cele 5 legi biologice dr,Hamer

SINTEZA PRINCIPIILOR

NOII MEDICINI GERMANE

Noua Medicină Germană este un set de descoperiri şi principii care pune la baza apariţiei şi evoluţiei bolilor:
· principiile universale biologice;
· interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane: psihic, creier şi organe.
Noua Medicină Germană priveşte corpul ca un întreg, în care psihicul este integratorul tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar creierul este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict şi organelor corespunzătoare acestora.
Noua Medicină Germană este o ştiinţă a naturii, bazata pe 5 legi biologice care sunt aplicabile fiecărei boli ale oamenilor sau mamiferelor.
În Noua Medicină Germană, boala nu este o eroare a naturii ci ea are o anume semnificaţie biologică. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii proiectate cu scopul de a-l ajuta pe individ să coopereze cu evenimentele apărute în viaţa lui sau să îl elimine pe baza mecanismelor de selecţie necesare evoluţiei grupului din care individul face parte.
Dr. Hamer a constatat faptul că moartea soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi corelate cu împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca medic, cercetător şi şef al clinicii de oncologie din Munchen, dr. Hamer a ajuns la următoarea concluzie: Un eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic care se va manifesta în transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale parametrilor sistemului nervos care la rândul lor pot produce creşterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze şi perturbări funcţionale în organe specifice fiecărui tip de conflict biologic.
După 20 de ani de cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a stabilit că un conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire: rece, canceroasă sau necrotică, iar dacă conflictul este rezolvat, se trece la o fază de vindecare: caldă prin care procesele canceroase sau necrotice sunt inversate pentru a se autorepara ţesuturile afectate în faza de îmbolnăvire şi a restabili starea de sănătate optimă.

CELE 5 LEGI BIOLOGICE
UN MIRACOL CENZURA

De Caroline Markolin, Ph.D.VancouverCanada
Pe 18 August 1978 Dr. Ryke Geerd Hamer M.D., la vremea aceea internist şef la clinica oncologică a Universităţii din Munchen, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost împuşcat. Dirk a murit în Decembrie 1978 şi, câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului poate avea legătura directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat foarte curând că, la fel ca el, toţi au trecut prin experienţe extrem de stresante, înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit că orice boală, nu numai cancerul, este controlată de o zonă din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un conflict şoc, perfect identificabil. Rezultatul cercetărilor sale se constituie într-o diagramă ştiinţifică GNM, ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier şi corelaţia cu organele şi ţesuturile întregului organism uman (varianta engleza a “Diagramei ştiinţifice a GNM” este în lucru).
Dr. Hamer a denumit descoperirile sale “Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicini”, datorită faptului că aceste legi biologice valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând al interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine® (GNM – Noua Medicină Germană). Termenul “New Medicine” nu poate fi folosit nicăieri la nivel internaţional) .
În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totuşi, până astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici independenţi, cât şi de asociaţii profesionale.
La scurt timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa la descoperirile sale ştiinţifice, sau i se va refuza reînnoirea contractului la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală, pe motive ca a refuzat să se conformeze principiilor medicinii standard. Cu toate acestea, era hotărât să-şi continue munca şi, în 1987 a reuşit să-şi extindă descoperirile practic către orice boală cunoscută de medicină.
Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane şi de către cele franceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă cercetările şi continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a “New Medicine”. Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer.

ORIGINEA BOLILOR ESTE ÎN CREIER

Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un şoc emoţional, care surprinde individul total nepregătit” (Prima Lege Biologică). În onoarea fiului său, Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci şi biologic, care trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale. Animalele experimentează aceste șocuri biologice în urma pierderii bruște a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neașteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei amenințări de moarte.
Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului”, când îşi pierde casa sau locul de muncă, pe neașteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin” poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei, un şoc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă, copiii suferă deseori un şoc conflictual „de separare”, când mama se decide să se întoarcă la muncă , sau când se despart părinţii.
Analizând mii de tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând o leziune care este vizibilă pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (În 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit şocul impactului către organul corespondent , care, la rândul lui, răspunde cu o modificare specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată sa răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări. În timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliană) este programat cu instrucţiuni de bază legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate şi cele legate de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine.
Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru că, indiferent de felul în care organul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt determinate de stratul embrionar al germenului din care provin atât organul, cât si ţesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologică).

GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustrează că organele controlate de „vechiul creier” care derivă din endoderm sau vechiul creier mezoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc. generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS). Să luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte”deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit, şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului. Analizele tomografiilor întreprinse de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plămân prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice, în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat de tipul „frica de moarte”, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor, teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.
Cancerul de sân, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul “mamă-copil” sau “probleme cu partenerul”. Aceste tipuri de conflicte impactează întotdeauna vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil, întrucât îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul biologic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui părinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict şoc specific, care activează un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologică) ce îi permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală specifică, de unde este coordonat acest program de urgenţă.
În vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului – şoc, situaţia este opusă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) îşi au originea în ectodermul sau mezodermul noului creier. În momentul producerii conflictului – şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară.

Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres relaţionată cu conflictele – şoc corespondente. Aşa cum este de așteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă.
Sa luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai târziu decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zona mai tânără a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict, atunci când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict – şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poată drena mai ușor şi să nu se congestioneze în interiorul sânului. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reacţie – răspuns biologic. Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoana iubită. Pe durata fazei active a conflictului – şoc nu există practic nici un simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sânului.

CELE DOUA FAZE ALE ORICĂREI BOLI

Dr. Hamer a descoperit de asemenea că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar desfăşurarea oricărei boli are loc în doua faze. (A Doua Lege Biologică). În timpul primei faze a conflictului activ (şi anume, atâta timp cât acesta există) întregul organism este orientat către a face faţă conflictului. În timp ce la nivel fizic, au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă şi ele cu situaţii neaşteptate. Comutată într-o fază de stres (simpaticotonia), mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburări ale somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este denumită şi „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în aceasta stare prea mult timp, urmările pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fără nici o îndoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital ,precum colonul sau bila, dar în nici un caz celulele canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În German New Medicine, distincţia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca marcării tumorali) care, pur şi simplu, indică o activitate de reproducere celulară, ce a depăşit o anumită limită complet arbitrară.
Dacă o persoana moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale. De cele mai multe ori, este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul Mai ai doar şase luni de trăit!, impact ce aruncă pacienţii de cancer, şi pe cei apropiaţi lor, într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă sau chiar deloc, sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia şi, în cele din urmă, mor în urma unui proces agonizant pentru pacienţii de cancer, pe care tratamentele convenţionale nu fac decât să îl accelereze.
Dacă pacientul nu a făcut nici un tratament convenţional de cancer (în special chimioterapie sau radioterapie) GNM ,”Sistemul Ontogenetic al tumorilor”, are o rată de succes de 95 până la 98 %. Este o ironie că aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când Dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fără a avea licenţă medicală, pentru trei persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască, în timpul procesului, că după 5 ani, 6000 din 6500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, cifra aceasta este inversă. Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), succesul majorităţii chimioterapiilor este jalnic… nu există nici o dovadă științifică referitoare la abilitatea de a extinde, în mod apreciabil, viaţa pacienţilor care suferă de cele mai comune forme de cancer organic… Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă un pustiu științific – scientific wasteland. (Lancet 1991).

CORPUL SE VINDECĂ SINGUR

Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale, reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat, în mod direct, de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale pe perioada de vindecare. A doua fază este denumită faza caldă şi, în această perioadă, vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea.
Odată cu rezolvarea conflictului, se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulară (vechiul creier – controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul nou – controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanșat procesul de reparare specific. O zonă care s-a necrozat, sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului, este acum regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase, cauzate de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt: hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringită, bronşită, artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii (vezi mai jos).
Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă drept tumoare malignă. În GNM, distingem la fel două tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt împărțite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi de unde sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului – şoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostată etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare.
În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creșterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se oprește, de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringal şi cancerul cervical, toate sunt de natura curativă şi fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului-şoc, aceste tumori dispar până la urmă, până la sfârșitul procesului de vindecare.

