candela

href="http://alliekatzgraphics.com/candle1.php">


Candle - Comments and Graphics Glitter

joi, 25 august 2011

Destinul si Reincarnarea

  "Ştim prea bine că problema reîncarnării  sufletului  uman continuă  şi  astăzi să incite  controverse,   deşi  există   nenumărate dovezi şi chiar studii care au fost făcute pentru a demonstra acest adevăr. Nevoia de a păstra un control cât mai eficace asupra populaţiei i-a determinat pe liderii din umbră ai unor forţe politice şi economice să orienteze ştiinţa şi educaţia maselor astfel încât totul să pară simplu şi concis: nu există suflet, nu există spirit, iar după moartea corpului fizic nu se petrece nimic, pentru că totul se reduce la neant.

          Altfel spus, conform acestei „ideologii” moderne, după ce omul moare el dispare cu desăvârşire, fără să lase nicio urmă. Deşi este aberantă şi chiar lipsită de logică, această idee a prins în rândul populaţiei şi foarte mulţi oameni o îmbrăţişează mai ales pentru faptul că le dă senzaţia că îi fereşte de complicaţii şi de bătăi inutile de cap. În plus, unii chiar tind să alunece într-o mentalitate profund eronată, care îi poate arunca mai apoi într-o cruntă disperare şi suferinţă; ei se gândesc că, dacă tot se afirmă că avem „o singură viaţă” şi că după aceasta nu mai există nimic altceva, atunci înseamnă că pot săvârşi orice fel de acte, mai ales rele şi chiar abominabile, în interes pur egoist, deoarece nu va trebui să plătească pentru ele după ce mor.

          Aceasta poate fi cu adevărat o problemă şi nu este deloc întâmplător că societatea modernă se confruntă cu un val practic fără precedent de vicii şi fărădelegi. Lupta justiţiei este doar la suprafaţă, deoarece ea nu reuşeşte să curme răul din rădăcina lui. Sistemul ideologic este corupt şi fals, dar cu toate acestea este menţinut astfel în mod deliberat, pentru a provoca haos şi a permite exercitarea controlului la vârf."

           "Oamenii nu mor în adevăratul sens al cuvântului, adică nu dispar în neant, ci îşi abandonează doar „carcasa” fizică, adică trupul lor din carne şi oase, care putrezeşte. „Moare” doar corpul fizic, însă partea subtilă a fiinţei, sufletul, trece în altă dimensiune spaţio-temporală a Creaţiei, care este cea mai propice pentru ca el să-şi continue existenţa. De aceea se spune că, în realitate, nu există „moarte”, deoarece fiinţa umană, ca entitate individuală, nu dispare niciodată; ea doar translatează dintr-un plan în altul al Creaţiei, aşa cum, de pildă, tu te dai jos dintr-o maşină şi te urci într-un tren; apoi te dai jos din acel tren şi păşeşti pe puntea unui vapor, iar analogia poate continua.

            În fiecare dintre aceste situaţii tu ai un mediu specific de deplasare şi un anumit grad de libertate. Este, cum s-ar spune, ceea ce îţi poţi tu permite în acel moment, ceea ce ai agonisit pentru a plăti biletul, fie la autobuz, fie la tren, fie la vapor. Dacă n-ai strâns suficient, adică nu ai prea multe merite, atunci mergi pe jos, dar dacă eşti foarte „bogat”, atunci îţi poţi cumpăra bilet şi pentru naveta spaţială! Analogic vorbind, în acest ultim caz ai acces la o lume subtilă foarte elevată. Dacă nu ai decât puţine merite, pentru că greşelile tale au fost mari, atunci dimensiunea subtilă în care este proiectat sufletul după moartea trupului va fi una plină de chin şi suferinţă.

            Aceste demarcaţii se referă la destinul fiecărui om, care este în deplină conformitate cu acţiunile, bune sau rele, pe care el le-a săvârşit fie în existenţa lui terestră, fie în cea din lumile subtile. Dacă nu ar fi aşa, n-ar exista nici o diferenţă între condiţia lumească a unui sfânt şi aceea a unui criminal sau între un retardat mintal şi un geniu. Bunul simţ ne spune că nu este deloc întâmplător că o fiinţă umană se naşte cu un sever handicap fizic, în timp ce alta este perfect sănătoasă şi înfloritoare; că una suferă încă din copilărie de tot felul de angoase, fiind terifiată de coşmaruri, iar alta este veselă, optimistă şi foarte fericită. Totuşi, incredibila superficialitate şi chiar prostie a oamenilor,care îi împiedică să remarce aceste aspecte foarte simple şi evidente, precum şi dependenţa lor aproape maladivă de un sistem automat de credinţe şi prejudecăţi care le-a fost impus încă din copilărie, contribuie atât la decăderea lor fizică şi morală, cât şi la incapacitatea lor de a înţelege unele adevăruri esenţiale despre viaţa pe care ei o trăiesc."

            "M-am confruntat adeseori cu această opacitate a opiniei publice si am constatat că nu este neapărat vorba despre rea-voinţă din partea oamenilor, ci mai ales despre faptul că se confruntă cu decizia de a înlocui ideile materialiste care le-au fost îndoctrinate încă din şcoală, cu ceva despre care aproape toţi îşi bat joc sau spun că nu există. Dintre cele două variante, cei mai mulţi preferă să rămână la vechile credinţe, chiar dacă îşi dau seama că, totuşi, ceva nu este în regulă. Ideea de comoditate şi de lipsă a efortului fizic ori mental reuşeşte de cele mai multe ori să le biruie tresărirea spiritului. În astfel de condiţii, care accentuează egoismul şi macină afectivitatea, nu te poţi aştepta să dobândeşti prea mari merite. Viaţa se încheie relativ repede şi urmează, ca să spun aşa, „strânsul recoltei”.

            In plus, ceea ce omul făptuieşte în viaţa lui terestră îl obligă, într-un fel, să se reîntoarcă în planul fizic după încheierea „sejurului” astral, în care sufletul trăieşte într-o lume acordată pe „lungimea lui de undă”. De pildă, datorită dorinţei de a reuşi într-un anumit domeniu, o persoana se va reîncarna într-o conjunctură care să-i favorizeze accesul la această cunoaştere. Desigur, procesul de jalonare a destinului unui suflet care tocmai urmează să se reîncarneze în planul fizic este foarte complex, fiind opera extrem de precisă a unor entităţi cosmice infinit superioare modului comun şi raţional de gândire a omului. Sunt luate în consideraţie, din imensul bagaj de fapte, trăiri, emoţii şi intenţii pe care fiecare făptură umană 1-a strâns de-a lungul nenumăratelor ei existenţe în manifestare, acele tendinţe care urmează să definească în esenţă orientarea destinului ei în încarnarea viitoare. Această alegere are la bază anumite criterii şi omul urmează să trăiască în noua lui viaţă din planul fizic un fel de „replică” la acţiunile pe care el le-a săvârşit în alte vieţi terestre.

Procesul de „contorizare” a acţiunilor noastre presupune ca orice faptă, fie că este realizată cu trupul, cu vorba sau cu gândul, este în mod tainic „înregistrată” în ceea ce numim „memoria cosmică”, iar mai apoi chintesenţa acestor acţiuni este impregnată la nivelul sufletului individual, putând fi o „povară” sau o „delectare” pentru cel care îşi trăieşte destinul."

           "Soarta omului nu este deloc întâmplătoare, ci este în deplin acord cu natura faptelor pe care el le-a săvârşit şi tocmai acesta este motivul pentru care oamenii se nasc atât de diferiţi. Fiecare trebuie să-şi trăiască destinul propriu, după natura faptelor sale: faptele bune vor atrage merite şi, prin urmare, acea fiinţă se va bucura de condiţii, şanse şi situaţii minunate în încarnarea ei din planul fizic; în schimb, faptele rele vor atrage consecinţe nefaste, multă suferinţă şi chin pentru fiinţa respectivă. Este însă important de ştiut că aceste „recompense” reprezintă totdeauna un echilibru perfect între faptă şi răsplată. Nimeni nu este favorizat şi nimeni nu este dezavantajat.

            Fiecare primeşte exact ceea ce el merită, chiar dacă mulţi afirmă că sunt nedreptăţiţi şi îl acuză pe Dumnezeu că le-a dat atâta suferinţă şi necazuri în viaţă. De ce trebuie să se chinuiască ei la limita subzistenţei şi alţii să huzurească în lux şi bogăţii? Acest gen de întrebări sunt frecvente la cei care suferă în viaţă, dar nu înţeleg cauzele acelei suferinţe. După cum spuneam, astfel de situaţii reprezintă expresia fidelă a legii compensaţiei faptelor care au fost săvârşite, dar cel care încă nu este suficient trezit din punct de vedere spiritual, nu ştie şi nu înţelege aceste lucruri."

             "În intervalul dintre două încarnări succesive, sufletul individual trăieşte în planul astral o perioadă de timp care este în acord cu meritele pe care le-a dobândit. Când acestea s-au epuizat vine vremea în care alte fapte, care au fost săvârşite de-a lungul existenţelor terestre, s-au „copt” şi aşteaptă să-şi primească „răsplata”, bună sau rea, în planul fizic, adică într-o nouă încarnare. Această „condensare” a necesităţii destinului atrage atunci în mod irezistibil sufletul respectiv către planul fizic, într-o „matcă” sau tipar de integrare în societate care este cel mai potrivit cu specificul sau natura faptelor care trebuie compensate. Aceasta se întâmplă fie că viitoarea fiinţă umană care se va naşte în acea matcă trebuie să consume fructele bune sau meritele care se datorează acţiunilor sale benefice din trecut, fie că ea trebuie să plătească pentru faptele ei anterioare şi pentru suferinţa pe care a pricinuit-o altora.

             De cele mai multe ori însă există o îmbinare a celor două tendinţe şi aşa se explică faptul că oamenii se nasc cu anumite calităţi, dar şi cu anumite defecte fizice sau psihice. Totuşi, de ei depinde cum îşi „organizează” destinul. Altfel spus, ei sunt cei care generează, prin faptele pe care le săvârşesc în viaţa prezentă, natura destinului lor în încarnările viitoare. Ai putea spune ca în felul acesta nu există practic nici un sfârşit pentru ciclul de renaşteri: fie că facem bine, fie că facem rău, ne vom renaşte la nesfârşit pentru a consuma fructele acţiunilor noastre. Aceasta este doar în aparenţă. Deosebirea fundamentală între faptele bune şi faptele rele este aceea că primele te apropie de Dumnezeu, pe când celelalte te depărtează de El. Salvarea sau eliberarea despre care vorbesc religiile autentice constă tocmai în resorbţia în dimensiunea care transcende chiar şi acest ciclu, aparent nesfârşit, al vieţii şi al morţii, care este precum un lanţ al dependenţei. Urmând însă calea evoluţiei, care totdeauna este sinonimă cu binele şi armonia, omul ajunge într-un târziu la capătul drumului şi atunci se petrece un act inconceptibil pentru raţiunea obişnuită; este ca o trecere, un salt în infinitul care înglobează toate lumile, dar care, în acelaşi timp, este şi în afara lor."

            "Mortii din planul fizic ii urmeaza translatarea în planul astral. Acest lucru este valabil pentru cele mai multe fiinţe umane, deoarece planul astral este prin excelenţă un plan al emoţiilor şi al manifestării de natură psihică, iar acestea reprezintă latura fundamentală care defineşte viaţa unei fiinţe umane. Totuşi, dacă unele dintre fiinţele umane au ajuns deja la un nivel foarte elevat de conştiinţă, sufletul lor va fi atras în mod automat, după moartea fizică, în planurile şi mai subtile ale manifestării, cum ar fi planul mental sau chiar planul cauzal, în care natura realităţii este mult mai subtilă şi mai vastă decât în cazul planului astral. De pildă, la nivelul planului cauzal nu mai există practic nimic din ceea ce noi am putea asocia imaginii sau gândirii obişnuite. Mintea este atunci complet transcensă, iar cunoaşterea nu mai este un act discursiv, ci unul total şi simultan. Acolo conştiinţa individuală are acces chiar la arhetipurile Creaţiei şi la cauzele care fac să se manifeste lucrurile şi fenomenele în planurile inferioare, până la cel fizic.

              De aceea, cel care există în acest ultim plan al manifestării extrem de elevat, poate să controleze orice în lumea manifestată deoarece atunci el poate „să facă şi să desfacă”, încă de la originea cauzală, orice acţiune, plan sau intenţie. Problema este valabilă şi în sens invers: dacă o fiinţă a săvârşit în existenţa ei terestră greşeli mari, cum ar fi acte reprobabile de despotism, de oprimare psihică şi fizică a altor oameni sau dacă a făcut crime ori s-a pretat la acţiuni foarte violente, atunci sufletul ei va fi atras în mod inexorabil după moartea fizică spre dimensiunile întunecate, infernale ale planului astral inferior, unde va trebui să plătească pentru acţiunile comise. Nu este vorba despre o damnare eternă, dar totuşi astfel de fapte atârnă foarte greu în balanţa destinului personal şi tocmai de aceea intervalul de timp în care ele sunt compensate în infernuri apare, în ani tereştri, ca fiind foarte lung.

               O situaţie mai deosebită este în cazul celor care se sinucid, deoarece atunci suferinţa lor este extrem de îndelungată, iar regresul pe scara evoluţiei este considerabil, într-o astfel de situaţie dramatică, sufletul cu greu realizează că un singur gest nesăbuit din viaţa lui terestră 1-a costat mii de ani de suferinţă şi de involuţie. Dacă el ar fi fost capabil să-şi ofere înapoi viaţa pe care tot el şi-a luat-o, atunci nu ar fi fost o problemă prea mare. Însă lucrurile nu sunt aşa şi tocmai de aceea chinurile pe care trebuie să le îndure un suflet sinucigaş sunt cumplite. Actul sinuciderii reprezintă, în esenţă, actul negării de sine dus la extrem, ceea ce este cu mult mai grav decât actul ignorării scânteii divine, a spiritului divin din noi. Un ateu mai are totuşi şansa de a evolua şi a-şi modifica punctul de vedere în decursul vieţii, pe când sinucigaşul îşi curmă singur, printr-un act de voinţă proprie, foarte egoistă, şansa care i-a fost dată pentru a evolua în acea existenţă. El nu a înţeles un aspect fundamental pe care l-am menţionat mai înainte şi anume că, chiar dacă omul simte la un moment dat în viaţă că necazurile, suferinţa şi problemele pe care le are tind să îl copleşească, totuşi acestea nu reflectă nimic altceva decât natura faptelor pe care el le-a săvârşit în trecut, iar chinurile şi viaţa mizerabilă pe care o îndură în prezent sunt, cu puţine excepţii, expresia fidelă a suferinţei pe care el a provocat-o altora. Prin urmare, actul lui nesăbuit este o tentativă egoistă de a înşela destinul, mai bine zis de a-l ocoli, gândind că în acest fel el nu va mai avea de îndurat. De aceea, gravitatea actului de sinucidere este foarte mare şi constituie un obstacol major în evoluţia omului, poate cel mai mare dintre toate."

             "Pe de altă parte, unele suflete care au fost foarte ataşate de bunurile materiale în viaţa lor terestră sau care au fost foarte zgârcite şi meschine în relaţiile cu ceilalţi rămân o perioadă destul de lungă în imediata vecinătate a locurilor şi bunurilor de care s-au ataşat, la nivelul planului eteric, care este situat ca frecvenţă de vibraţie între planul fizic şi cel astral. Starea acestor suflete este abulică, deoarece ele nu realizează ce se petrece cu ele şi singurul gând care le domină atunci este cel al dorinţei de a se reîntoarce la lucrurile, posesiunile materiale sau chiar la fiinţele de care au fost foarte ataşate în timpul vieţii lor fizice. Ele rămân mult timp în acest plan subtil, care se află în imediata vecinătate a planetei noastre, fiind mereu cufundate într-o atmosferă sumbră, ca o ceaţă densă. Din când în când, datorită dorinţelor lor grosiere şi ataşate de bunurile lumeşti, ele bântuie prin zonele respective sub, o formă ectoplasmatică, ce reproduce mai mult sau mai puţin fidel forma trupească pe care au avut-o în existenţa lor terestră anterioară.

              Această condiţie jalnică poate să dureze uneori chiar sute de ani până când, încetul cu încetul, înţelegerea lor începe să facă treptat lumină în crepusculul de care erau înconjurate şi astfel ele sunt eliberate din strânsoarea ataşamentelor pe care le aveau. Acesta reprezintă un exemplu tipic de consumare a unui gen de karma de ataşament. După aceea, sufletul respectiv accede la un nivel astral care este mult superior condiţiei penibile în care el s-a aflat până atunci, în planul eteric. Desigur, acel nivel al planului astral va fi în deplină concordanţă cu alte aspecte care corespund destinului particular al sufletului şi, după ce va mai rămâne acolo un timp, consumându-şi meritele specifice pe acel nivel al astralului, el se va reîncarna în planul fizic şi procesul reîncepe, dar de la un nivel superior al experienţei individuale."

          "Timpul,  , ca energie subtilă universală, este perceput în mod diferit în planuri diferite ale Creaţiei. De pildă, la nivelul planului astral el nu mai are acelaşi sens, aceeaşi „curgere” ca în planul fizic. Ceea ce tu aici percepi ca fiind o durată precisă de timp, acolo ea este mult distorsionată. Cu cât planul din manifestare este mai elevat, cu atât percepţia timpului este mai nuanţată. Faptul că planul respectiv este multidimensional determină fenomene complexe de sincronicitate şi chiar de simultaneitate a evenimentelor. Timpul nu mai poate fi judecat atunci în parametrii lui „fizici”. Durata medie a unui „sejur” astral pe care sufletul individual îl petrece între două încarnări succesive este cuprinsă între 50 şi 300 de ani tereştri, în funcţie de meritele cumulate.

           Desigur, sunt şi excepţii care depind de hotărârea unor foruri superioare din ierarhia entităţilor celeste, dar, în general, aceasta este perioada de timp pe care, dupa moartea corpului fizic, cele mai multe dintre suflete o petrec în astral, acolo unde progresele şi cunoştinţele ce au fost dobândite în timpul existenţelor terestre anterioare într-un domeniu sau altul, sunt sintetizate în conştiinţa sa şi pot determina natura viitoarei sale încarnări. In aceasta se reia din nou procesul învăţării şi al cunoaşterii din fiecare etapă a vieţii, începând cu copilăria şi sfârşind cu senectutea, conştiinţa fiind supusă uitării periodice intre două încarnări succesive. Daca omul ar avea mereu, la fiecare încarnare, conştiinţa duratei cosmice a periplului său prin manifestare, de la un plan la altul al acesteia, fără îndoială că ar fi cuprins de o adâncă deznădejde, care i s-ar părea de nesuportat.Dar mecanismul automat al uitării, care intervine de fiecare dată atunci când el revine într-o nouă existenţă în planul fizic, îl apără de această teribilă angoasă.

               Desigur, această „uitare” este necesară şi totodată corelată cu faptul că, dacă ne-am aminti toate acţiunile din trecut - unele dintre ele cumplite - psihicul nostru, care încă este labil şi nepregătit să înţeleagă în profunzime semnificaţia acestor aspecte, aproape sigur ar ceda şi atunci evoluţia noastră ar fi compromisă pentru o mare perioadă de timp. Iar atunci când suntem într-adevăr capabili să ne percepem vieţile anterioare, deja ne aflăm la un nivel înalt de evoluţie spirituală care ne permite o abordare mult superioară a menirii şi a condiţiei noastre în univers. Atunci viziunea noastră este unitară, iar cauzele sunt percepute în aspectul lor global, nu parţial."

               "De obicei, grupuri mai mici sau chiar mai mari de suflete individuale se atrag aproape irezistibil pe ecranul vieţii şi al timpului în virtutea faptului că ele sunt legate unele de altele prin trăiri, fapte sau cunoştinţe comune. Din această cauză, un mare procent din sufletele care se reîncarnează întâlnesc în noua lor viaţă persoane de care, într-un fel sau altul, au fost legate în alte existenţe. Aceste conexiuni reciproce sunt necesare în virtutea legii de compensare a faptelor şi „datoriilor” pe care unii le au pentru alţii.

                De asemenea, unii oameni posedă capacitatea extraordinară de a-şi „vedea” existenţele lor anterioare. Aceasta semnifică o capacitate de clarviziune. O astfel de persoană are acces la un nivel superior al conştiinţei, care înglobează o dimensiune foarte înaltă a Creaţiei. Această dimensiune se referă la „înregistrările” de care spuneam mai sus, deoarece nimic, niciodată, nu este distrus fără urmă şi nu se pierde în neant, totul ramane pe un fel de „bandă uriaşă de înregistrare” la nivel subtil pentru tot ceea ce se petrece în univers. Conştiinţa omului trebuie să aibă acces la aceste clişee pentru a-şi aminti existenţele anterioare.

                   Puterea de vizualizare a existenţelor anterioare presupune şi un anumit gen de control mental. Desigur, această putere are şi ea diferite faze de măiestrie; dacă la început se manifestă doar sporadic şi parţial, pe măsură ce progresăm spiritual ea devine stabilă şi chiar poate fi manifestată la voinţă. În fazele superioare, ea ne poate permite sa cunoaştem, dacă vrem, existenţele trecute şi probabilitatea celor viitoare în cazul oricărei fiinţe umane pe care o cunoaştem. Acest aspect este util pentru a înţelege anumite cauze din trecut care au generat unele situaţii complicate din prezent. Ajungând astfel la rădăcina lucrurilor, ele pot fi rezolvate apoi foarte repede şi cu succes."

                "Cu toate acestea, majoritatea oamenilor preferă să-şi petreacă aproape toată viaţa – şi aşa destul de scurtă - pe care o au la dispoziţie pentru a dobândi averi, lux şi bogăţie. Nu vreau să par acum un filozof depăşit, dar ştiti prea bine cât de efemere sunt achiziţiile materiale: ceea ce ai acum poate să dispară în momentul următor. În lupta acerbă pentru avuţii, simţurile amorţesc, caracterul este corupt, iar mintea îşi pierde din claritate. Toate acestea sunt în schimbul unei iluzorii senzaţii de activitate trepidantă în afaceri sau a unor condiţii trecătoare de lux exagerat, care în realitate nu reuşesc altceva decât să "moleşească” spiritul.

                 Cei bogaţi îşi dau seama de aceasta în forul lor lăuntric, dar refuză să recunoască deschis pentru că atunci ei pur şi simplu nu ar şti ce altceva ar putea să mai facă în viaţă, în afara relaţiilor, a afacerilor şi a competiţiei care de multe ori distruge, nu stimulează. Atunci ei s-ar simţi complet descoperiţi, inutili în societate şi dezorientaţi, ceea ce, de exemplu, poţi remarca la oamenii de afaceri care au dat faliment. Ei sunt incapabili să se relaxeze sau să conceapă viaţa în alţi termeni decât cei ai afacerilor, legăturilor şi intrigilor, chiar şi atunci când se află în concediu. Nu ştiu dacă ai observat, dar acesta este motivul pentru care mulţi oameni de afaceri refuză chiar să-şi ia concediu de odihnă, justificându-se mereu prin faptul că au de rezolvat probleme care nu suferă amânare.

                 Dezorientarea lor şi neputinţa de a înţelege altceva de la viaţă, în afara mediului specific de afaceri, este singurul efect pe care 1-a produs lupta acerbă pentru îmbogăţire. Situaţia este cu adevărat dramatică în cazul celor foarte bogaţi sau al unor politicieni; acestora le place să creadă că trăiesc în aşazisul „high-life” al societăţii, pentru că o dată ce au „gustat” din această tentaţie ademenitoare le vine mai apoi foarte greu să se dezobişnuiască de ea. Percepţia lor corectă asupra realităţii lucrurilor este atunci profund modificată, iar dezideratul lor în viaţă devine acela de a rămâne „în top”, de a impresiona prin bogăţie, relaţii şi posibilităţi materiale, aspecte care ţin evident de un nivel impur şi grosier al conştiinţei. Fuga lor de ei înşişi este atunci susţinută chiar de ideologia sistemului modern de cultură şi educaţie, care îi încurajează să creadă că, în afară de aceste ţeluri materiale pe care un om ar trebui să le aibă în viaţă, nu mai există altceva: nu există Dumnezeu, nu există spirit divin, nu există o lege a compensaţiei după moarte, nu există reîncarnare pentru a face posibilă această compensaţie a faptelor. In plus, aceste idei sunt propagate dinadins pentru a obţine anumite scopuri viciate."

                "Explicaţia îndoctrinării materialiste şi ateiste în lume, care este susţinută aproape cu disperare de organismele puterii, este foarte simplă: dacă oamenii ar fi îndemnaţi să realizeze că menirea lor este cu totul alta în existenţa pe care o trăiesc şi dacă ei ar înţelege cu adevărat că natura faptelor pe care le săvârşesc implică mai apoi - uneori chiar în aceeaşi viaţă sau, dacă nu, atunci în vieţile următoare - o foarte exactă „replică” în ceea ce-i priveşte, atunci fără îndoială că priorităţile lor ar deveni cu totul altele. Maturitatea în gândire şi înţelegerea acestor aspecte i-ar determina atunci să fie mult mai responsabili faţă de ceea ce îşi propun în viaţă, i-ar stimula să aibă mult mai multă libertate de gândire, iar aceasta ar duce inevitabil la modificarea unui raport însemnat de forţe pe planetă, deoarece oamenii nu ar mai putea fi manipulaţi atât de uşor. Interesul pentru planul material s-ar diminua în mod considerabil; prin urmare, consumul de mărfuri ar fi şi el cu mult mai mic, adaptat doar necesităţilor fireşti şi nicidecum în exces, aşa cum este în prezent. Bineînţeles, dacă oamenii cumpără mai puţin şi sunt interesaţi mai mult de aspectele spirituale ale vieţii lor, atunci încasările scad în mod vertiginos şi o dată cu ele scade şi puterea liderilor şi a oamenilor bogaţi de a controla şi de a manipula prin intermediul banilor.

                Practic vorbind, atunci s-ar realiza o înnoire a întregii societăţi de pe principii reale şi corecte, însă la ora actuală acest lucru este cel mai puţin dorit de către organizaţiile oculte care dirijează destinul omenirii. Referitor la acest aspect, există persoane care, pline de importanţă şi emfază, afirmă că toate ideile despre marea conspiraţie mondială, despre controlul maselor şi despre manipularea oamenilor sunt nişte inepţii, lipsite de fundamentare şi de dovezi concrete. Din păcate, aceste fiinţe umane fac în acest fel dovada unui substrat psihologic care este plin de frică şi de egoism; considerând că vorbesc în numele celor mulţi şi serioşi, ele, de fapt, îşi exprimă în mod indirect angoasa şi sentimentul de insecuritate pe care îl resimt acut în profunzimile fiinţei lor. Totuşi, pentru cei care sunt înzestraţi cu bun simţ şi au capacitatea de a discerne corect, semnalele pe care ei le primesc din exterior şi modalitatea în care se desfăşoară  evenimentele la nivel mondial sunt suficiente pentru a-i convinge de panta pe care se află în prezent umanitatea şi de a-i determina să acţioneze, fiecare după posibilităţile pe care le are, pentru a da un nou curs şi o nouă orientare destinului omenirii.

               Dacă observati cu atenţie, tocmai în aceasta constă „lupta” teribilă pe care cei puţini, dar având cu ei puterea supremă a cunoaşterii spirituale, o poartă cu cei deviaţi de pe această cale, care caută să atragă omenirea către haos şi decădere. Sunt mulţi oameni care ştiu aceste lucruri şi observă cu luciditate starea de fapt. Totuşi, majoritatea lor se lasă cuprinşi de un sentiment de tristeţe şi depresie în legătură cu aceasta, ceea ce înseamnă o mare greşeală. În definitiv, lumea pe care o percepem este într-o continuă mişcare şi transformare; orice am face, nu putem opri fluctuaţia şi instabilitatea ei, însă o putem orienta totuşi în direcţia dorită, adică spre bine şi armonie. Agitaţia lumii provoacă, de asemenea, şi agitaţia minţii noastre şi aceasta este chiar condiţia acelora care, precum orbii, intră fără să vadă într-o încăierare; ca şi ceilalţi, vor suferi şi ei, dar nu vor şti cum să iasă de acolo. După părerea mea, pentru a rezolva acest punct dureros este necesar să ne modificăm atitudinea: chiar ştiind cum este lumea, din care la urma urmelor şi noi facem parte, nu trebuie totuşi să ne lăsăm atraşi sau influenţaţi de varianta pe care ea o pune la dispoziţie, pentru că aceasta ne provoacă suferinţă. Dacă reuşim să privim din exterior lumea, fiind totuşi în ea, înseamnă că am rezolvat problema în ceea ce ne priveşte. Cu cât mai mulţi vom reuşi aceasta, cu atât mai bine va fi pentru întreaga umanitate, deoarece o astfel de atitudine este profund spirituală şi ne apropie de adevăr.

                 Una dintre cele mai eficace metode de a fi înăuntrul, dar cu toate acestea şi în afara lumii este aceea de a înţelege în profunzime legile după care ea funcţionează. Când am vorbit despre destin, am mentionat că înţelegerea corectă a caracteristicilor sale poate să-l scutească pe om de un lanţ aproape nesfârşit de suferinţe. - într-adevăr, de cele mai multe ori destinul este asociat cu suferinţa, iar suferinţa, aşa după cum ştii, se datorează săvârşirii în trecut a unor acţiuni rele, pentru care omul trebuie să plătească. Acest fapt elementar este totuşi de neacceptat pentru majoritatea oamenilor, datorita motivelor ascunse din subconştientul lor, care îi determină să prefere varianta „fac ce vreau, nu trebuie să dau socoteală pentru nimic”. În definitiv, e o problemă de conştiinţă: dacă ei reuşesc să-şi „adoarmă” conştiinţa,  atunci nu vor fi nevoiţi să mai dea socoteală pentru faptele nevirtuoase pe care le săvârşesc şi care atunci i-ar putea face să se simtă jenaţi şi să aibă un sentiment de insatisfacţie. Cu cât „ocultarea” conştiinţei lor e mai mare, cu atât orbirea lor faţă de acţiunile pe care le realizează e mai mare. Astfel, ei ajung să nu mai discearnă între ceea ce este o virtute şi o non-virtute. De multe ori se declară chiar contrariaţi, neînţelegând de pildă ce poate fi rău în a minţi, în a înşela, în a escroca, în a falsifica sau chiar în a recurge la violenţă, pentru că, potrivit mentalităţii lor, „aşa se face în afaceri” şi „toată lumea ştie asta, dar nimeni nu o recunoaşte”.

               Această luptă penibilă şi aproape continuă pentru a dobândi bani, putere sau faimă este lipsită de sens în esenţa ei, în primul rând pentru că toate acestea nu sunt durabile, iar în al doilea rând pentru că ele generează noi şi noi legături de destin, care trebuie în mod obligatoriu să fie „plătite”. Orientalii numesc acest „angrenaj”: karma. Nu mă îndoiesc că ştiti prea bine semnificaţia acestui termen, care în linii mari se referă la legătura dintre cauză şi efectul ei."

            "Chiar dacă mulţi consideră aceste aspecte ca fiind neconcludente, lucrurile nu sunt totuşi aşa, deoarece fiecare element are o justificare, are un sens şi conduce spre ceva coerent în viaţă. De aceea nu este deloc întâmplător cum acţionăm, fie că o facem cu trupul, cu vorba sau doar în gând. Oricare din aceste modalităţi de acţiune pe care le avem la dispoziţie generează în mod automat un „răspuns” în destinul nostru viitor, adică în karma noastră. Aceste „răspunsuri” construiesc o rezultantă clară a destinului nostru viitor, care este predominant bună sau rea.

            Uneori, atunci când este necesar, „răspunsul” la acţiunile noastre de un anumit gen este atât de rapid şi evident, încât el nu mai lasă loc îndoielii în ceea ce priveşte existenţa legii universale a destinului. Cu toate acestea, mulţi ignoră chiar şi astfel de semnale foarte clare în ciuda faptului că ei suferă. Toţi oamenii vor să fie fericiţi şi nimeni nu doreşte să se chinuiască; pentru asta trebuie să observăm cauzele care conduc la starea de fericire şi să le comparăm cu cele care conduc la starea de suferinţă. În principiu este simplu, dar chiar şi acest efort se dovedeşte de multe ori prea mare pentru fiinţele umane."

"Cu cat o persoana evolueaza mai mult si se apropie de perfectiune, cu atat ea trebuie sa fie mai atenta si mai  responsabila cu actiunile ei, chiar si cu cele mai neinsemnate. Atunci, orice remarca nepotrivita, orice fapta necorespunzatoare si orice trasatura negativa de caracter vor fi observate imediat de cei din jur, pentru ca ele vor iesi cu atat mai mult in evidenta pe fondul bun si relativ echilibrat al acelui om. Daca acea remarca, fapta sau trasatura de caracter ar fi fost a unui om obisnuit, atunci ea nu ar fi atras prea mult atentia, deoarece ar fi facut parte dintr-un ansamblu comun si totodata inferior ce caracteriza acel om. Nu ar fi iesit cu nimic in evidenta. Dar asa, in cazul unui intelept sau al unui sfint, o greseala - fie ea cat de mica - va capata curand proportii monstruoase in ochii oamenilor obisnuiti. Astfel evolutia spirituala atrage dupa sine si necesitatea de a fi responsabil si de a elimina toata zgura trairilor si manifestarilor grosiere, inferioare  care sunt comune celor mai multi oameni. Perfectiunea este greu de atins, insa atunci realizarea  este totala, iar recompensa este nesfarsita."

- Fragmente  extrase  din  cartea  "12 Zile" de Radu Cinamar –

Un comentariu:

  1. Va multumesc mult pentru stradania dumneavoastra. Am gasit raspunsuri la multe dintre intrebarile pe care mi le pun de ceva vreme. Cu drag, Alina.

    RăspundețiȘtergere