Despre boala inchipuita_ Ipohondria

IPOHONDRIE. Teama de necontrolat faţă de o posibilă afecţiune gravă, dublată în cazurile severe de anxietate ori depresie îi terorizează şi pe ipohondri şi pe familiile acestora.

Statisticile arată că ipohondria afectează între 1 şi 5% din populaţie. Nu se cunosc modalităţile de prevenire a bolii, iar tratamentul se acor dă doar în cazurile în care afecţiunea este însoţită de depresie, anxietate sau psihoză.

Pentru un ipohondru, descoperirea unei aluniţe poate însemna cancer de piele, iar o simplă indigestie e văzută drept un prim semn al unei grave boli digestive. Când medicul îi spune, după examene medicale, că e sănătos, ipohondrul îl crede incompetent şi caută să afle adevărul de la un alt doctor, cheltuind mereu pe medici şi analize de tot felul.

Pentru că tratamentul e aproape inexistent, este indicat ca ipohondrul să ştie cât mai mult despre ceea ce i se întâmplă, iar familia lui să nu-l trateze ca pe un prefăcut: pacientul nu se preface, el chiar crede că boala lui este reală.

Milioane de lei pe analize

„Soţul meu este ipohondru. Dacă e răcit, clar face pneumonie. Dacă are o mică durere de cap, are impresia că nu se mai poate mişca şi zice că leşină. Orice aritmie este un stop cardiac, iar o durere oarecare e semn de cancer”, se plânge Maria, pe un forum
medical.

Femeia spune că, anual, familia ei cheltuieşte milioane de lei vechi pe analize, în condiţiile în care niciun medic nu găseşte vreo boală reală pentru soţul ei. Femeia spune că, atunci când copilul
lor e bolnav, primul lucru pe care trebuie să-l facă e să-şi liniştească soţul şi abia apoi să aibă grijă de cel mic.

Boala se poate împrumuta de la partenerul de viaţă

În România, în topul bolilor de care se tem persoanele ipohondre sunt, în ultimele două decenii, cancerul şi SIDA, după cum a observat Radu Mihăilescu, medic psihiatru la Spitalul „Alexandru Obregia”, din Bucureşti.

Acesta precizează că simptomele ipohondrilor sunt, de cele mai multe ori, din spectrul cardiac sau din cel digestiv şi că ei rămân focalizaţi pe o anumită zonă.

Din păcate, nu există tratament medicamentos pentru ipohondrie, pacienţii fiind trataţi cu pastile doar dacă suferă şi de alte tulburări sau dacă boala a apărut pe fondul unei depresii. În cazurile acestea, tratamentul acordat este de tip antidepresiv, antiaxios sau antipsihotic, după caz.

Îi poate, însă, ajuta
psihoterapia, spune Radu Mihăilescu, însă medicii la care ipohondrii merg pentru diagnostic îi îndreaptă de prea puţine ori spre terapie.

„În loc să-i trimită la psihoterapie, medicii preferă să le pună un diagnostic uşor, spre exemplu cădere de calciu, iar pacientul începe să-şi facă zeci de analize privind nivelul
de calciu şi rămâne focalizat pe asta”, este dezamăgirea medicului.

Aflaţi într-o continuă căutare a unui diagnostic, speriaţi de o inevitabilă boală gravă, ipohondrii ajung să-i terorizeze pe medici şi pe cei din jurul lor.

Preocuparea lor principală devine boala lor închipuită, pe care o caută din medic în medic, şi sunt frustraţi că nimeni nu le-o poate confirma.

„Pacienţii devin sâcâitori prin faptul că se plâng tot timpul, iar în cazul celor în vârstă este posibil ca şi partenerul de viaţă să împrumute aceleaşi metehne”, arată medicul Mihăilescu.


"Pe ipohondri îi ajută psihoterapia, însă medicii la care bolnavii merg pentru diagnostic îi îndreaptă de prea puţine ori spre terapie.",
Radu Mihăilescu, medic primar psihiatru la Spitalul „Alexandru Obregia” din Bucureşti

RĂSPÂNDIRE

Bolile imaginare ale celebrităţilor

Ciudăţeniile ipohondriei au afectat, de-a lungul timpului, persoane de renume din toată lumea.

•Spre exemplu, filosoful Immanuel Kant era convins că organele lui sunt prea înghesuite, împiedicându-l să respire bine. Ştia însă că e ipohondru şi obişnuia să spună că „între sănătate şi nebunie se află ipohondria”.


•Scriitorii francezi Moliere şi Marcel Proust aveau o problemă similară. Proust era speriat de microbi, se ferea de lumină şi mânca doar o dată pe zi, convins că are o boală de stomac.


•Compozitorul Igor Stravinski şi-a terorizat toată viaţa familia din cauza problemelor închipuite de sănătate. Obişnuia să meargă la doctor în fiecare oraş prin care călătorea şi lua pastile pe care şi le prescria singur. Când unul din fiii lui a fost operat de apendicită, a decis să se supună şi el aceleiaşi intervenţii chirurgicale şi a făcut la fel şi cu ceilalţi trei copii
ai lui, speriat că s-ar putea îmbolnăvi şi ei din aceeaşi cauză.
Sursa: Evenimentul zilei