Al doilea tip de cancer mamar, carcinom în situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer în situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O femeie nu face un cancer de sân, fără motiv! Așa cum nici faptul că el se dezvoltă exact în sânul stâng nu este o coincidenţă.

IMPORTANŢA LATERALITĂŢII
NOASTRE BIOLOGICE

Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum este cancerul, se dezvoltă în partea stângă sau dreaptă a organismului. Aceasta este regula: o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sau cu copilul cu partea stângă a organismului, şi cu partea dreaptă, la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii etc. Pentru stângaci este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între creier şi organism, pentru că fiecare emisfera a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma care este deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer în sânul drept, un chist ovarian în ovarul stâng, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat, atunci când conflictul originar a avut loc. În ceea ce privește conflictele mai avansate (şi regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat în calcul, pentru o evaluare precisă.

ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR

Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat că microbii precum ciupercile, bacteriile şi virușii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină concordanţă cu logica evolutivă (A Patra Lege Biologică). Bacteria de tuberculoză, spre exemplu, populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile de sân, melanoamele şi mezotelioamele. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului excesiv de antibiotice, ori în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, rămân pe loc şi sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină, totuși, ele pot fi diagnosticate ca şi cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea, în urma aflării veştii, şi cu noi simptome. Înțelegând legile biologice ale desfășurării bolilor, această perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, virușii sunt implicaţi în procesul de vindecare al ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, membrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi gripa stomacală indică faptul că procese virulente naturale de vindecare sunt în curs. În ceea ce privește rolul virușilor, Dr. Hamer preferă să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul timp, existenţa virușilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordantă cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc, chiar şi în absenţa virușilor specifici ţesuturilor respective.

Dilema în care se găsește medicina convenţională este aceea că eșuează în a recunoaște tiparul de evoluţie în doua faze, al fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod obișnuit scăpată din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea acestora este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt consideraţi răufăcători şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Până la urmă, este organismul nostru cel care angajează microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineînțeles transmiși, dar ei rămân inofensivi, până în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.

PUNÂND LA INDOIALĂ METASTAZELE

Bazându-se pe GNM ,”Sistemul Ontogenetic al tumorilor”, teoria vast răspândită a metastazelor care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge şi limfă, cauzând tumori şi în alte locuri, este, în cuvintele Dr. Hamer, pură ficţiune academică. Celulele în general şi celulele canceroase, în mod special, nu îşi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică, sau să treacă de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasă a unei tumori pulmonare, care este de origine endodermică, controlată de zona amigdaliană a creierului şi care proliferează de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma intr-o celulă osoasă, care este de origine mezodermică şi este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul fazei active a conflictului, în procesul de decalcifiere. În scenariu cancerul pulmonar metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar creează de fapt un gol (descompunere celulară!—reversul cancerului) în anumite oase din organism. Trebuie de asemenea să ne întrebăm de ce celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter, la cervix. Dacă celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat sângele donat, pentru a căuta celule canceroase? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori în pereţii vaselor de sânge ai pacienţilor bolnavi de cancer?
Acum doi ani, pe 19 August 2004, ziarul canadian „Globe and Mail” a publicat un articol intitulat: Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân, care conţine declaraţiile revelatoare: Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani si, până de curând, nici o tehnologie existentă nu e reușit să izoleze în mod cert o singură celulă tumorală, dintre milioanele de celule roșii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată (așa cum indică articolul), nu sugerează asta cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul şi a speriat de moarte milioane de pacienţi de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii ?
Dr. Hamer nu neagă, bineînțeles, posibilitatea apariției celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transformă, în mod miraculos, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea noului conflict-şoc. Noul DHS poate fi declanșat de o altă experiență traumatizantă adițională, sau prin şocul provocat de diagnostic. Așa cum am menționat mai devreme, un diagnostic neașteptat de cancer, sau a-i comunica cuiva că are metastaze, poate declanșa o spaimă de tipul frică de moarte (ce poate provoca cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relaționat cu şocul emoțional, cauzând noi cancere în diferite alte părţi ale organismului. În multe cazuri, acești pacienți nu supraviețuiesc până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte grave, care îi slăbește până la punctul în care mai au foarte puține șanse de supraviețuire extrem de toxicului tratament chimioterapic.
Al doilea tip de cancer, foarte întâlnit după cancerul pulmonar, este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit că oasele noastre sunt biologic legate de încrederea, respectul şi stima de sine. Altfel spus, spunându-i-se cuiva că are o boală care îi amenință viața, în mod special una care se presupune că se răspândeşte ca focul prin organism, este echivalent cu: acum sunt total inutil şi, pe lângă faptul că ne simţim inutili, oasele încep să se decalcifieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot așa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfârșitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectiva, asigurând în acest fel că suntem mai bine echipați, în eventualitatea apariției unui nou conflict al stimei de sine.

NATURA TUMORILOR CEREBRALE

Odată ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale împreună cu psihicul şi organul aferent intră în faza de vindecare. Odată cu repararea oricărei răni, se dezvoltă un edem (fluid în exces) pentru a oferi protecție țesutului cerebral ce este refăcut. Pe tomografie, schimbările sunt foarte ușor de observat: vizibilele inele concentrice dispar în edem şi apar acum neclare şi închise la culoare. În momentul de vârf al fazei de vindecare, atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, creierul declanșează un scurt şi puternic impuls care expulzează edemul. În terminologia GNM, această reglare este denumită Criza epileptică (CE). În timpul crizei, întregul organism este aruncat, pentru scurt timp, într-o stare de simpaticotonie (stimularea sistemului nervos simpatic)retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpirație rece, extremități reci, puls accelerat şi greață. Intensitatea şi durată acestei crize pre-programate este determinată de intensitatea şi durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice sunt doar câteva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criza depinde întotdeauna de natura conflictului şi de zona cerebrală corespunzătoare implicată.
După ce edemul cerebral s-a resorbit, țesutul conectiv ce oferă suport structural neuronilor se reface în zona respectivă, pentru a restabili funcțiile celulelor nervoase care au fost afectate de şocul datorat conflictului (DHS). Această acumulare naturală este ceea ce medicina convenţională denumește tumoare cerebrală, această veste având consecinţe cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală în sine, ci un simptom al fazei de vindecare, ce se desfășoară paralel şi la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifică ce se află simultan în faza de reparare). Astfel că metastazele cerebrale, de fapt, nu există nici ele.




TERAPIA GNM (pe scurt)

Primul pas în terapia GNM este să oferi o înțelegere a naturii biologice a simptomului, de ex: un anumit tip de cancer, în relaţie cu cauzele sale psihice. O tomografie şi un istoric medical complex sunt de asemenea vitale pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activă a conflictului, sau deja se vindecă. Dacă este încă în faza activă, atenţia trebuie îndreptată asupra identificării motivului şocului iniţial DHS şi dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este crucială pregătirea pacientului şi informarea lui despre simptome şi despre procesul vindecării şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile!
Descoperirile dr. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinii, un sistem sigur care ne permite nu numai să înțelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele oricărei boli. Aceasta este adevărata medicina preventiva, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbătut suficient. Adevărata prevenţie necesită înțelegerea cauzelor reale ale bolii şi aceasta este exact ceea ce cercetările dr. Hamer furnizează în detaliu.
Înțelegând cele “Cinci Legi Biologice” ale cauzei si ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama şi panica ce deseori apar, odată cu instalarea unor simptome. Această cunoaștere înseamnă mai mult decât putere. Ea poate salva vieţi.