Termenul de nevroză a fost creiat de scoţianul William Cullen, în 1769, care includea aici toate bolile neinflamatorii ale sistemului nervos.
Karl Jaspers conchide că orice personalitate se modifică în cursul existenţei, principala transformare existenţială fiind legată de vârstă şi aceasta e considerată că se petrece în limitele normalităţii.
Există însă şi evoluţii patologice:
- sub formă de fază patologică, tranzitorie, indusă fie endogen, ca o alterare a vieţii psihice – fie accidental – cu durată variabilă (săptămâni, ani, etc..) după care se restabileşte starea anterioară;
- sub formă de proces patologic, care determină o schimbare durabilă a personalităţii, apărând ca un fenomen cu totul nou - ca o grefă psihică – cu alterare marcată a individului, mai ales pentrucă are o evoluţie constantă şi întrerupe „biografia normală a personalităţii individuale şi colective” anterioară. Această evoluţie se poate opri sau nu.
- Sub formă de dezvoltare patologică, durabilă, fără discontinuitate încât să adaoge ceva în intregime nou.
Ca definiţie a nevrozelor, nu s-a ajuns la conturarea unei noţiuni unanim acceptate, având în vedere însăşi modificarea perpetuă a conceptelor etiopatogenice ale medicinii convenţionale. Au fost totuşi conturate următoarele caracteristici clinice:
- origina predominent psihogenă;
- caracterul subiectiv al tulburărilor psihice;
- caracterul inteligibil al simptomatologiei, în sensul posibilităţii explicării fenomenului psihopatologic de către trecutul biopsihosomatic al pacientului, prin analiza tendinţelor conştiente sau inconştiente ale individului;
- caracterul conştient al trăirilor şi chiar o excesivă conştienţă a stării morbide;
- aspectul relativ minor al tulburărilor de comportament şi ale diferitelor laturi ale personalităţii;
- păstrarea capacităţii de comparaţie a stării de dinainte şi de după îmbolnăvire, fapt ce nu se petrece în cazul personalităţii psihopate;
- posibilitatea reversibilităţii simptomelor;
- caracterul interesat, activ, de luptă continuă, conştientă, pentru tratarea propriei boli şi tulburărilor acesteia – care face ca pacientul să vină la medic şi să persevereze.
Psihiatria modernă operează în prezent unele modificări în schema clasică de clasificare a nevrozelorşi ar fi foarte greu să zăbovim prea mult în această sferă şi aşa puţin importantă pentru demersul homeopatic, care nu vizează clasificări şi scheme-şablon ci se bizuie pe pătrunderea cât mai adâncă a semnificaţiei simptomelor şi semnelor culese de la bolnav şi de la anturajul acestuia.
În prezentarea conţinutului cursului ce urmează, vom adopta o clasificare mai veche, dar care se bucură de stabilitate şi anume:
- Nevrozele anxioase
- Nevrozele fobice
- Nevroza histerică
- Nevrozele obsesive
Această clasificare, având drept criteriu simptomatologia dominantă, se pretează foarte bine modului homeopatic de tratare a subiectului.
Prima speranţă a medicului care învaţă homeopatia – cu privire la şansele tratamentului homeopatic în nevroze – este foarte mare, în justificarea aceste speranţe venind următoarele argumente:
- nevrozele constituie îmbolnăviri în zona funcţională, cea cu mari rezerve de reversibilitate a îmbolnăvirilor;
- Homeopatia, în materiile medicale, descrie adevărate personalităţi nevrotice la unele remedii, cu amănunte semnificative şi extrem de precise;
- Terapeutica homeopatică este extrem de blândă şi de eficientă, fără complicaţiile toxicităţilor induse de alte terapeutici – putând justifica de departe şanse mai mari pentru recurgerea cu predilecţie la remedii homeopatice;
- Bolnavii oferă din plin toate varietăţile de simptome, chiar o „beţie de simptome” – adică exact elementele de care are nevoie medicul homeopat ca să pună un bun diagnostic de remediu.
Dificultăţi ale diagnosticului de remediu în nevroze
În practică, repede ne dăm seama că terapeutica tulburărilor nevrotice este extrem de dificilă, cere de regulă o perioadă îndelungă de tratament iar defrişarea asperităţilor întâlnite devine cel mai adesea complexă şi complicată.
Unele din aceste dificultăţi ţin de diagnosticul homeopatic şi de urmărirea tratamentului, altele de faptul că vindecarea unei nevroze implică şi elemente care nu ţin de medicină ci de factorii care au declanşat şi întreţinut tulburările, factori care rămân activi şi nu în ultimul rând de faptul că atingerea profundă a personalităţii bolnavului face dificilă reinserţia sa în circuitul profesional şi social, uneori chiar după marile succese terapeutice obţinute.
Aşadar, în nevroze, tratamentul homeopatic este mai degrabă dificil şi aceasta se întâmplă nu datorită cumva neputinţei remediilor ci bolii în sine, handicapului în stabilirea diagnosticului de remediu.
Noi punem acest diagnostic după semne şi simptome. Simptomul însă, este o expresie simbolică a unui dezacord morfo-funcţional – sau mă rog a unui proces adesea subtil, greu de clarificat din punct de vedere cartezian.
Acest dezacord, ca substrat, de fapt, este elementul obiectiv care stă la baza simptomului perceput de bolnav. Cu alte cuvinte, conflictul propriu-zis – dezacordul poate să fie una din probleme iar refularea lui în simptom, alta.
Psihanaliştii încearcă să adâncească lucrurile şi să admită că acest conflict este de ordin psihic, cu rădăcini adânci în copilăria subiectului, constituind un compromis între dorinţă şi apărare, elemente primordiale ale propulsării evolutive a bios-ului.
Aşa se face că simptomele sunt prezentae medicului în locul unui sau unor conflicte refulate. Deci iată că diagnosticul nostru, de care depinde decizia terapeutică, devine problema de bază; el este, în general, în medicină, o problemă de bază, dar dacă nu poate fi realizat convenabil, tot edificiul terapeutic devine aleatoriu.
Deci, în nevroze, mai mult decât în alte boli, homeopatia, a cărei vocaţie supremă este de a da importanţă decisivă simptomelor prezentate de bolnav, poate să innoate în incertitudine: dacă să se sprijine şi în ce măsură, în mod direct, pe simptomele prezentate de bolnavul nevrotic – la care defectul bolii este tocmai bulversarea semnelor bolii.
În histerie, de ex., este inutil să căutăm în repertorii remediul paraliziei, semn oferit cu generozitate de bolnav în această afecţiune. Sau, în nevroze fobice, să căutăm remediul fricii de obiecte ascuţite.
Mai degrabă le dăm un remediu global, de teren, respectiv remedii ale funcţionalităţii emoţionale, reactive, obişnuite.
În nevrozele obsesive, trebuie să operăm cu mare grijă o selecţie între simptomele avansate de bolnav, pe cele care corespund modalităţii somato-psihice de a reacţiona, în locul celor ce aparţin unei elaborări psihice de origină inconştientă; acestea din urmă nu sunt direct curabile prin metoda homeopatică – tot din cauza invalidabilităţii simptotice. Intr-un delir organizat şi structurat, cum e cazul în paranoia sau în delirul hipochondriac, de exemplu, este imposibil să aplicăm legea similitudinii.
În schizofrenii, la cei cu eu-l răvăşit sau fragil sau fisurat, simptomele curg ca efect al excesului de subiectivism şi anxietate. Şi aici, de asemenea, cercetarea remediului simillimum este imposibilă. Dacă tratăm bolnavul pentru o altă boală decât psihoza lui, trebuie să ne bizuim, ca şi la nevroze, pe simptome ale modului reacţional global somato-psihic.
Psihoza maniaco-depresivă scapă cu totul posibilităţilor noastre terapeutice din cauza, de această dată, a absenţei de reactivitate a bolnavului în criză.
Formele mai discrete ale acestor îmbolnăviri sau delirul puţin zgomotos, vor fi tratate dar cu mult discernământ.
Cu alte cuvinte, dificultăţile se datorează faptului că în aceste boli simptomele pot fi proiectate imaginar pe corp şi deci spusele bolnavului nu ajută cu nimic sau mai rău: ne încurcă
Nevroza anxioasă cuprinde o gamă de acuze pornind de la frică, teamă, angoasă, teroare până la anxietate.
De obicei, pe un fond de anxietate apar crize acute, mai mult sau mai puţin focalizate pe aparate sau sisteme care domină tabloul clinic, uneori cu o acuitate extremă şi tenace.
Ca atare, vom aborda:
· Crizele anxioase, cu tipologia lor clinică şi evolutivă cea mai pregnantă ; iar apoi
· Fondul anxios al unor personalităţi frecvent întâlnite în practica curentă.
I.CRIZELE ANXIOASE
Crizele anxioase pot apare - fie sub forma unor manifestări extrem de viguroase, stenice şi extrem de alarmante – fie sub forma unor manifestări mai estompate, de inhibiţie, încât bolnevul cu greu îşi regăseşte liniştea din cauza frământărilor şi diferitelor temeri care îl copleşesc.
1. Crize anxioase de tip viguros, stenic
Cele mai tipice sunt oferite de următoarele remedii:
Aconitum:
Remediul cuprinde în patogenezia sa aproape toate simptomele de nevroză anxioasă, în mod esenţial:
= agitaţie anxioasă cu frică de moarte, o frică curioasă, greu de definit, cel mai mic zgomot ducând la tresăriri, uneori chiar gândul contribuind la accentuarea angoasei; pacientul în viaţa obişnuită are frică de orice: de a cădea, de a traversa strada, de mulţime, etc.
= somatizarea de regulă se focalizează prin câteva angoase mai frecvente:
· angoasa cardiacă, manifestată prin palpitaţii cu anxietate şi frică de moarte, puls plin, dur şi rapid;
· angoasă digestivă: colici brusce, diaree, anxietate etc.
· angoasă pulmonară simulând o pneumonie sau pleuritică, cu junghiuri atroce şi nelipsita frică de moarte pe prim plan;
= modalităţile aconitului ne ajută la diagnostic: apariţie acută, subită, zgomotoasă , agravare seara spre miezul nopţii, în cameră închisă şi caldă (vestita expunere la vânt rece şi uscat nu este o modalitate necesară în cadrul nevrozei).
Posologie: orice diluţie este indicată în criza acută, remediul putând fi repetat la intervale scurte şi rărit pe măsura ameliorării. Există autori care au alopatizat această posologie, recomandând chiar zilnic, dimineaţa şi seara înainte de culcare, câte o priză – în cazurile când apar crize nocturne cu tendinţă cronică.
Stramonium (Solanee)
Tabloul este expresiv, cu faţă roşie şi stare de teroare violentă
= Criza are următoarele caracteristici:
· bolnavul este extrem de agitat, cu mişcări, ticuri, sudori reci, agravat de lumina
· tulburări nervoase cu mişcări spasmodice, ticuri, delir;
· absenţa durerilor;
· se sperie uşor, în special dimineaţa, sare din nimic;
· vrea să aibă mereu pe cineva lângă el, fiindu-i frică să stea singur;
· frică de întuneric (nici nu poate merge pe întuneric);
· terori nocturne, nu poate dormi, are halucinaţii terifiante (animale,câini, pisici, etc.)
· anxietatea este însoţită de locvacitate
= Faţă de aconitum, Stramonium aduce acea notă de violenţă în comportare, teroare nocturnă , angoasă diferită şi locvacitate mare în timpul crizei.
= somatizarea se face sub forma angoasei faringiene, a senzaţiei de constricţie, bolnavul neputând înghiţi;
Posologia este asemănătoare cu cea menţionată la aconitum.
Hyosciamus (Solanee)
Are comun cu Stramonium:
· violenţa
· delirul cu agitaţia
· frica de apă, de a auzi curgând apa (în mai mică măsură)
Apoi:
· constricţie spasmodică a faringelui, de tip anxios
· insomnie cu agitaţie
· locvacitate cu tendinţă la mânie
Deşi se aseamănă cu Stramonium, Hyosciamus este indicat în stările consecutive oboselii, „slăbiciunii nervoase”, după eforturi prelungite şi nelinişti. De asemenea este foarte indicat la bătrâni, simptomele putând ajunge până la confuzie mintală. Acţionează bine în caz de deficit intelectual.
Belladonna (Solanee)
Este al 3-lea din familia Solanee.
Indicat în angoasa de extremă violenţă a tuturor semnelor:
· anxietate cu dorinţa de a fugi, scăpa
· agresivitate faţă de anturaj
· locvacitate extremă
· midriază
Apoi:
· angoasă faringiană, cu uscăciune şi nevoia de a înghiţi mici cantităţi de apă rece
· insomnie cu mare sete de somn, căzând de somn dar fără să poată dormi;
· secuse musculare la adormire
· tresare la trezire;
· mişcări convulsive ale membrelor.
Şi la Belladonna există agravare nocturnă, la lumină şi la obiecte strălucitoare.
Acest remediu este indicat în special în angoasa copilului, chiar dacă nu are febră. La adulţi este indicată în formele cu stupoare, prostraţie, tendinţă la halucinaţii, etc. (cu faţă roşie, midriază..).
Chamomilla
Criza este tipică, bine descrisă, acompaniată de dizestezii cu senzaţii de înţepenire şi agitaţie
· angoasă digestivă (diaree);
· bolnavul este sedat de plimbarea cu automobilul;
Printre altele, are indicaţie, devenită clasică, după folosirea îndelungată a narcoticelor sau în abuzul de cafea – dându-se ca remediu de tranziţie şi după folosirea abuzivă de psiholeptice şi tranchilizante.
Observaţie:
Cele trei solanee (Stramonium, Hyosciamus şi Belladonna), ca şi Chamomilla, nu ausimptomatologie cardiacă ! Experienţa arată că nevroza anxioasă, în majoritatea manifestărilor de crize, se acompaniază de palpitaţii, dureri precordiale, etc. De aici indicaţia de elecţie a Aconitului, care este fără concurenţă.
Mai putem adăoga, în caz de angor, remediul
următor:
Cactus
Principalele simptome:
· durere constrictivă precordială
· anxietate, frică de moarte
· tristeţe, proastă dispoziţie, somn anxios tulburat de pulsaţii epigastrice
· senzaţie de constricţie şi în alte părţi: cap, gât, esofag, stomac, rect, etc.
Toate aceste remedii se dau în aceleaşi diluţii ca la Aconitum.
Ele corespund tipului de anxietate stenică, cu agitaţie bine pronunţată şi aparenţă spectaculară a subiectului.
2. Crize anxioase de tip astenic, inhibitor
Dacă anxietatea este însoţită de alte stări diferite ca intensitate şi incisivitate, trebuie să ne gândim la altă categorie de remedii.
Gelsemium
Bolnavul pare istovit, sleit de puteri, înţepenit psihic, îndeosebi sub efectul emoţiilor pasagere sau cronice, al fricii şi veştilor proaste.
Anxietatea se exprimă prin:
· angoasă cardiacă, cu încetinirea pulsului, ca şi când s-ar opri inima, slăbiciune iminentă, moleşeală, care obligă bolnavul să se mişte pentru a se calma (şi de teama de a nu se opri inima)
· angoasă laringiană, după o emoţie, până la afonie.
· angoasă vezicală, cu emisiunii frecvente după emoţii (trac)
· angoasă digestivă, cu nevoia de scaun după emoţii;
· slăbiciune paretică a extremităţilor, cu tremurături şi necoordonare, care obligă bolnavul să se mişte, să iese afară (nu ca la Aconitum care fuge de exterior, de lume, etc.).
Cât priveşte remediile de frică şi de terori particulare, materia medicală indică multe entităţi ce pot fi găsite în repertorii şi folosite, după similitudine, în tratamentul crizelor specifice.
II. FONDUL ANXIOS
Este partea cea mai importantă în întreţinerea şi declanşarea manifestărilor morbide.
Vom parcurge pe scurt, în acest cadru, câteva remedii mai frecvent întâlnite în practică, lista acestora fiind, de bună seamă, mai largă.
Arsenicum album
Aşa cum Aconitum domină de departe tratamentul crizelor anxioase, tot aşa Arsenicum album este incontestabil cel mai mare remediu al fondului anxios:
· anxietate à agitaţie à frică de moarte
· agravare între orele 1-3 noaptea, spre dimineaţă;
· periodicitatea cunoscută (la 1,2,4,7... zile;
· slăbiciune extremă:
· lipsă de speranţă în vindecare, etc.
Somatizare:
· cardiacă
· digestivă (arsuri agravate noaptea, vomismente care nu ameliorează, ş.a.)
· altenanţă dintre episoadele anxios-depresive şi scurtele perioade de euforie sunt caracteristice remediului
Posologie: 9 C.H. şi diluţii progresive, la intervalele indicate de starea pacientului. Acest remediu, ne reamintim, nu se recomandă în diluţii înalte la pacienţii cu modificări lezionale.
În nevrozele vechi, în care fondul anxios este profund intricat cu crizele respective, se pot complementa Arsenicum album cu Aconitum, date alternativ.
Phosphorus
Are asemănări cu Arsenicum album dar cu unele nuanţe diferite, astfel:
· angoasa este mai redusă;
· starea de anxietate se însoţeşte de o astenie cu repulsie pentru orice muncă (mai ales intelectuală);
· apatie: nu răspunde uşor, sedeplasează lent.
· Agitaţia apare pe episoade;
· Anxietatea se manifestă ca o opresiune în piept (geniul remediului);
· Agravare seara la crepuscul, înainte de miezul nopţii.
Somatizare:
· cardiacă (cu agravare la mişcare şi culcat pe stânga);
· respiratorie (astm, lipsă de aer...);
· digestivă (arsuri gastrice, vomismente...);
· intestinală (diarei urgente după crize anxioase, uneori scaune sau flatusuri involuntare;
· laringiană (răguşeală uşoară agravată în perioada de anxietate)
Posologie adaptată profilului morbid şi reactivităţii pacientului.
Causticum
Are manifestări diferite faţă de cele de mai sus.
· criza anxioasă apare după un şoc mai profund sau după o boală epuizantă şi se manifestă prin lăbiciune, moleşeală cu tremurături (se apropie de Gelsemium care este chiar remediu său complementar;
· bolnavul este melancolic, trist, tăcut şi închis;
· anxios îndeosebi seara spre crepuscul, ca şi când ar avea frică de noapte (copii);
· agitaţia anxioasă împiedică somnul, asemănându-se astfel cu Arsenicum şi ceva mai puţin cu Phosphorus;
Somatizare:
· digestivă, dar slab reprezentată (constipaţie);
· dizestezii anxioase (parezii, furnicături, mâncărimi);
· nu are angoasă cardiacă.
Caracteristică: nu este impresionat numai de necazurile sale ci şi ale celor din jur, pe care îi înţelege şi pentru care se consumă şi suferă (cel mai altruist remediu din materia medicală)
Acest remediu nu este, de regulă, indicat în nevroze dar trebuie luat în discuţie în cazul suferinzilor cronici ai sistemului nervos ca şi la copiii fricoşi, slab dezvoltaţi şi cu enurezis tardiv.
Iodum
Îşi găseşte indicaţia fie şi numai datorită faptului că anxietatea sa este unul din simptomele dominante ale hipertiroidiei:
· intoleranţă la căldură;
· palpitaţii pe prim plan, eretism cardiac;
· slăbire deşi mănâncă mult;
· nu-i place imobilitatea sau să stea închis în casă.
Argentum nitricum
Este de departe remediul instabilităţii, al fricosului de orice şi al anxietăţii de anticipaţie.
· precipitaţi în toate şi anxioşi;
· instabilitate în picioare, cu mers impleticit;
· pus pe fugă, să scape.
Somatizare:
· gastrică (tahifagie àreflux esofagian àulcer);
· intestinală (diaree verzuie, emotivă, legată de apropierea unui examen, unui termen prestabilit, angajament anticipat)
Deci, mai degrabă este un remediu de sistem nervos
Ne reamintim că Gelsemium împreună cu Argentum nitricum şi Hyosciamus constituie trio-ul tracului.
Cocculus
Are unele asemănări cu Argentum nitricum:
· comportament evaziv (fugă);
· precipitat
· accelerare a tranzitului
Dar frica şi angoasa sa sunt interiorizate, ca la Gelsemium şi duc la un comportament obnubilat, confuzie şi inhibiţie.
Apoi:
· prezintă ameţeli importante, care sunt derivate ale anxietăţii;
· au dificultăţi în exprimare, fiind inhibaţi;
· timpul li se pare că trece prea repede;
· nu suportă zgomotul, contradicţia, mişcările;
Observaţie: Cocculus corespunde Gelsemiului aşa cum Arsenicum corespunde Aconitului.
Indicaţiile Cocculus-ului apar în urmările surmenajului şi insomniei. Este remediul lungilor stări de veghe din preajma bolnavilor.
Psorinum
Este un arsenic mai friguros, cu alternanţe multiple şi anxietăţi acumulate, întrepătrunse intens miasmatic.
Este indicat la bătrâni.
Acestor remedii li se pot alătura multe altele, la care fondul morbid este extrem de labil la diferiţi stimuli şi se exteriorizează prin echivalenţe ale anxietăţii, ca de ex.:
Cyclamen: angoasa este întreţinută de o scrupulozitate exagerată, perfecţionism, idei de abandon şi de nedemnitate; acestea se intensifică în perioada ciclului menstrual (durerea) şi se însoţesc de migrene oftalmice şi vertij;
Magnesia carbonica: grefată pe terenuri spasmofilice, cu nervozism exacerbat, spasme dureroase (digestive, genitale, musculare), episoade diareice periodice;
transpiraţii. Anxietatea este marcată îndeosebi ziua, cu tremurături, dispărând seara în pat; teamă de agresiuni şi violenţe, sensibilă la zgomot, nu are chef să vorbească dimineaţa la trezire; indispus;
Magnesia muriatica: agitaţie nervoasă (frământări, nelinişte), mai ales noaptea în pat sau când închide ochii, dureri crampoide, parestezii şi inevitabila constipaţie.
Nux vomica: iritabilitate şi agresivitate când apar obstacole şi impedimente în calea ambiţiei sale; enervat de încetineala şi ineficacitatea celor din jur; intolerant la contradicţie;
Nux moschata: Somnolenţa, obnubilarea şi confuzia exprimă anxietatea şi sensibilitatea emoţională a acestui remediu.
Posologie:
Fiind vorba de fond anxios, sunt preferabile diluţiile înalte şi foarte înalte.
Remediile enumerate mai sus se referă desigur la stări morbide care în mod spontan pot merge cel mai adesea spre agravare, stabilind în genere conexiuni cu suferinţe organice cronice.
Am lăsat la urmă unul din marile remedii ale formelor atenuate ale nevrozei anxioase, din sfera reversibilităţii acuzelor şi ca atare cu frecvente şanse de ameliorare şi vindecare:
Ignatia
Acest remediu va fi indicat cel mai des în nevrozele uşoare. Semnătura de indicaţie a Ignatiei o constituie senzaţia de nod esofagian care însoţeşte sentimentul de frică şi care dispare prin alimentaţie, respiraţie profundă, distracţie.
Caracteristici:
· este remediul senzaţiilor somatice de tip paradoxal, ceea ce semnifică neorganicitate;
· remediu tip al manifestărilor isterice sensibile la sugestie şi emoţii, mai ales necazuri;
· are dispoziţie schimbătoare de la veselie la supărare;
· teama ei este de tip inhibitor: poate împiedica individul să vorbească, mai ales că Ignaţia este o persoană volubilă;
· emotivitate exagerată, melancolie, tristeţe, cu tendinţă de interiorizare dar hipersensibilă până la refuz de consolare sau manifestări spectaculare;
· suspină şi cască constant şi plânge din nimic;
Somatizare:
· cardiacă (tahicardie emotivă);
· digestivă: bula histerică (esofag, cardia) ce dispare la alimentaţie în loc să fie agravată ca în cardiospasmele adevărate;
· vezicală, cu micţiuni frecvente ca la Gelsemium.
Observaţie: Complementarul clasic al Ignaţiei este Natrum muriaticum, care nu este un remediu al angoasei dar corespunde modalităţii hiperemotive, foarte complexate şi cu dificultăţi în exprimare. Numai că la Natrum muriaticum bolnavul este mai închis în el, izolat, mut şi cu sentimentul că nu este înţeles.
În încheierea acestui capitol al nevrozelor anxioase trebuie să insistăm asupra faptului că tratamentul homeopatic cere multă ştiinţă dar şi mult timp, uneori săptămâni sau luni de zile şi o impecabilă răbdare şi cooperare cu pacientul.
Fixarea anxietăţii, în fobie, se face pe obiecte exterioare bolnavului, sub formă de repulsie, teamă, frică.
Se pot desprinde două feluri de fobii:
a.- Fobii legate de sine-însuşi, de ex.:
§ frică de moarte
§ frică de nebunie
§ frică de o boală gravă
§ frică de asfixie, etc.
b. – Fobii legate de obiecte exterioare bolnavului:
§ frică de animale;
§ frică de spaţii închise;
§ frică de întuneric;
§ frică de lume, mulţime, oameni, societate;
§ frica de a apare în public;
§ frică de a înroşi;
§ frica de schimbare, etc.
Această enunţare este suficientă pentru a sugera posibilitatea facilă de a ne orienta homeopatic, recurgând la datele din repertorii, privitoare la remediile indicate.
De aceea, la concret, ne vom referi numai în mare la acest capitol de nevroye, cu menţiunea că nu ne putem asigura succesul terapeutic dacă luăm în seamă numai fobia în sine.
A.- Fobii intrinsece (ale subiectului).
Frica de moarte:
Este aproape fundamentală în nevroze, iar variatele fobii nu sunt în realitate, din punctul de vedere al psihanalizei, decât de substitute ale acesteia.
§ Arsenicum album
§ Aconutum
Frica de boală:
Se manifestă sub diferite forme, cea mai actuală este „cancerofobia”.
Se grefează de regulă pe un teren obsesional.
§ Thuja – este remediul fundamental în conflictul cu „eu-l”
§ Crocus şi Sabadilla, sunt remedii mai mici care au unerle particularităţi semiologice cunoscute, astfel:
o Crocus: senzaţie de ceva viu, mişcător, în abdomen, pe partea stângă. Pacienta trece repede de la o stare de ilaritate la disperare profundă.
o Sabadilla: interpretează greşit senzaţiile şi le exagerează (i se pare că e gravidă deşi are meteorism, sau că este umflată într-o parte a corpului...
Frica de nebunie:
§ Actaea racemosa, se asociază cu frică de orice, având un frecvent semn caracteristic şi anume, agravare în momentul ciclului, cu bine cunoscuta ei alternanţă între semnele psihice şi cele fizice (dureri).
§ Se cuvine să punctăm faptul că în fobia acestui remediu, simptomul mobilităţii simptomelor este la antipodul fixităţii din Thuja.
Frica de păcat, melancolia religioasă, frica de acte obscene, etc.
§ Lilium tigrinum, remediu la care se poate constata o profundă deprimare, cu plâns, disperare, etc.
„Deseori, în natura pacientei există un conflict intern adânc, între firea sa predominent sexuală şi principiile morale adânc înrădăcinate. Acest conflict sau orice tip de conflict interior produce un fel de frustrare care se exprimă prin mânie. Putem spune că Lilium tigrinum este cel mai iritabil dintre remedii. Pacienta se simte jignită chiar dacă e tratată cât se poate de amabil. Uneori pacienta oscilează între un comportament blând, sincer şi această stare tipică de mânie, enervare. Totuşi ori de câte ori sentimentele sale morale, religioase, au o influenţă mai mare asupra sa, pacienta simte remuşcări şi deprimare. De aceea, Lilium tigrinum e caracterizat astfel: “disperare de natură religioasă alternând cu excitarea de natură sexuală” sau “lascivitate alternând cu mânie”. In urma suprimării energiei sexuale apare un tip de stare frenetică cu o stare mintală ciudată, nebunească (Med.), pacienta devine foarte grăbită şi împrăştiată încât nu mai poate îndeplini nimic, nu se poate fixa asupra vreunei realizări.”
§ Lachesis:
crede că a comis acte reprobabile şi se autoacuză (manie religioaasă), aude voci, i se pare că este sub influenţa unei forţe divine, etc. (delir) Foarte indicată în boli psihosomatice şi alcoolism cronic.
Frica de a fi otrăvit:
§ Hyosciamus
§ Rhus toxicodendron
Şi altele...
B. – Fobii extrinsece (exterioare subiectului)
Teama de animale:
§ Tuberculinum: frică de câini
§ Ethylicum: frică de animale mici
§ Pulsatilla: frică de pisici
Agorafobia şi claustrofobia:
§ Argentum nitricum: are frică îndeosebi în străzile cu clădiri înalte de o parte şi de alta, ca şi când s-ar prăbuşi; dar şi în claustrofobie (încăperi mici, închise şi neaerate)
§ Aconitum, din contra: corepunde fricii din spaţiile deschise, fricii de a traversa o piaţă largă, deschisă. De asemenea este indicat în frică de mulţime, de semenii săi (antropofobie, la Aconitum fiind de gr.2)
Antropofobie marcată regăsim şi la remediile: Hyosciamus, Natriu carbonic, Lycopodium şi Rhus tox (gradul 3) şi gr.2 la Acon.,Anac., Aur., Bar-c.,Carb-v., Caust., Con., Kali-c., Led., Nat-m.,, Plat., Puls.
Antropofobicii adolescenţi îndeosebi, sunt mai degrabă sensibili la Natriu muriatic, pe care trebue să-l identificăm prin alte semne.
Lycopodium prezintă un gen de teamă de ceilalţi, mai degrabă datorită unui complex de a intra intr-o competiţie cu alţii (inferioritate), eul lui fiind de fapt mai bogat.
Nu tratăm aici frica de a se sinucide, care corespunde depresiunii melancolice şi nu fobiilor.
Aici acuzele se fixează pe bolnavul însuşi şi se convertesc într-un sindrom obiectiv, o paralizie, o pareză, afonie, etc., tulburări care n-au nimic organic decât aparenţa. Este numai unul din capitolele bolilor funcţionale cu multe tablouri simptomatologice din domeniul neuro-vegetativului.
Marea criză isterică, descrisă de Charcot este astăzi rarisimă.
Remedii:
- Moschus:
- Convulsii spasmodice sub formă de crize nervoase foarte violente, cu apărare, leşin real sau disimulat, etc.
- Hiperexcitabilitate, râs-plâns, etc.
- Ignatia:
Corespunde unui temperament isteric mai atenuat, cu manifestări paradoxale şi spectaculare
- Nux moschata
Cu stare de rău adesea fără motive
În concluzie, pentru teatralismul, exagerarea reacţiilor şi inconstanţa personalităţii, remediul de fond al isteriei pare a fi Ignatia, care se prescrie în diluţii înalte, distanţate. Uneori si diluţiile mijlocii pot da rezultate bune.
Este vorba aici de fobiile evoluate şi agravate. Bolnavul nu mai poate repudia, izgoni, teama de ceva, această teamă devine fixă, iar în jurul ei se formează o tramă de simptome care scapă câmpului şi controlului conştienţei.
Se formează impulsii, compulsii, ritualuri, agresivităţi, etc.
De ex. Frica de hoţi, cu obsesia de a verifica la infinit încuiarea uşilor, ferestrelor, etc. Alţii fac repetate calcule pentru a verifica ceva, etc.
Câteva exemple de remedii:
Hepar sulfur:
Este unul din obsedaţii cei mai periculoşi, datorită impulsiei de a face rău, de a
vătăma, de a da foc, de a bate.
Alumina:
Obsesiile binecunoscute la vederea cuşitelor ascuţite, cu impulsii homicide.
Silicea şi Spigelia, pentru obiectele care înţeapă, însă fără impulsii.
Hyosciamus, cu impulsii la exhibiţionism
Luesinum, cu obsesia de a se spăla repetat pe mâini, de a spăla vesela sau lingeria,
având teamă de microbi...
Sulfur, impresia de a fi mereu murdar şi cu mirosuri neplăcute.., etc.
În repertorii mai apar şi alte remedii cugânduri şi idei persistente, obsedante, cum ar fi:
Mancinella: în legătură cu forţe malefice, diavoli sau posedaţi de diavol;
Natrium muriaticum,gr.3, torturat de subiecte neplăcute, ca şi Ambra;
Thuja: că are ceva viu în abdomen; că este fragil, făcut din sticlă şi că s-ar putea sparge;Thea: de a ucide un membru al propriei familii sau pe cineva apropiat pe care îl iubeşte, sau mai ales pe unul din copiii săi; pacientul poate resimţi o frică teribilă că îşi va ucide propriul copil, fapt pentru care îl trimite la un vecin pentru a-l proteja;
Pulsatilla,gr.3, legate de o melodie obsedantă;
Lachesis: gr.2, legat de ceva rău, nefast;
Obsesiile sexuale ţin adesea de remedii ca: Staphysagria, Conium, Graphites, Kalium bromatum, Phosphorus, Platina, Selenium, Stramonium, Ustilago, şi altele.
La Anacardium orientale – tabloul devine mai grav, aspectele obsesionale degenerând şi mai mult şi făcând ca bolnavul să recurgă la acte iresponsabile, dictate de o forţă paralelă personalităţii individului care are două vointe opuse, cu impulsii contradictorii şi halucinaţii senzoriale, manifestări delirante, crezându-se urmărit, fiind bănuitor, iritabil, rău şi simţind nevoia de a adresa injurii, calomnii.
Fiind vorba de o formă gravă de nevroză, tratamentul homeopatic trebue să fie foarte bine condus. Cele mai bune rezultate s-au obţinut nu tratând obsesia ci terenul pe care ea s-a gravat şi care a permis agravarea.
De aceea, în încheiere ne vom referi la câteva noţiuni de homeopatie privind
RELATIA DINTRE TEREN SI NEVROZE
Nevroza anxioasă pe teren tuberculinic
Tuberculinismul imprimă nevrozei principalele sale caracteristici:
- Astenia
- Fragilitatea generală
- Hiperemotivitatea
- Mobilitatea timică
Nevroza se dezvoltă pe un făgaş depresiv şi se accentuează datorită mobilităţii timice (Pulsatilla), la factorii traumatizanţi.
Îi corespund:
· Arsenicum album
· Kali carbonicum asociat cu
· Ignatia
· Pulsatilla asocială cu
· Silicea
Nevroza anxioasă pe teren psoric
Psora imprimă:
- Alternanţele
- Manifestările cutanate în antecedente
- Evolutia prelungită
Îi corespund:
· Sulphur (tipic)
· Psorinum (cu sentimentul de incurabilitate, descurajare
Nevroza anxioasă sicotică
Contrar celor precedente, aduce evoluţiei o notă de monotonie. Tulbură conştienţa Eului şi a timpului.
· Medorrhinum
· Argentum nitricum
· Thuja
Polarizarea somatică este mai ales uro-genitală.
Anxietatea acestor bolnavi acoperă practic totdeauna un fond obsesivo-fobic.
Nevroza anxioasă din luetism
Aduce:
- Agravarea nocturnă (se referă mai ales la somn, realizând patologia lui de apogeu)
- Caracterul exagerat al manifestăriloe luetinice
Remedii:
· Luesinum
· Argentum nitricum
· Aurum (mai ales pentru simptomele melancolice)
Nevroza obsesivo-fobică în tuberculinism
Comportă foarte puţin aspectele de agresivitate, mai mult cele de mobilitate fobică şi deloc pe cele de obsesie.
- Frica de lume, de contacte à Nat-m; Ign.
- Frica de căsătorie, de oameni, de sex à Puls.
- Frica de slăbire, emaciere, febră à Ars., Phos.
- Frica de oboseală à Kali-c.
- Frica de câini à T.K.
Nevroza obsesivo-fobică psorică
Teren ciclic; psora comportă puţine obsesii.
· Hepar sulfur
· Arsenicum album
· Psorinum
Nevroza obsesivo-fobică sicotică
Este nevroza de elecţie a acestui teren:
- Frica de a avea ceva în abdomen à Thuja. Crocus
- Frica de a fi însărcinată à Thuja, Nux moschata
- Frica de cancer, de boală incurabilă à Thuja, Arsenicum, Carcinosinum
- Frica de îngrăşare à Thuja
- Frica de a nu-şi rupe picioarele à Thuja
- Medorrhinum – mai ales dacă a existat în antecedente infecţie genitală – pentru completarea tratamentului
- Argentum nitricum (impulsia de a fugi)
Nevroza obsesivo-fobică luetică
- Frica de murdărie, impurităţi, cu impulsia de a se spăla pe mâini à Luesinum
- Frica de ruină à Fluoric acid
Boala rezistă luni şi ani la tratament dar prin perseverenţă se obţin vindecări după ani de zile
Isteria tuberculinică (teren de elecţie pentru isterie)
- Mobilă
- Hipersensibilă
- Influenţabilă
- Sugestibilă
- Natriu muriatic (închis, ascuns, la extremă)
- Pulsatilla
- Hiperinfluenţabilă,pasivă şi variabilă (la celălalt pol crize mai mici)
- Somatizare pe cardio-pulmonar (astm, dispnee, palpitaţii, fals angor)
- Anorexie psihică
- Sepia
- Silicea
Isteria sicotică
- Comportă evident „sarcina nervoasă”
- Persistenţa timp de ani a unor tulburări isterice (afonie, cecitate, paralizii) evocă sicoza şi trebue încercat:
- Medorrhinum şi
- Thuja
Conversiunile somatice sunt minore (aerofagie, aerocolie)
Isteria luetică
Marea isterie se manifestă în mod cert cel mai adesea pe teren luetic
Isteria psorică
- Comportă la maxim alternanţe de faze psihice şi somatice,
- Obligator manifestări cutanate
- Psorinu
PRONOSTIC, DIFICULTATI
În general un tablou simptomatologic atât de complex şi adesea durabil – cum este cel oferit de nevroze – cere medicului homeopat o bună maniere a terapiei, o ştiinţă a asocierii remediilor simptomatice cu cele complementare direcţiilor luate de evoluţia acuzelor, respectiv ameliorare sau agravare, oportunitate şi perseverenţă în folosirea remediilor de teren cu bioterapicele respective, ceea ce impune o strategie terapeutică homeopatică pe durate de ani de zile.
Se poate spera în vindecare sau ameliorări importante numai după 2-3 ani de tratament.
EVALUAREA VINDECĂRII
Evaluarea vindecării, în nevroze, este o treabă grea pentru că evaluarea unei vindecări trebue judecată în principal după comportamentul pacientului (Barbancey), deci nu numai după ce spune ci după fapte, după dovezi furnizate de comportamentul modificat sub influenţa tratamentului respectiv.
E logic deci să nu declarăm vindecat un bolnav decât în măsura când el şi-a reluat comportamentul normal, cel dinainte, în ipostazele socio-profesionale şi conjuncturale avute anterior. Se ştie că revenit la locul său de muncă sau în familie, pacientul se reîntâlneşte cu factori care au putut sa favorizeze declanşarea tulburărilor, nelegaţi de partea medicală a lucrurilor şi care ar putea să redeclanşeze sau să întreţină lanţul nerestabilit complet al dereglărilor individului în continuare. Veriga restabilirii complete a echilibrului şi deci a însănătoşirii se verifică tocmai în prezenţa tuturor acestor factori.
Este motivul pentru care de multe ori în aceste cazuri de nevroze tratamentul se poate prelungi pe durata a 2-3 ani până la însănătoşirea completă şi durabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu