Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeaza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala, boli de piele, nevroze si psihoze.Gelozia, de regula, provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa. Cand cineva te jigneste, nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el, intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti, urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuiasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta, ea vine prin moarteAceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime. Se cuvine sa iertam nu numai in gand, ci si cu sufletul.Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea.Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau. Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complect. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite, pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu ii vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri.Tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. In aceasta situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei.Nu trebuie sa avem in casa icoane facute de hoti, puscariasi si oameni preponderent negativi, pentru ca energia stocata in aceste obiecte de cult ne ataca sistemul imunitar, ca si hainele cumparate de la second-hand, purtate de alti oameni. Hainele, simbolul campului energetic, memoreaza si pastreaza campul energetic al stapanului. De aceea nu este bine sa daruim altor persoane hainele noastre, ci sa le ardem.Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada - cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si a-ti saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar.Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbire telefonica care depaseste un minut este de nedorit.Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. Inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.Daca un om fura si insela pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. In concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.Atasament inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului de care ne atasam, in acelasi timp sufera si cel ce se ataseaza.Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustrare. In aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant.Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei.In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama. Familiile care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult.Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.Violenta in familie vine din nevoia de a-l controla si domina pe celalalt. Fiecare incearca astfel sa aiba controlul si sa ramana deasupra intregii situatii. Cind controlezi o alta fiinta ii iei energia, iti faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cadem in acest prost obicei ne deconectam de la sursa si intram in suferinta.Racirea relatiilor dintre doi parteneri se datoreaza cresterii nivelului de agresivitate interioara. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ura.O agresivitate subconstienta fata de barbati / femei se transforma intr-un program de autodistrugere. Daca doi parteneri abuzeaza fizic sau emotional unul de celalalt, atunci ei nu merita sa ramana impreuna...Femeile din viata ta sunt doar inceputul experientei tale cu ele. Daca te parasesc ia-le asa cum sunt si multumeste-le ca te-au parasit.Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul.Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata.Atunci cand sotia este geloasa isi critica in permanenta sotul si e nemultumita de acesta, atunci ea amplifica brusc in propria persoana si in copiii sai posibilitatea aparitiei unor afectiuni. Gelozia si supararea unei femei genereaza tocmai acele afectiuni care ne scurteaza viata, apropiind batranetea.Uneori la femeie gelozia, supararile si pretentiile pot fi atat de profunde incat sotul poate muri sau se poate imbolnavi grav.Barbatii gelosi si femeile geloase nici nu banuiesc ca ei mutileaza in primul rand sufletele copiilor lor si ca omoara copiii care inca nu au aparut pe lume. Pentru ca sa se nasca un copil armonios barbatul si femeia trebuie sa se iubeasca unul pe celalalt.Femeia geloasa si suparacioasa ataca in plan subtil pe sotul sau. In aceasta situatie sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta.Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia.Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea.Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta distructiva.Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor.Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plangeti agresiunea aparuta se distruge.Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala.Placerea de a barfi, mintii si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava.Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune v-a iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug. Cum daruiesti asa primesti.Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselileAdevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine. De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei.Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru. Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.Imaginatia are puterea de a crea realitatea.Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat.Faptele mamei si comportamentul in timpul sarcinii determina soarta si sanatatea viitorului copil. Parintii le transmit copiilor o informatie complecta a comportamentului lor si al stramosilor lor. Aceasta informatie sta la baza formarii destinului copilului, a corpului, caracterului si spiritului acestuia.Principala informatie ereditara se transmite nu numai genetic, dar si prin intermediul campului. Mama este indisolubil legata prin camp de copilul sau si, de aceea, trairile emotionale ale mamei il influenteaza activ pe acesta. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata catastrofa pentru copil. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului.O ura puternica, nutrita in timpul sarcinii actioneaza asupra copilului care se va naste suparacios sau pot aparea tulburari ale vederii sau auzului.Daca o femeie isi reprima sentimentele de iubire fata de sotul ei, acest lucru se va rasfrange neintarziat asupra copilului. Sa nu uitati ca atunci cand ucideti iubirea infaptuiti o crima.Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului, care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creeaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave.Pentru ca sa se nasca un copil armonios barbatul si femeia trebuie sa se iubeasca unul pe celalalt.In timpul sarcinii femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative... Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.Femeile gravide sa nu vizioneze filme care raspandesc violenta, intrucat agresivitatea lor subconstienta devine necontrolabila, cu efecte devastatoare asupra psihicului si trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulti si copiii ar trebui sa vizioneze numai opere de arta, al caror nivel de agresiune subconstienta este negativ.Nasterea cu picioarele inainte si prin cezariana reprezinta o trufie ridicata a mamei copilului. Nasterea prematura inseamna umilirea mandriei. Copiii nascuti prematur sunt deosebit de slabi si bolnaviciosi, iar aceasta inseamna aceasi blocare a mandriei.Cand parintii aleg numele copilului acesta se fixeaza in karma copilului si ii influenteaza structurile campului. Numele se intipareste in campul bioenergetic si depinde de karma celui al carui nume il poarta copilul. Inainte, nu intamplator, copiilor li se dadeau nume de sfinti. Karma luminoasa, pura a sfintilor se unea cu karma copilului, il proteja si actiona in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude riscam, deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care a luat odata cu numele si o parte din karma, adica copilul.O bunica in anii sai de tinerete a iubit un om, insa nu a dorit copilul si a facut avort. Pentru uciderea iubirii si a copilului a trebuit sa plateasca fiica si nepoata, adica urmasii ei. In cazul unei lovituri cu pumnul sufera unul singur – vinovatul, in cazul lovirii bioenergetice – intrucat omul este la nivelul biocampurilor, intr-o conexiune directa cu toate rudele sale, cu copii sai – lovitura traverseaza intregul lant de rudenie. Si, ca recul, vine pedeapsa impotriva agresorului si a familiei acestuia.O femeie si-a sfatuit prietena sa faca un avort, la randul lui barbatul a insistat ca sotia sa avorteze. Aceasta dorinta exprimata in cuvinte sau in gand de a nimici viitorul copil este o incalcare a legilor pentru care omul plateste cu sanatatea si cu soarta sa.O femeia s-a abandonat copilul in spital. Prin aceasta ea a savarsit o crima atat de mare incat nimeni n-o putea absorbi de pedeapsa. Dragostea fata de copii face parte din cele mai inalte legi ale universului si de aceea orice forma de incalcare a acestei iubiri, exprimata prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcina, ne mai vorbind de avort, in special in fazele inaintate, renegarea omului iubit si nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar si cu gandul, poate duce la urmari din cele mai grave.Sub nici un motiv sa nu spui unui copil: esti lenes, nu esti bun de nimic, esti prost etc. fiindca aceasta creeaza in el cusurul ce i se reproseaza.Mama care spune copilului: uite daca ai sa fii cuminte, daca ai sa inveti bine iti cumpar cutare lucru face din copilul sau un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. Daca parintele indeplineste toate capriciile copilului si incepe sa depinda de acesta, copilul se transforma intr-un tiran si poate muri.Daca copilul este ocrotit in permanenta el se va deprinde a nu se mai pazi singur si in acest mod isi va pregati primejdii in viitor. Mamele care se sacrifica pana la umilinta pentru binele copiilor lor sfarsesc intr-o mare amaraciune. La fel si copiii, de a caror nastere parintii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociti, intrucat traiesc intr-un chin spiritual.Copiii tratati cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea in parintii lor adevarati dusmani, cand acestia intrebuinteaza continuu pedepse si amenintari.Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. In aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al copiilor sai. Copii incep sa fie bolnavi, pot avea tulburari psihice si alte probleme.Cand simtiti ca cineva va fura energia, rugati-va ca aceluia sa-i fie daruita iubirea divina si energia care-l va schimba, ii va purifica sufletul si-L va uni cu Dumnezeu.Raul nimicitor si total vine atunci cand copiii majori si capabili de munca continua sa traiasca langa mama lor, sa se bazeze pe ea, iar ea, la randul ei, permitand sa fie exploatata din toate punctele de vedere. In acest mod strazile se umplu in permanenta de copii neajutorati, incapabili de a se ingriji pe ei insasi.Sa multumesti parintilor ceea ce esti tu astazi, iar copiii tai tie iti vor multumi pentru ceea ce vor fi ei maine.Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora.O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavointa.Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu.Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele.Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa vointei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o urasti...Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului. Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheaza biocampul in regiunea capului. In curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.Nimeni nu poate strange bani daca-i dispretuieste. Zgarcenia si economia aduc boala si dezastre.Multumesc Doamne pentru Tot ceea ce imi daruiesti!"Invatatura din constrangere nu este facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna" Sfantul Ioan Gura de Aur
Informatiile sunt orientative.Multumesc celor de la care m-am imprumutat.Nu uitati ca boala e un semnal care te ajuta sa constientizezi unde ai gresit.E in puterea ta sa indrepti gresala.Nota* Nicio terapie prezentata pe acest site nu inlocuieste vizita la medic,controlul medical si recomandarile primite .
duminică, 19 iunie 2011
MEDICINA HOLISTICA, dr. Lidia Mandru
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu