Powered By Blogger

candela

href="http://alliekatzgraphics.com/candle1.php">


Candle - Comments and Graphics Glitter

duminică, 4 iulie 2010

Despre tiroida.......

Nervozitate, pierdere in greutate, oboseala: asemenea stari par astazi obisnuite, adica parti componente ale vietii moderne, cu avalansa ei de griji si de neajunsuri. Totusi, nu de putine ori ele vin sa ne avertizeze asupra unor dereglari ale glandei tiroide, care pot produce complicatii grave si de durata. Tiroida este o glanda mica, situata la baza gatului, putin mai jos fata de „marul lui Adam”. Poate fi usor palpata si examinata de medic, ceea ce nu inseamna ca imbolnavirea ei este foarte simplu de contracarat.

Oboseala poate veni de la... gat

Se poate intampla ca, dupa un somn bun, unele persoane sa simta din nou nevoia de a se odihni, din cauza unei oboseli inexplicabile. In plus, apare si o nemultumire interioara, fara un motiv bine determinat, tradusa prin irascibilitate si uneori chiar prin agresivitate. De obicei, si mediul devine greu de suportat: intr-o incapere unde cei prezenti se simt bine, se poate ca persoanei vizate sa-i fie cald, sa se simta incomod, sa devina anxioasa, avand impresia ca in organismul sau s-a dereglat ceva. Lucru perfect adevarat, intrucat – puse cap la cap, senzatiile amintite contureaza ideea unei hipertiroidii. Consultatia medicala va stabili si daca ritmul cardiac este mai rapid decat in mod normal, intrucat secretia in exces a hormonilor produsi de tiroida (T4 si T3) produce si acest efect. Pe de alta parte, glanda respectiva are si rol de termostat pentru corp, de unde si senzatia de caldura permanenta, in situatia descrisa mai sus. Nu e deloc lipsit de importanta sa mentionam si faptul ca afectiunile tiroidiene apar de pana la sapte ori mai frecvent la femei decat la barbati, inegalitate explicata prin fluctuatiile hormonale din organismul feminin.

Socuri care ne imbolnavesc

Cand glanda tiroida creste in volum, toate functiile corpului se accelereaza, provocand o oboseala fizica intensa. O simpla analiza a sangelui, numita TSH, care se realizeaza in astfel de cazuri, permite confirmarea diagnosticului, daca valoarea sa este mai mica de 0,01 mUI/l (unitati internationale). Prin urmare, pacientul va fi indrumat catre un endocrinolog, care va stabili despre ce tip de hipertiroidie este vorba, cea mai frecventa fiind boala lui Basedow. Pe langa simptomele amintite mai sus, aceasta se manifesta – in doua cazuri din trei – prin semne oculare (ochii sunt mai iesiti din orbite) insotite uneori de senzatia de usoare intepaturi. In asemenea situatii, oftalmologul este cel ce poate trage semnalul de alarma. De fapt, cauzele bolii lui Basedow nu se cunosc prea bine. Chiar daca exista predispozitii genetice la aceasta. S-a mai observat ca declansarea maladiei vine deseori ca urmare a unui stres sau a unui traumatism: moartea cuiva apropiat, socul unei intamplari neplacute etc. Imprejurarile favorabile sunt chiar surprinzator de complexe. Se citeaza de pilda cazul unei femei la care hipertiroidia a aparut in urma unui accident rutier stupid. Ea a fost lovita de portiera unei masini, iar socul si atitudinea agresiva a soferului au facut ca boala sa iasa in evidenta dupa numai cateva zile.

Basedow sau Hashimoto?

Factorul psihic este implicat si in procesul de vindecare. Medicii care se ocupa indeaproape de aceasta boala cu inca multe necunoscute ii atrag direct pe pacienti in procesul de vindecare, cautand si analizand impreuna cu ei socul care ar fi putut declansa imbolnavirea. In paralel, pacientul va urma insa si un tratament medicamentos (anti-tiroidian), pentru a incetini activitatea glandei. E un tratament de durata (18 luni) realizat sub supravegherea stricta a specialistului. O alternativa, in caz de esec, o constituie interventia chirurgicala, cand se indeparteaza cea mai mare parte a tiroidei. Operatia se recomanda si daca examenul scintigrafic (efectuat dupa injectarea unei substante radioactive) indica la originea dereglarii existenta unor noduli. De asemenea, este posibil si tratamentul cu iod radioactiv. Trebuie retinut ca aceleasi simptome din debutul hipertiroidei apar si in cazul maladiei lui Hashimoto, dar aceasta este legata de o problema imunologica la nivelul tiroidei: glanda incepe sa functioneze in exces, revine la normal, apoi „comportamentul” respectiv se repeta. In asemenea situatii, tratamentul se face doar daca simptomele devin foarte jenante, folosindu-se microdoze, in prize lunare. Dupa 20-25 de ani, boala amintita poate evolua catre hipotiroidie. Deocamdata se presupune ca femeile in varsta de cel putin 50 de ani, la care s-a depistat o hipotiroidie, in realitate au avut candva boala lui Hashimoto. Aceasta insuficienta trebuie compensata prin tratament cu hormoni tiroidieni, dar, evident, numai dupa ce medicul endocrinolog si analizele de laborator au stabilit cu certitudine despre ce afectiune este vorba.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu