Ho’oponopono – Iertarea care vindecă

Pentru o foarte lungă perioadă de timp, în Hawaii nu au existat boli mentale sau fizice majore, înainte de afluxul de vestici în insule. In vremurile moderne şi contemporane cu noi însă, populaţia hawaiiană a fost expusă şi contaminată de tot ceea ce a adus cu sine civilizaţia occidentală şi ca atare manifestă exact aceleaşi atingeri patologice, somatice şi psihice, ca orice ţarăcivilizată. In acest context care a impus utilizarea lor pe scară largă, puternicele tehnici ancestrale de vindecare, cum este Ho’oponopono  şi întreaga cunoaştere pe care o cuprinde, ies acum la lumină, fiind predate sub numele de Huna, sau Secretele.

Preoţii vindecători (Kahuna) din Hawaii au descoperit că relaţia dintre vinovăţia percepută sau asumată şi pedeapsa autoimpusă (ambele la nivel emoţional), reprezintă cauza numărul unu a apariţiei unei afecţiuni psihice sau a bolii în corpul fizic. Ei au creat un ritual de vindecare, Ho’oponopono, menit să repună lucrurile în ordine.

Ho’oponopono înseamnă continuitatea firească a relaţiilor. Este o tehnică extrem de eficientă în cazul traumelor sufleteşti (atât pentru subiectul acestora cât şi pentru cel considerat responsabil de provocarea lor) şi al eliberarii de sentimentele de vinovatie. Uneori suferim pentru despărţirea de o persoană dragă, chiar şi după mulţi ani de zile. Ne este foarte greu sa trecem peste iubirea care s-a sfârşit, sau peste moartea cuiva drag. Uneori chiar ne învinuim pentru felul în care s-au derulat lucrurile, pentru ceea ce am făcut sau pentru ceea ce puteam face dar nu am făcut.

Ho’oponopono  pune capăt acestor stări şi ne ajută sa mergem mai departe, să depăşim perioada de suferinţă. Durerea este naturală şi, spun unii, chiar necesară. Insă învinuirea de sine, răzbunarea sau depresia generată de suferinţă – nu sunt. Şi, în mod cert, furia şi vinovăţia nu fac decât să ne rănească şi mai mult, atât pe noi cât şi pe cei din jurul nostru.

.

Huna

Huna este sistemul de cunoaştere care cuprinde străvechile arte hawaiiene de vindecare, principiile spiritualităţii şi codul vieţii corecte. Huna este echivalentul străvechilor învăţături ale multor alte popoare indigene. In mod obişnuit, Huna era numită Ho`omana, sau crearea energiei, folosirea Forţei Vieţii pentru vindecare şi evoluţie. Huna a fost considerată un sistem de cunoaştere psiho-spirituală, care este aplicată pentru vindecarea minţii, a trupului şi a sufletului, şi pentru conectarea cu spiritul.

Un Kahuna este Cel care detine Măiestria Secretelor tuturor lucrurilor (echivalentul titlului de Doctor în diverse ştiinţe). In mod obişnuit, ne gândim la Kahuna ca la un fel de preot sau vindecător spiritual, care cunoaşte misterele celor trei minţi ale fiinţei umane: Mintea Subconştientă, Mintea Conştientă şi Sinele cel mai Inalt – cu o conştiinţă elevată, orientată spre dimensiunea spirituală a vieţii.

Practicanţii Kahuna ştiu cum să folosească eficient diferite tipuri de energie (a se citi atenţie şi intenţie) pentru atingerea echilibrului şi a vindecării. Şi poate că merită menţionat faptul că ei ştiau aceasta cu mii de ani înainte ca ştiinţele care studiază mintea umană să “descopere” aceasta.

.

Ho’oponopono

Inţelegerea modului în care acţionează “cele trei minţi” (care compun modelul Kahuna al psihicului) a determinat, probabil, iniţierea ritualului Ho’oponopono, cheia oricărei vindecări. Ho’oponopono  înseamnă, de fapt, să faci lucrurile aşa cum trebuie, just, corect, din punct de vedere moral şi social. Procesul de vindecare Ho’oponopono  implică iertare, armonizare, bunăvoinţă şi eliberarea urii şi a vinovăţiei şi eliberarea de trecut. Kahuna consideră că vinovăţia generează cele mai multe îmbolnăviri şi face ca lucrurile să meargă anapoda în viaţa noastră. Vestea bună este că majoritatea vinovăţiilor noastre nu este întemeiată.

.

Greşeală şi păcat

In Hawaii, se consideră că există trei feluri de greşeli şi că nu toate sunt păcate, deşi noi avem tendinţa de a le considera ca atare. Uneori avem tăria de a ne recunoaşte greşelile, ceea ce înseamnă şi că ne asumăm răspunderea pentru ele. Cu ceea ce etichetăm ca păcat, însă, lucrurile stau cumva altfel: le împingem în jos, le respingem, le refulăm în adâncul fiinţei noastre şi în întunecimile inconştientului, de unde ele ne fac să resimţim nenumărate vinovăţii. Şi nu numai că le resimţim astfel, ne comportăm ca şi cum ne dorim pedepsirea vinovatului şi a păcătosului. Şi asta facem: ne pedepsim! Şi o facem uneori în moduri atât de subtile încât nu suntem în stare să înţelegem de ce vieţile noastre devin adesea un calvar.

.

***

Mecanismul funcţionează fără greş: odată ce acea instanţă a minţii tale ţi-a dat verdictul “vinovat”, începi imediat să ispăşeşti.

Şi ghici cine este gardianul tău, torţionarul tău, sau uneori, chiar călăul tău? Tu însuţi! Iar gândurile tale devin instrumentele unei torturi rafinate care încep să-ţi contorsioneze viaţa şi viitorul. “Nu merit să…” sau “nu mi se cuvine…” sau “nu am dreptul să…” sau “nu sunt demn…” depăşesc cu brio pe oricare dintre instrumentele (oricum, foarte ingenioase) pe care ai să le găseşti în oricare din temniţele lumii sau donjoanele groazei, transformate sau nu în muzee.

***

.

Primul tip de greşeală este Hala: să te abaţi de la cale, să comiţi erori, să faci o greşeală sau să eviţi adevărul. Făcând astfel, poţi, în mod necugetat, să răneşti pe cineva, dar aceasta nu este un păcat.

Al doilea tip de greşeală este Hewa: excesul şi lăcomia, greşeală care de asemenea nu este un păcat, deşi este considerată mai rea decât Hala şi, cel mai adesea, ne răneşte şi pe noi, dar, într-un anume fel, şi pe ceilalţi. Hewa include şi situaţiile în care, având nevoie, luăm de la alţii mai multă energie decât doresc ei să ne ofere.

Cel de-al treilea tip de greşeală şi singurul care este cu adevărat un păcat este Ino, rănirea intenţionată a altei persoane şi acţiunile desfăşurate cu violenţă şi ură.

(Putem constata din cele de mai sus că sexul nu este considerat în niciun fel un păcat, dacă nu are caracteristicile care să îl încadreze la Ino. Fac această remarcă spre a observa una dintre diferenţele majore între acest sistem de cunoaştere şi de credinţe şi sistemele lumii aşa-zis civilizate, în care sexul fiind unul dintre păcate, apare o categorie întreagă de noi vinovăţii şi implicit de autopedepsiri).

Mai există un alt fel de vinovăţie neîntemeiată: părăsirea, abandonarea unei relaţii, faptul că nu acţionezi din iubire, sau că nu eşti perfect. Ne auto-judecăm cu asprime, şi aceasta trimite un mesaj subconştientului nostru, că nu suntem suficient de buni şi că nu merităm prea multe. De aceea, nu ne iubim pe deplin; iar pierderea iubirii este asociată, în mod frecvent, cu probleme de sănătate, îmbolnăvire şi declinul calităţii vieţii.

.

Păcat – Vinovăţie – Iertare

Iertarea este necesară în toate cazurile. Trebuie să îi iertăm pe ceilalţi, şi în acelaşi timp, este imperativ pentru sănătatea şi starea noastră de bine, să ne iertăm pe noi înşine. Acesta este secretul vindecării depline. Poate uneori să mai fie nevoie de şi altceva, dar cel mai adesea, ritualul iertării, Ho’oponopono, este suficient şi are grijă de rezolvarea tuturor problemelor.

Ino este, în mod cert, singurul tip de păcat care necesită iertare.

Dar cât de des ne ocupăm de Ino?

Dacă stăm să ne gândim la asta, am putea avea surpriza să constatăm că poate că nu am mai iertat pe nimeni, nici pe noi înşine, de foarte multă vreme. Poate că din vremurile inocente şi naive ale copilăriei.

Aşadar, cam câtă vinovăţie, a noastră în faţa altora şi a altora în faţa noastră purtăm cu noi?

Demult, cel mai faimos Huna din Vest scria:

„Practicanţii Kahuna ştiau ceea ce psihanaliştii au cercetat până la disperare. Este vorba de faptul că, atunci când un om a „păcătuit”, iar Sinele inferior (Mintea subconştientă) şi Sinele mijlociu (Mintea conştientă) sunt de acord că el a păcătuit, Sinele inferior poate avea ideea fixă că păcatul trebuie pedepsit. In acest caz, Sinele inferior setează comanda de pedeapsă, prin boală sau accidente”.

Ideile fixe devin obsesii, iar vinovăţia creează obsesii subtile, înşelătoare, întrucât Sinele inferior nu are capacitatea de a raţiona. Dacă Mintea conştientă preia ideea că persoana respectivă păcătuieşte şi o plantează în Subconştient, şi chiar şi dacă mai târziu se produc schimbări în Mintea conştientă, Subconştientul poate încă să creadă că a fost un păcat. Aceasta poate da naştere bolii.

Examinaţi-vă credinţele şi observaţi dacă puteţi înceta să vă mai învinovăţiţi singuri. Folosiţi-vă conştiinţa drept călăuză şi nu ca pe un gardian! Dacă aveţi mustrări de conştiinţă, acestea poartă un mesaj conform căruia mai aveţi posibilităţi de evoluţie. Consideraţi că aţi acţionat în cel mai bun mod pe care îl aveaţi atunci la îndemână, într-un scop bun şi doar nu puteaţi vedea posibilitatea ca toată lumea să câştige din acea situaţie. Pe parcursul acţiunilor voastre, dacă intenţia nu a fost să răniţi pe cineva, era, probabil, cea mai bună abordare pentru toţi cei implicaţi. Cu toate acestea, chiar dacă schimbarea credinţelor adânc înrădăcinate nu se realizează bătând din palme, soluţia există: iertarea.

(Există destul de multe ritualuri, tehnici, meditaţii şi procedee prin care putem obţine şi/sau acorda iertarea. In acest material am prezentat viziunea asupra vinovăţiei şi iertării din perspectiva Huna-ei hawaiiene).

.

Iertarea de sine

Actul de a cere iertare şi a repara nedreptăţile face parte şi din cultura vestică şi din majoritatea religiilor. Il regăsim în Ortodoxism (spovedania), în Catolicism (confesiunea şi penitenţa), la Alcoolicii anonimi (unul dintre cei 12 paşi) şi în familia noastră – orice mamă îşi învaţă copiii să  ceară scuze. Judecătorii cei mai înţelepţi joacă, uneori, un rol de Kahuna, prin stabilirea unor îndatoriri reparatorii, care nu numai că răsplătesc victima, dar constituie un fel de vindecare şi pentru cel care a greşit.

Dacă nu vă puteţi convinge Subconştientul că nu aţi păcătuit, trebuie, şi puteţi, să calmaţi lucrurile prin căinţă: cerând iertare şi făcând un sacrificiu (probabil că înţelegerea greşită asupra sacrificiului uman în Hawaii vine din această practică). Când spunem sacrificiu, ne referim la a renunţa la ceva, la timp şi energie pentru a îndrepta lucrurile faţă de cineva pe care l-aţi rănit. De altfel, hawaiienii sunt învăţaţi încă din copilărie să ierte necondiţionat pe oricine şi să îşi ceară scuze.

Emoţiile reprimate, cum sunt vinovăţia şi furia, dorinţa de răzbunare, creează adevărate toxine în corpul nostru. Practicanţii Kahuna spuneau că deşi noi nu vrem să avem de a face cu ele, totuşi punem vechile emoţii negative în adevăraţi săculeţi negri, pe care îi inghesuim în corpul nostru (metafizic sau eteric). Ele blochează căile neuronale şi energetice, astfel încât corpul nu se mai poate auto-vindeca, rezultând boala şi depresia.

Iertarea de sine te poate vindeca. Iertarea altcuiva nu scuză acţiunile acestuia şi nici nu îţi diminuează puterea, ci te eliberează. De ce? Pentru că, de fapt, te ierţi tot pe tine: tu eşti ceilalţi.

La nivel spiritual, toţi suntem Unul.

Şi iată şi vestea bună. Din punct de vedere spiritual, Mintea Subconştientă este cea care comunică cu Sinele nostru Superior, cu Creatorul şi cu Universul. Mintea ta Subconştientă (Sinele inferior) nu poate face niciun rău Spiritului. In consecinţă, tu nu poţi păcătui faţă de Dumnezeu. Mintea ta Subconştientă este prea mică pentru a putea face asta.

.

.

„Nimic nu este păcat, atâta vreme cât nu răneşte pe nimeni”.

http://lataifascuradu.wordpress.com/2011/10/03/hooponopono-iertarea-care-vindeca/

pe acest sitte sunt materiale foarte bune.Multumim !