din Japonia pentru spalare de bani, pentru gangsteri. Nici aceasta poveste nu a fost acceptata... Eram gata sa renunt. In acel punct, o carte de-a mea a aparut in Japonia si a devenit best-seller.
KC: Care era subiectul cartii?
BF: Era vorba despre lucruri pe care le descoperisem cu mult timp in urma, unele pe care ti le-am povestit deja, crime, etc., in principal despre coruptia din Japonia. O multime de oameni din Japonia stiau ca se petrec astfel de lucruri. Am scris mai multe best-seller-uri de acest gen. Astfel ca am inceput sa am o sursa de venit independenta.
Intr-o zi cand eram la un show TV, cu cativa dintre politicienii de frunte ai Japoniei, am avut o revelatie. Atunci m-am gandit: „Astia sunt indivizii care conduc tara asta? Sa fim seriosi!“
Acum stiu bineinteles, ca acestia sunt doar niste actori care citesc un scenariu, insa in acel moment mi-am zis: „Dumnezeule, as putea face mult mai mult decat ei!“. Am realizat brusc: „Dumnezeule, japonezii au 5 trilioane de dolari investiti peste hotare. Adica suficienti bani pentru a stopa saracia si a opri distrugerea mediului inconjurator. De ce nu ii folosesc?“. Mi-am zis: „Voi deveni cetatean japonez, voi candida pentru un cabinet si voi incerca sa ii conving sa foloseasca acesti bani pentru a salva omenirea.“
Asa ca am scris doua capitole in care chiar am dezvaluit niste nume – anumiti politicieni, anumite crime, anumiti gangsteri. In urma acestei dezvaluiri ar fi trebuit fie sa parasesc Japonia, fie as fi fost ucis imediat ce cartea ar fi fost publicata. A doua zi dupa ce am trimis cele doua capitole catre agentul meu, am primit un telefon de la nepoata imparatului Meiji, Kaoru Nakamaru. Mi-a spus: „Domnule Fulford, nu ar trebui sa ii infurii pe cei din Yakuza. Esti sigur ca asta este ceea ce ai vrut sa faci? Nu ai vrea mai degraba sa faci altceva?“ Si mi-a spus ca a fost contactata de o „zeita“ in plan astral, si ca isi face griji in privinta mea! Ei bine, „zeita“ s-a demonstrat a fi de fapt politia secreta japoneza! [rasete]. Si am realizat ca intr-adevar vreau sa salvez omenirea! Si spre deosebire de alti oameni care doreau si ei sa faca acelasi lucru, eu chiar aveam o metoda concreta datorita celor 5 trilioane de dolari. Nu poti sa scoti acesti bani din SUA deoarece asta ar ruina economia Americii, astfel ca trebuie sa ii platesti pe americani sa faca acest lucru, astfel incat sa beneficieze si ei. Asa ca mi-am zis: „Vom face acest lucru in asa fel incat si americanii sa obtina un beneficiu; astfel nu se vor putea plange.“ Si asta este ceea ce am inceput sa spun. Am inceput sa scriu carti pe aceasta tema: de ce nu salveaza japonezii lumea?

Controlul exercitat de Rothschild si Rockefeller

BF: Ulterior nepoata imparatului mi-a inmanat o inregistrare video cu evenimentele de la 11 septembrie si mi-a zis: „Domnule Fulford, stii totul despre coruptia din Japonia, dar nu ai nici o idee despre coruptia din restul lumii“. Si cand mi-a dat caseta am fost socat. Nu uita ca am fost jurnalist financiar pentru mult timp si deoarece atat de multi oameni citeau ceea ce scriam, acest lucru misca piata. Exista tot timpul un numar de oameni care incearca sa iti furnizeze informatii false, ceea ce inseamna ca incepi sa dobandesti o imunitate foarte mare la astfel de lucruri. Problema pe care majoritatea oamenilor din societatea occidentala o au in legatura cu evenimentele de la 11 septembrie este ca spun ceva de genul: „Nu ma intereseaza ce dovezi vad; nu exista nici o sansa ca publicatia New York Times, Washington Post sau BBC sa prezinte vreodata asa ceva.“ Deoarece a accepta faptul ca un grup din interiorul guvernului SUA a facut asa ceva, inseamna sa accepti ca tot ceea ce crezi tu despre societatea in care traiesti, este complet gresit.
KC: Uhhh
BF: Avand experienta cenzurii de la Forbes si pe aceea a coruptiei din Japonia, am inceput sa fac cercetari pentru a afla ce se petrece de fapt. Raspunsul, la modul esential, este ca societatea europeana nu mai este „democratica“. Este o plutocratie combinata cu o aristocratie, iar „democratia“ este doar o modalitate de a tine sub control sentimentele „oilor“. Iti pot arata cum sa descoperi acest lucru, in interiorul rapoartelor financiare. Ceea ce am facut pentru a descoperi toate aceste, a fost sa ma intorc la editia din 1918 a revistei Forbes, la prima lor lista „a celor mai bogati oameni“. Am descoperit astfel ca cei mai bogati zece oameni din SUA controlau 70% din finantele tarii. John Rockefeller I valora aproape 30 bilioane de dolari in banii de azi. Cred ca controla 25% din toata bogatia SUA din acea vreme. Motivul pentru care cei din familia Rockefeller nu apar ca fiind atat de „bogati“ in lista celor de la Forbes (nu uitati ca una dintre insarcinarile mele era sa identific bilionari si sa le numar banii) este acela ca sunt trecuti drept „fundatie caritabila“, existand sute de astfel de fundatii: Rockefeller, Carnegie, Brookings, etc.
Fiecare generatie a familiei Rockefeller si a celorlalte familii, Morgans de exemplu, care sunt oamenii lui Bush, mosteneste banii. Inca mai controleaza acei bani. Si exista un sistem care face ca in fiecare generatie sa existe o persoana responsabila. Deci este un fel de aristocratie ascunsa. In loc sa mosteneasca pamant, acestia mostenesc capital si oricine lucreaza la una din intreprinderile, firmele etc., care sunt continute in acest capital, este ca si un taran care lucreaza pe proprietatea nobilului. De exemplu, daca lucrezi pentru Standard Oil, esti un fel de iobag la Rockefeller, deoarece ei sunt cei care detin controlul.
KC: Bine. Ai reusit sa examinezi si implicarea familiei Rothschild, partea europeana?
BF: Da. Povestea familiei Rothschild se intinde in trecut pe o perioada de 300 de ani. Cred ca acesta este un lucru binecunoscut... Oricum, cred ca cei din familia Rothschild au avut convingeri religioase foarte profunde si erau oameni destul de corecti. Desi aparent ei au finantat si pus la cale revolutia din SUA din 1776 – cu banii proveniti de la East India Company – tot ei au finantat si sustinut reformele Meiji. Acestea au fost lucruri bune, din multe puncte de vedere. Canada a fost intotdeauna teritoriul Rothschild, iar Canada este o tara foarte draguta, nu crezi? Prin urmare nu cred ca sunt la acelasi nivel.
Sistemul lor este, la modul fundamental, sistemul antic regal Babilonian. Acesta este punctul in care totul devine foarte ciudat si esoteric, pentru ca se ajunge cu 5.771 de ani in trecut. Cei din familia Rothschild afirmau ca sunt descendenti ai lui Nimrod, care a cucerit populatia din Babilon, Irak-ul zilelor noastre – o populatie de pastori. Ei au zis: „Nu exista oare vreo modalitate prin care putem mana oamenii la fel cum manam oile?“Si au venit cu un sistem: trebuie sa le controlezi resursele de hrana, trebuie sa controlezi informatiile la care au acces si trebuie sa ai la indemana mijloace violente pentru a ii disciplina...
KC: De fapt tu vorbesti despre gruparea „Iluminatilor“, nu?
BF: Ei bine, poti sa ii numesti „Iluminati“, sau poti sa ii numesti Curtea Regala. Am inceput sa cercetez modul in care era condusa antica societatea sumeriana si am descoperit ca modul in care este condusa SUA in zilele noastre este foarte similar. In Japonia, aveau obiceiul de a numi Ministerul Finantelor ministerul „marii magazii“... Nu uita, daca poti controla rezervele de hrana atunci poti angaja razboinici si intelectuali si deci poti controla societatea – le controlezi hrana, le controlezi modul de a gandi si daca este necesar ii pui la punct prin intermediul violentei. Si asa merg lucrurile si in prezent. De aceea este atat de important sa intelegi ca finantele inseamna de fapt controlul asupra rezervelor de hrana....
BR: Inseamna de asemenea si controlul rezervelor energetice.
BF: Da, a rezervelor energetice. Dar in cele din urma este vorba despre mancare. Fara hrana mori.
KC: La modul fundamental tii tot timpul oamenii ocupati trimitandu-i la razboi?
BF: Dupa cate se pare, ceea ce s-a petrecut a fost ca, in 1812, Republica Americana a decis sa nu reinnoiasca licenta bancara a lui Rothschild iar populatia americana a preluat controlul propriilor bani. Acesta a fost motivul pentru care Rothschild a invadat Statele Unite si acesta a fost motivul real al razboiului din 1812. In urmatorul secol, cei din familia Rothschild au conspirat si uneltit pentru a prelua din nou controlul asupra rezervelor financiare ale SUA si deci asupra poporului american. John Rockefeller I era implicat in industria petroliera, cumparand rafinarii. El mergea la proprietarul unei rafinarii si ii oferea o suma de bani si un pret mic. Daca omul refuza sa vanda, ii crea probleme cu angajatii sau il sabota, daca era necesar. Cei din familia Rothschild l-au observat pe acest individ – Rockefeller – si s-au decis sa il ajute. I-au permis deci sa isi transporte petrolul la un pret mult mai mic decat cel al competitorilor sai. Astfel ca a dobandit monopolul asupra petrolului. In cele din urma, in 1913, familiile Rockefeller, Harriman si Warburg au preluat controlul asupra Federal Reserve Board, dupa cum se presupune, in numele celor din familia Rothschild. Dar cred ca Rockefeller a pus in scena un gen de cuop d’état. A spus: „Hei, controlez armata americana si economia americana si voi coopera cu voi, insa eu conduc lucrurile aici.“ Si a preluat controlul SUA. Prin urmare cred ca SUA a devenit o feuda a lui Rockefeller si nu a lui Rothschild. Insa se intalnesc si coopereaza.
KC: Si crezi ca mai coopereaza si in zilele noastre?
BF: Cred ca exista o anumita cooperare. Insa cred ca exista si conflicte. Daca te uiti in cadrul Natiunilor Unite la paternul voturilor Europene contra voturilor din SUA, poti vedea diferenta dintre cele doua parti.
KC: Bun, si unde se incadreaza Japonia?
BF: Bine. In Japonia, ceea ce s-a petrecut a fost ca... dupa ce a venit amiralul Perry, Lordul Rothschild a trimis o flota care a atacat clanurile Satsuma si Choshu in Sud. L-au ucis pe imparatul Kinmu si au instalat un baiat de 16 ani pe nume Toranosuke Omura drept Imparatul Meiji. Au finantat modernizarea Japoniei. Prin urmare au organizat familia imperiala si au ajutat la modernizarea Japoniei. Au luptat cu rusii. Cred ca japonezii erau foarte recunoscatori. In 1903, dupa victorie, imparatii japonezi au devenit egali cu regii britanici. Fiecare imparat merge la Oxford pentru a studia. Insa cred ca dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial japonezii au inceput sa fie dezamagiti pentru ca nu erau tratati ca de la egal la egal. Nu li se dadea ceea ce li s-ar fi cuvenit. Au simtit ca este vorba despre rasism. In 1930, japonezii si-au cerut independenta. Au dorit sa creeze domeniul de prosperitate asiatic [Marele Est]. Au dorit sa modernizeze toate tarile „galbene“ astfel incat sa stopeze colonizarea inceputa de catre albi. Deci motivul pentru care japonezii au fost capabili sa preia controlul asupra celei mai mari parti a Chinei (fiind opriti doar de invazia SUA) a fost acela ca chinezii de fapt i-au primit cu bratele deschise. Aceste lucruri nu le citesti in cartile de istorie.
A fost vorba despre o incercare a asiaticilor de a preveni colonizarea. Ei i-au privit pe europeni ca pe borgii din serialul Star Trek: doar un singur mod de a gandi este corect. Poti sa iti imaginezi aceasta piramida gigantica a societatii cu un ochi deasupra: „Veti fi asimilati. Orice rezistenta este zadarnica.“ Asa au privit ei lucrurile si exista un adevar in asta. Exista tendinta de a considera ca daca lucrurile nu sunt facute in modul occidental, este gresit...
Americanii reprezinta 4% din populatia lumii cu 20% din economia mondiala, cu 50% din avocatii lumii si 50% din cheltuielile militare mondiale. Deci, prea mult timp este pierdut cu argumentarile si cu razboaiele, din punctul de vedere al asiaticilor. [Rade] Nu uitati, ei privesc lucrurile intr-un mod foarte diferit si dureaza destul de mult pana le intelegi punctul de vedere.

Japonia de dupa razboi

KC: Ai scris si o carte despre Rockefeller.
BF: Da. Ceea ce s-a intamplat este ca dupa ce am inceput sa inteleg toate acestea, am realizat ca dupa ce s-a terminat cel de-Al Doilea Razboi Mondial, controlul asupra Japoniei a ajuns din mainile familiei Rothschild in cele ale familiei Rockefeller. La inceput au spus japonezilor: „Dezvoltati-va economia asa cum doriti. Atata timp cat sunteti aliati din punct de vedere militar cu SUA va puteti reconstrui economia. Asta este tot ce ne intereseaza.“ Asa au stat lucrurile pana in 1980, cand japonezii au inceput sa aiba niste surplusuri comerciale imense, acest lucru facand ca Rockefelleri sa devina foarte nervosi. Si acum inteleg de ce, deoarece japonezii considerau ca au invins in cel de „Al Treilea Razboi Mondial“ fara macar sa fie necesar sa traga un singur glonte, deoarece au reusit sa controleze cea mai mare parte din capitalul financiar mondial. Iar banii inseamna putere. Daca ai bani, poti angaja soldati, intelectuali, poti...
KC: Vrei sa spui ca Japonia a facut asa ceva?
BF: Lucrand din greu au inceput sa aiba un surplus comercial tot mai mare – produse electronice, masini, produse dragute pe care oamenii doresc sa le cumpere. Japonezii au inceput sa detina controlul asupra banilor. Acesta este punctul in care Rockefelleri au inceput sa devina ingrijorati. Astfel ca au hotarat sa puna Japonia la punct. Au reusit sa faca acest lucru cu ajutorul „balonului de sapun“ japonez, care s-a petrecut la ordinul SUA. La inceput au spus: „In primul rand, vrem sa faceti ca yenul sa creasca.“ Deoarece nu doreau ca japonezii sa detina controlul asupra banilor. Si yenul a crescut de la 360 pentru un dolar, la 79 pentru un dolar. Insa japonezii si-au mutat baza industriala din China in sud-estul Asiei, devenind si mai bogati. Astfel ca metoda nu a functionat. In cele din urma, ceea ce s-a petrecut a fost ca au inceput sa ucida politicieni japonezi.
KC: Cine?
BF: As spune ca cei din familia Rockefeller, pentru a fi siguri ca japonezii nu vor putea sa isi foloseasca niciodata banii asa cum vor, ci mai degraba ii vor da americanilor. Inca nu am verificat, dar sunt destul de sigur ca daca aduni toate surplusurile comerciale ale japonezilor si le compari cu ceea ce acum este recunoscut oficial ca fiind capitalul japonez, vei descoperi ca surplusul comercial este mult mai mare. Cu alte cuvinte, este ca si cum ai merge la un bar si ai spune: „Puneti pe socoteala mea!“. Si apoi, dupa cativa ani, spui: „Uite, uitati de jumatate din socoteala mea.“ Deci ideea este ca: „Vom continua sa luam bani de la tine pentru totdeauna“. Exact ca si tributurile platite Imperiului Roman. Trimit masini si televizoare si nu primesc nimic in schimb, cu exceptia unor hartii. Asa privesc ei lucrurile si au dreptate. De 34 de ani americanii au primit tot felul de lucruri din toata lumea si nu au platit pentru ele.
KC: De ce au tolerat japonezii toate acestea atata timp?
BF: In primul rand, dupa Al Doilea Razboi Mondial, japonezii s-au indragostit pur si simplu de americani. Li s-a spus ca vor fi torturati... Imi amintesc de acel individ care povestea cat de infricosat era in timpul razboiului, cand stia ca vor veni soldatii americani. Iar soldatii americani le-au dat batoane Hershey, nu? Acest lucru a fost simbolic. Au fost foarte bine tratati. De asemenea, pana ce nu s-a prabusit Uniunea Sovietica, japonezii au avut mereu sentimentul ca fara americani nu vor mai fi protejati. Americanii le-au creat iluzia fricii: „Daca nu ne aveti pe noi, veti fi cuceriti.“ Japonezii au fost supusi unei propagande intense de la sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial. A existat un dr. Funai, in a carui casa locuia un ofiter american mai in varsta, dupa razboi. Ofiterul i-a spus: „Va vom modifica sistemul educational, astfel incat sa nu mai aveti parte de genii“. Si l-au modificat.
Propaganda la care au fost supusi le-a indus japonezilor un complex de inferioritate. Li s-a spus ca America este o tara minunata si ca fara protectia Americii sunt pierduti. Sistemul lor educational a fost intentionat distrus, astfel incat sa nu stie cum sa argumenteze, sa nu stie cum sustina o dezbatere. Au fost astfel educati incat sa nu aiba opinii.
KC: Dar aceasta metoda nu face parte din sistemul oriental de gandire? Chiar si imparatii cumva aveau grija ca supusii lor sa nu fie prea inteligenti, nu?
BF: In modelul traditional confucianist, cheia este ca oamenii care sunt in conducere trebuie sa fie foarte verticali din punct de vedere moral si sa isi trateze supusii ca pe propria familie, ca pe proprii copii, deci sa fie buni cu ei. Aceasta este diferenta. Deci nu este vorba despre o supunere oarba in fata unui tiran, ci mai degraba (la modul ideal) conducatorul trebuie sa fie ca un tata generos si bland. Ceea ce vedeti in Coreea de Nord este doar o ramasita. Ceea ce ati vazut in cadrul sistemului Maoist a fost acest sistem traditional asiatic de filiatie.
KC: Explicatia ta cred ca este putin cam simplista. Adica, de ce ar fi acceptat societatea japoneza acest tip de „prostire“? Ce aveau ei de castigat?
BF: Ei bine, cand vrei sa inrobesti o persoana, o bati intai ingrozitor si apoi te porti frumos cu ea. Apoi ii spui: „Hei, daca vei face tot ce iti spun, ma voi purta frumos cu tine, dar aminteste-ti ca daca nu...“. Aceasta a fost scopul celor doua bombe nucleare. Insa japonezii au reusit sa isi dezvolte economia. Au fost lasati in pace mult timp. Doar in ultimii ani, acest lucru a inceput sa devina primejdios.
Exista o boala in inima sistemului american. Problema este ca, daca urmaresti situatia financiara, banii au ajuns din tarile sarace in cele bogate. Si in interiorul tarilor bogate, banii de la cei saraci au ajuns la cei bogati. Este ca un burete gigantic care suge toata energia vietii. Cei mai saraci oameni ai planetei sunt fortati sa devina si mai saraci si singurul lucru pe care il pot face este sa se foloseasca de ceva aflat pe un nivel si mai jos decat al lor, de bietele creaturi fara aparare. Trebuie sa dea foc la paduri pentru a obtine noi terenuri agricole deoarece si-au epuizat pamantul si nu li se da accesul la fertilizatori, astfel ca sunt nevoiti sa devasteze planeta.
Astfel ca sursa saraciei si a problemelor mediului inconjurator o constituie acei indivizi care detin Federal Reserve Board si politica lor, ce acorda o prioritate absoluta celor bogati. Aceasta este esenta problemei.
Japonezilor li s-au furat economiile si au fost fortati sa adopte politici economice ce au avut drept rezultat cresterea saraciei. Asa-zisa reforma pe care Primul Ministru Koizumi si Ministrul de Finante Heizo Takenaka au impus-o japonezilor, le-a fost impusa de catre americani, prin santaj. Cresterea saraciei a fost rezultatul acestei reforme. Un raport recent realizat de publicatia Asahi arata ca numarul japonezilor care cred ca viata lor este mai grea de cand au inceput aceste reforme, este dublu in raport cu cei care considera ca viata lor s-a imbunatatit. De asemenea, au creat o societate impartita in bogati si saraci. Societatea americana este la fel.
Salariul barbatilor din America a cunoscut cel mai inalt nivel in 1973 si de atunci a tot scazut.
Deci daca te uiti la nivelul la care jumatate din populatie e sub iar jumatate e deasupra, vei gasi o linie de demarcatie foarte aproape de saracie. Ei au luat banii.
Prea multi bani au ajuns la cei bogati si acestia nu i-au cheltuit intr-un mod corespunzator. Au fost amagiti astfel incat sa creada ca problemele mediului inconjurator se datoreaza oamenilor cu o piele de culoare mai inchisa, care dau foc la paduri, astfel ca solutia pare a fi aceea de a scapa de acestia. Au creat boli. Exista dovezi foarte solide care arata ca SIDA a fost creata de armata americana, ca si arma biologica impotriva Africii...
KC: Vorbeste-ne despre SARS.
BF: SARS este o arma biologica care tinteste o gena specifica ce este foarte raspandita in randul asiaticilor, insa nu se gaseste aproape deloc in randurile caucazienilor. Deci este o arma biologica ce tinteste o rasa anume.

Continuare in editia urmatoare:

Despre interviu:
Kerry Cassidy si Bill Ryan constituie echipa din spatele Proiectului Camelot (www.project camelot.org).
Daca vreun cititor detine informatii „din interior“ pe care si-ar dori sa le faca publice, Proiectul Camelot garanteaza confidentialitate absoluta si ofera o larga audienta pentru dezvaluirea unor subiecte importante.
Email: support@projectcamelot.org.
Vizitati pagina de internet a lui Benjamin Fulford la: http://benjaminfulford.com/indexEnglish.html.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu