Informatiile sunt orientative.Multumesc celor de la care m-am imprumutat.Nu uitati ca boala e un semnal care te ajuta sa constientizezi unde ai gresit.E in puterea ta sa indrepti gresala.Nota* Nicio terapie prezentata pe acest site nu inlocuieste vizita la medic,controlul medical si recomandarile primite .
joi, 9 iunie 2011
alimente care te ajuta sa slabesti
Mult blamaţii carbohidraţi consideraţi până ieri inamicul numărul 1 pentru silueta noastră nu ne îngraşă sau, cel puţin, nu toti pot să fie trecuţi pe lista neagră. Se pare că un grup de cercetători, citaţi de publicaţia DailyMail, a demonstrat că o dietă care are la bază un consum moderat de carbohidraţi care conţin amidon rezistent te poate ajuta să slăbeşti 3 kilograme pe săptămână.
2. Bananele coapte
3. Ovăzul, nepreparat termic
4. Fasolea boabe
5. Lintea gătită
6. Cartofii, gătiţi şi răciţi
7. Năutul gătit
8. Pastele integrale
9. Arpacaşul gătit
10. Pastele din făină albă, gătite şi răcite
11. Fasolea boabe
12. Orezul brun
13. Mazărea congelată
14. Mămăliga
15. Pâinea din secară
16. Biscuiţii din secară.
Pâinea, pastele, cartofii sunt pe lista bunăDacă le consumi în cantităţi moderate, alegi pâinea/pastele integrale şi nu le combini cu sosuri grase, aceste alimente nu te vor îngăşa, sunt de părere specialiştii. Şi totul datorită aşa numitului amidon rezistent care a căpătat această denumire pentru că nu este digerat, ci are capacitatea de a trece intact prin sistemul digestiv, de a stimula arderea grăsimilor (în special din zona abdominală) şi de a prelungi senzaţia de saţietate.
Studii care susţin această teorieEllen Kunes şi Frances Largeman-Roth, autorii unei cărţi celebre "The Carb Lover’s Diet" care promovează acest tip de dietă şi garantează că efectele sunt vizibile au citat peste 200 de studii realizate până în prezent:
- Consumi la o masă alimente cu amidon rezistent, iar a doua zi vei avea tendinţa de a consuma cu până la 10% mai puţine calorii, datorită senzaţiei de saţietate pe ca o oferă aceste alimente, arată studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie;
- Amidonul rezistent are capacitatea de a stimula arderea grăsimilor şi de a împiedica depunerea acestora, arată un alt studiu;
- Adaugă-l la micul dejun şi vei arde cu 25% mai multe calorii pe parcursul zilei, sugerează un alt studiu.
Lista cu alimentele care conţin amidon rezistentPe locul întâi în topul carbohidraţilor care ajută la arderea grăsimilor se află bananele verzi cu cel mai bogat conţinut de amidon rezistent, fiind urmate de cele coapte. Iată care sunt celelalte alimente care conţin amidon rezistent:
1. Bananele verzi2. Bananele coapte
3. Ovăzul, nepreparat termic
4. Fasolea boabe
5. Lintea gătită
6. Cartofii, gătiţi şi răciţi
7. Năutul gătit
8. Pastele integrale
9. Arpacaşul gătit
10. Pastele din făină albă, gătite şi răcite
11. Fasolea boabe
12. Orezul brun
13. Mazărea congelată
14. Mămăliga
15. Pâinea din secară
16. Biscuiţii din secară.
luni, 30 mai 2011
Din nou despre mudre si rolul lor pentru sanatatea noastra
Gesturi vindecatoare
Mudras au fost practicate in toate timpurile si de catre toate religiile. Chiar si noi fiecare in parte practicam mudras fara sa realizam de fapt acest lucru.
MUDRA (sanskrita) poate fi definita ca modalitatea non-verbala de comunicare si exprimare proprie constand in gesturi ale mainilor si pozitii ale degetelor, exprimarea exterioara a “determinarii interioare”, sugerand suprematia comunicarii non-verbale asupra cuvantului rostit.

Multe astfel de pozitii ale mainilor sunt folosite in sculpturile si picturile Buddhiste din India, Tibet, China,Tailanda, Coreea si Japonia, indicand celor credinciosi intr-o maniera simpla natura si rolul zeilor reprezentati.

Un alt inteles interesant este dat conceptului MUDRA. Dezvaluie secretul celor 5 degete, fiecare deget incepand cu cel mare este identificat cu cele 5 elemente: - CERUL - VANTUL -FOCUL - APA -PAMANTUL.
Yoga pentru mîini
Mudrele sînt realizate prin anumite poziţii ale degetelor şi mîinilor avînd ca scop punerea practicantului în rezonanţă cu anumite energii subtile sau integrarea sa în anumite sfere sau cîmpuri benefice de forţă. Exerciţiile mudrelor sînt poziţii asiatice pentru degete, un fel de yoga pentru mîini. Îndoirea, întinderea sau atingerea degetelor activează zonele reflexe, declanşînd anumite reacţii ale organismului. Aceste mişcări pot fi efectuate oriunde fără prea mult efort. Se practică cu ambele mîini şezînd într-o postură cît mai comodă. Menţineţi fiecare poziţie a degetelor între 5-25 de minute, respirînd adînc.
Mudre în loc de fumat
Degetele sînt partea unde se încheie meridianele energetice ale corpului descrise şi utilizate în acupunctură. Este deci posibil ca, prin simpla poziţionare a mîinilor, să se acţioneze asupra unei stări sau alteia a corpului fizic sau emoţional. Această artă provenită de milenii dintr-o lungă tradiţie indiană a mudrelor constituie o cale de echilibrare a energiilor la fel de eficientă ca şi aceea din tehnicile orientale Tai Chi Chuan sau Qi Gong. Mudrele se pot efectua oriunde fără a necesita pregătiri suplimentare sau un mediu special. Pot fi utilizate în faţa televizorului, stînd în maşină sau în alte mijloace de transport, sau chiar luînd locul unor obiceiuri dăunătoare cum ar fi băutul cafelei sau fumatul.
Kali, zeiţa cu mai multe mîini
Dansurile tradiţionale hinduse includ mudrele ca poziţii sacre, dar şi pentru a demonstra calităţile acestei arte.
• MUDRA ABHAYA - absenţa temerii - mîna stă ridicată cu degetele întinse şi palma în faţă. Această mudră îi este atribuită zeităţii hinduse Kali cea cu multe mîini, puterea timpului nimicitor, care stă dincolo de teamă şi care echilibrează de angoase pe cei care o invocă.

• MUDRA VARADA - dăruire - mîna este coborîtă cu degetele întinse şi palma în faţă. Zeiţa Kali distruge elementele trecătoare ale universului aflîndu-se deasupra deşertăciunii, împărţind fericire.
• MUDRA TARJANI - ameninţare - pumnul strîns cu arătătorul îndreptat în sus este întîlnită şi în artele marţiale, gest făcut de gruparea ocultă ninja.
• MUDRA ANJALI- gest de adorare şi rugăciune cu mîinile împreunate în faţa pieptului.
OK şi mudra succesului
În Japonia, degetele mari şi arătătoarele ambelor mîini unite astfel încît să formeze un triunghi exprimă concentrarea. Este arhicunoscut gestul american al pumnului strîns cu degetul mare iţindu-se triumfător în marcarea ideii de succes. Toate civilizaţiile au utilizat limbajul mîinilor, acesta fiind poate cel mai vechi mijloc de comunicare între semeni. În credinţa creştin ortodoxă mulţi dintre sfinţi au poziţii ale mîinilor care sînt identice, întîmplător sau nu, cu unele mudre hinduse. Punerea mîinilor asupra cuiva semnifică transferul unei energii (putere), o binecuvîntare, gest ritualic în bisericile creştine şi la hirotonisirea preoţilor. Gestul elevilor de a ridica mîna la şcoală pentru a răspunde la verificarea cunoştinţelor este de fapt una dintre cele mai puternice mudre indiene (PRAN MUDRA) cea a concentrării şi îmbunătăţirii vederii. Trei degete împreunate pentru a face semnul crucii semnifică în creştinism Sfînta Treime, dar şi acest gest este o mudră a focalizării dorinţelor, a concentrării, a găsirii soluţiilor.
Mudrele, medicaţie din vîrful degetelor
• Beneficiul adus de mudre este extrem de important. Prin aceste exerciţii se poate obţine sau se poate menţine o sănătate mai bună. Iată cîteva mudre uşor de practicat cu beneficii maxime.
MUDRA MRIT SANJIVINI
Degetul arătător este îndoit, atingînd baza degetului mare. Degetul mare este unit cu mijlociul şi cu inelarul, degetul mic fiind întins. În cazul unei crize cardiace această mudră este considerată salvatoare, relaxînd în cîteva secunde. La hinduşi este considerată „primul ajutor“ pentru persoanele suspecte de infarct.
MUDRA APAN
Degetul mare este unit cu mijlociul şi inelarul, celelalte degete rămîn întinse. Oferă o relaxare şi ameliorare a problemelor urinare. Ajută în eliminarea toxinelor. Purifică organismul. Are darul de a alunga spiritele rele, de a proteja persoana care o practică. Se poate vedea la cîntăreţii de hip-hop şi la fanii acestei mişcări culturale urbane, deşi este puţin probabil ca ei să-i cunoască sensul.
PRAN MUDRA
Degetul mic se uneşte în vîrf cu degetul inelar şi vîrful degetului mare fără a forţa, celelalte două degete rămîn întinse. Este o mudră revigorantă, energizează trupul şi măreşte vitalitatea. Ajută la îmbunătăţirea vederii. Este necesară celor nervoşi, obosiţi şi slăbiţi. „Bancă de energie“ măreşte vitalitatea şi limpezeşte vederea. Practicată mai mult timp ameliorează afecţiunile oculare. Este o mudră întîlnită la elevi care, prin această poziţie a degetelor mîinii, semnalizeză că vor să răspundă întrebărilor profesorului.
MUDRA LING
Una dintre cele mai simple mudre, se ţin ambele mîini cu degetele întrepătrunse. Unii folosesc această mudră instinctiv, cînd sînt în stare de repaos. Practicarea acestei mudre este eficientă în tratarea răcelilor rebele, a congestiilor pulmonare şi a infecţiilor microbiene.
MUDRA GYAN
Degetul mare şi arătătorul sînt unite într-un conctact relaxat, fără a presa puternic, iar celelalte degete sînt ţinute întins. Aceasta este mudra cu care oamenii sînt cel mai familiarizaţi. Marii gînditori şi învăţaţi din vechime ca Buddha, Iisus şi mulţi dintre sfinţi sînt prezentaţi cu mîinile în această atitudine. Puternic calmant yoghin, Mudra GYAN este practicată pentru pacea mentală, concentrarea minţii, ascuţirea memoriei, sporirea disponibilităţii spirituale, dezvoltarea creativităţii.
SHUNYA MUDRA
Degetul mijlociu atinge baza degetului mare care îl apasă uşor, celelalte degete sînt întinse. Această mudră ameliorează durerile de urechi în numai cîteva minute.
sâmbătă, 28 mai 2011
La a cata viata suntem....
FANTASTICA PISICA !!!
|
marți, 10 mai 2011
Secretele celor care nu se imbolnavesc niciodata
Generalitati
SusTrec cu bine de sezonul rece, ies neafectati din incaperi pline cu germeni si mereu reusesc sa evite infectiile care ii afectaeza des si in mod repetat pe cei din jur. Acestea sunt persoanele cu un sistem imun si o stare de sanatate de invidiat, persoane cu un regim de viata sanatos si plin de beneficii pentru sanatate.
Secretele lor sunt prezentate in continuare.
Sfatul nostru? Incercati sa le urmati. Beneficiile asupra sanatatii dumneavoastra? Multiple
Sfatul nostru? Incercati sa le urmati. Beneficiile asupra sanatatii dumneavoastra? Multiple
Cuprins articol
- Generalitati
- Secretul numarul 1. Masaaaaaajul……
- Secretul numarul 2. Dusuri reci!!!
- Secretul numarul 3. Ghimbir pentru sanatatea tubului digestiv
- Secretul numarul 4. Spalarea corecta si frecventa a mainilor
- Secretul numarul 5. Vitamina C si Zinc din plin
- Secretul numarul 6. Usturoiul
- Secretul numarul 7. Mentinerea permanenta a unei atitudini optimiste
- Secretul numarul 8. Spalaturi nazale - suna respingator dar SUNT eficiente!
- Ce nu este recomandat sa faceti
Secretul numarul 1. Masaaaaaajul……
SusO sedinta de masaj pe luna poate face minuni pentru sanatatea dumneavoastra. Avantajele sunt atat de ordin psihic, cat si fizic. Deci, nu va simtiti vinovati daca va doriti sa va rasfatati periodic cu un masaj. Specialistii il recomanda adesea, iar studiile au demonstrat ca o astfel de practica va ajuta sa va mentineti starea de sanatate fizica, psihica si emotionala in parametrii optimi, prin urmatoarele efecte dovedite:
- calmarea si relaxarea sistemului nervos, reducerea anxietatii si stresului;
- ameliorarea functiei circulatorii, stimularea drenajului limfatic (cu stimularea secundara a functiei imune); se pare ca terapia prin masaj actioneaza pozitiv asupra tensiunii arteriale si ritmului cardiac;
- imbunatatirea starii muschilor prin prevenirea crampelor si spasmelor.

Exista foarte multe tipuri de masaj (peste 80, chiar), insa in toate terapeutul aplica diverse presiuni asupra tesuturilor moi si muschilor (prin frecare, apasare, atingere usoara sau intensa), in scopul de a relaxa zona respectiva, a stimula transportul de oxigen catre tesuturi, a incalzi regiunea si a scadea durerea sau disconfortul local. Printre cele mai populare forme de masaj se numara masajul suedez, shiatsu si masajul prin presiune. Specialistii considera ca orice tip de masaj este binevenit, atata timp cat este realizat cu presiune moderata (altfel se poate trece foarte usor dintr-o extrema in alta, relaxarea fiind rapid inlocuita cu durerea si disconfortul).
In ceea ce priveste frecventa masajelor, se pare ca minim o data pe luna este de ajuns. Cu cat mai frecvente, cu atat mai bine, insa trebuie sa se tina cont si de preturile practicate de saloanele specializate si de felul in care acestea afecteaza bugetul fiecaruia. Beneficiile masajului sunt intarite si de utilizarea diverselor perii de dus confectionate din materiale naturale, cu care se pot freca usor spatele, bratele sau picioarele in timpul bailor. Nu sunt scumpe si sunt cu adevarat eficiente.
De retinut!
Desi masajul are nenumarate beneficii, specialistii nu il recomanda pacientilor cu tromboza venoasa periferica, fracturi recente, cancer, febra, osteoporoza, nevrite periferice sau coagulopatii.

Secretul numarul 2. Dusuri reci!!!
SusDaca doar ideea unui dus rece in fiecare zi va da fiori reci, va recomandam sa reanalizati situatia! Dusurile reci sunt benefice! Aceasta observatie nu a fost facuta de curand, ci de sute si sute de ani. Yoga, arta ce este prezenta de cateva mii de ani, ne invata ca dusurile reci pot intari rezistenta organismului in fata bolilor, in special gripelor, deoarece temperatura scazuta a apei ne creste de fapt capacitatea de lupta impotriva germenilor. Desi unii specialisti privesc deocamdata aceasta masura cu oarecare retinere, toti sunt de parere ca o astfel de solutie merita cel putin incercata.
Avantajele dusurilor reci sunt in principal: tonifierea organismului, incarcarea cu energie, reducerea atacurilor migrenoase si a durerilor acute in general, imbunatatirea circulatiei prin stimularea tonusului vascular. Pe langa acestea, dusurile reci zilnice au si efecte de ordin estetic si cosmetic: tenul devine mai luminos, semnele imbatranirii sunt mai putin evidente si isi fac aparitia mai greu. Exista voci care afirma ca dusurile reci sunt secretul din spatele fermitatii bustului frantuzoaicelor!
Alte efecte pozitive globale asupra organismului sunt: intarirea tonusului sistemului nervos simpatic si parasimpatic, stimularea circulatiei capilare (imbunatatind astfel aportul de oxigen catre tesuturi), scaderea presiunii din organele interne, contractia muschilor, favorizand astfel eliminarea toxinelor si deseurilor metabolice.
Puteti incerca astfel de dusuri in fiecare zi, in „doze” mici - cate 10 minute vara si 1 minut in sezonul rece par a avea efecte optime asupra sanatatii.
Totusi, este recomandat consultul medical daca va ganditi sa treceti la dusuri reci zilnice. Ele nu sunt indicate persoanelor cu o anumita patologie, in special cardiovasculara, deoarece pot precipita crizele anginoase, vasospastice, fenomenele de tip Raynaud. De asemenea, femeile nu sunt sfatuite sa faca bai reci in timpul perioadelor menstruale.
Secretul numarul 3. Ghimbir pentru sanatatea tubului digestiv
SusDe secole, ghimbirul este recunoscut ca fiind un aliment foarte sanatos. In China, de exemplu, este utilizat de peste 2000 de ani in tratamentul tulburarilor digestive, greturilor si diareei. Specialistii au descoperit ca o parte din substantele continute in ghimbir au capacitatea de a stimula secretiile digestive, motilitatea, tonusul si peristaltismul intestinal, favorizand astfel un tranzit normal. De asemenea, in doze mici, sub 1000 de mg, ghimbirul poate fi consumat pentru o scurta perioada de timp si pe parcursul primelor saptamani de sarcina, deoarece amelioreaza greturile matinale. In acest scop nu se recomanda consumul de ghimbir mai mult de 4 zile consecutive.
Ghimbirul este folosit din timpuri stravechi si in tratamentul colicilor, artritelor, bolilor cardiace, dislipidemiilor. Pe langa aceste utilizari, se pare ca are efecte benefice si in ameliorarea durerilor de cap, a celor menstruale si primelor semne si simptome de raceala si gripa.
Produsele disponibile pe baza de ghimbir contin de obicei radacina deshidratata sau proaspata sau uleiul extras din aceasta. Planta este disponibila sub forma de extracte, tincturi, uleiuri sau capsule dar si in forma proaspata, cand se recomanda utilizarea ei pentru prepararea ceaiurilor.

Specialistii nu recomanda produsele continand ghimbir pacientilor cu probleme biliare, deoarece aceasta planta are proprietati coleretice si poate agrava simptomatologia.
Secretul numarul 4. Spalarea corecta si frecventa a mainilor
SusFoarte multe persoane considera ca punctul cheie in mentinerea unei sanatati de invidiat este spalarea frecventa a mainilor, chiar si de 10 ori pe zi, in unele cazuri: dupa utilizarea toaletei, la sfarsitul zilei de lucru, la sosirea acasa, dupa suflatul nasului, inainte de masa. Putini dintre noi suntem la fel de vigilenti, insa rezultatele ar trebui sa ne incurajeze sa ne spalam cat mai frecvent.
Specialistii considera spalatul mainilor ca fiind prima linie de aparare impotriva bacteriilor care pot cauza raspandirea infectiilor, a gastroenteritelor. Persoanele care nu au o igiena corecta se contamineaza mult mai usor cu diversi germeni si se expun pericolului de a face viroze ori de cate ori isi ating nasul, ochii sau gura cu mainile murdare. De fapt, una din cele mai frecvent cai de infectare cu virusurile gripale este contactul mainilor murdare cu ochii sau nasul.
Totusi, in ciuda faptului ca spalatul mainilor este un obicei simplu si la indemana tuturor, deoarece necesita doar atentie, apa si sapun, un procent semnificativ din populatia generala nu se spala pe maini. Cel mai ingrijorator aspect este cel privind spalatul pe maini dupa utilizarea toaletei; un studiu recent indicand faptul ca 20% din populatie nu se spala pe maini inainte sa iasa de la toaleta. Alte date, la fel de alarmante demonstreaza ca doar 32% se spala pe maini dupa ce stranuta sau tusesc, 21% dupa ce manipuleaza bani si numai 41% din cei implicati in studiu au declarat ca se spala pe maini dupa ce mangaie un animal.
Tocmai pentru a sublinia importanta acestui gest, si mai ales executarea lui corecta, specialistii ne sfatuiesc urmatoarele:
- sa ne spalam bine cu apa si sapun minim 20 de secunde, timp in care sa curatam nu doar palmele ci si spatiile interdigitale si unghiile;
- sa ne stergem cu servetele sau prosoape individuale curate;
- o alternativa excelenta, in locurile care nu permit utilizarea sapunului, sau pe strada o reprezinta dezinfectantele pe baza de alcool. Se pare ca ele sunt chiar mai eficiente in distrugerea germenilor decat sapunul (chiar si cel antibacterian). De asemenea, aceste produse sunt imbogatite cu substante care previn uscarea excesiva a mainilor (inconvenient ce apare frecvent dupa utilizarea repetata a sapunului clasic.
Suntem sfatuiti sa ne spalam pe maini cat mai des:
- dupa exercitii fizice, gradinarit, manipularea carnii crude;
- dupa utilizarea bancomatelor, banilor, transportului in comun;
- dupa rasfoirea revistelor, ziarelor;
- dupa ce ducem gunoiul sau efectuam alte actiuni menajere;
- inainte si dupa ce tratam si ingrijim o rana deschisa.

Curatarea mainilor poate fi facuta cu o serie de produse, insa nu si cu substante antibacteriene cu actiune puternica, deoarece acestea pot induce rezistenta microbiana, ceea ce face ca indepartarea lor sa fie din ce in ce mai anevoioasa.
Secretul numarul 5. Vitamina C si Zinc din plin
SusAtitudinea corecta impotriva racelii? Atacarea si combaterea simptomelor inca din primele momente. Armele pe care le avem la dispozitie: vitamine si elemente minerale esentiale. Dintre acestea, o combinatie ce pare sa faca minuni este reprezentata de vitamina C si Zinc. In amestec echilibrat, acestea pot ameliora durerea de gat sau nasul infundat in cateva zile.
Desi rolul vitaminei C in prevenirea racelii este privit de unii specialisti cu oarecare reticenta, majoritatea considera ca acesta este real, in special in cazul persoanelor aflate sub stres zilnic. Aceste observatii sunt justificate de proprietatile antioxidante ale vitaminei C care ajuta la intarirea sistemului imun. Cele mai noi studii referitoare la vitamina C demonstreaza ca are efecte protectoare impotriva bolilor cardiace si accidentelor vasculare cerebrale.
Zincul este, la randul lui, un element mineral esential pentru un sistem imun complet functional si capabil sa faca fata atacurilor virale sau microbiene. De asemenea, stimuleaza replicarea ADN-ului, vindecarea rapida a ranilor si functionarea normala a sistemului digestiv.
Pentru cele mai bune rezultate, specialistii recomanda ca doza de vitamina C sa nu depaseasca 2000 mg/zi (de preferat sa fie in jur de 500 mg/zi) pentru a evita aparitia unor probleme gastrointestinale sau renale.

Doza zilnica de zinc pentru un adult variaza, considerandu-se optim un aport de 10 mg/zilnic (femeile insarcinate au nevoie de o cantitate mai mare). Formele de administrare sunt multiple, fiecare alegand-o pe cea care i se adapteaza mai bine nevoilor.
Secretul numarul 6. Usturoiul
SusExista persoane care nu se mai imbolnavesc de ani buni. Secretul lor? Consumul regulat de usturoi dupa micul dejun. Il feliaza cat mai subtire, il amesteca cu suc de fructe (de mere, portocale, pere) si il consuma crud, ca parte a unui ritual zilnic de intarire a sanatatii organismului.
Usturoiul este recunoscut ca avand importante proprietati antioxidante si capacitatea de a stimula functia imuna, precum si abilitatea de a lupta impotriva inflamatiilor. Practic, aceste proprietati se traduc prin protectie impotriva racelilor si gripelor, dar si a altor boli, cum ar fi cele cardiovasculare si chiar diverse neoplazii. De foarte multa vreme se realizeaza studii care sa demonstreze existenta vreunui rol protector al usturoiului in fata cancerului iar rezultatele au concluzionat ca un sistem imun sanatos este cheia protectiei anticanceroase.
Usturoiul stimuleaza aceasta functie, dar are si efecte antineoplazice directe: scade inmultirea celulelor neoplazice si inhiba formarea unor substante procancerigene. Usturoiul este foarte eficient mai ales in protectia impotriva cancerelor de esofag, stomac, san, prostata si vezica urinara. Usturoiul crud are de asemenea proprietati antibacteriene si antifungice.
Daca va este teama de faptul ca usturoiul va va afecta respiratia, trebuie sa stiti ca exista o alternativa: usturoiul fara miros - reprezinta de fapt extract de usturoi deshidratat, iar substantele active si cele care ii dau usturoiului reputatia de super aliment sunt chiar in concentratie mai mare in acesta.

Specialistii avertizeaza insa: consumul unor cantitati mari de usturoi crud poate cauza anumite probleme de sanatate: hiperaciditate gastrica, pirozis, balonare, probleme dermatologice sau chiar botulism. Exista si persoane care sunt alergice la usturoi, deci atentie la fenomenele de acest tip.
Totusi, aceste efecte adverse ale consumului „cronic” de usturoi sunt relativ rare. O alternativa la consumul de usturoi crud o reprezinta gatirea acestuia - desi procesele termice ale prepararii sale il saracesc de substantele active.
Secretul numarul 7. Mentinerea permanenta a unei atitudini optimiste
SusExista studii care demonstreaza ca organismul produce cantitati crescute de anticorpi antigripali in urma stimularii si cresterii activitatii unei regiuni a creierului asociata cu atitudinea pozitiva si optimista. De asemenea, cercetarile au aratat ca persoanele optimiste raspund mult mai bine la vaccinarile periodice sezoniere (organismul lor este capabil sa secrete mai multi anticorpi). Desi baza fiziologica a acestor observatii nu este inca elucidata, un lucru este sigur: sistemul nervos comunica cu sistemul imun si vice versa. Psihologii au arata ca persoanele cu atitudine pozitiva nu sunt doar mai fericite dar si mai sanatoase si longevive comparativ cu cele cu atitudine pesimista.
Printre efectele benefice ale gandirii optimiste se numara:
- reducerea stresului;
- imbunatatirea capacitatii de lupta impotriva gripei;
- scaderea riscurilor de aparitie a bolii cardiace ischemice;
- reducerea stresului;
- imbunatatirea capacitatii de lupta impotriva gripei;
- scaderea riscurilor de aparitie a bolii cardiace ischemice;
- imbunatatirea functiei respiratorii, mai ales in cazul pacientilor cu emfizem pulmonar.
Daca nu sunteti obisnuiti cu gandirea pozitiva, aceasta se poate invata. Sau macar puteti incerca o atitudine mai putin pesimista. Cand apar primele semne si simptome ale gripei, nu dezarmati neajutorati, ci luptati impotriva lor! O astfel de atitudine nu va va schimba personalitatea, dar va poate imbunatati comportamentul.
In plus, este mult mai satisfacator sa ai o atitudine activa decat una pasiva. Totusi, daca atitudinea dumneavoastra de fond este negativista, nu va asteptati la o modificare dramatica peste noapte. Trebuie sa aveti rabdare si multa vointa, iar curand veti observa avantajele noii stari de spirit.
Secretul numarul 8. Spalaturi nazale - suna respingator dar SUNT eficiente!
SusNumerosi pacienti cu sinuzite afirma ca spalaturile nazale pot face minuni. Gata cu dozele crescute de antibiotice, cu administrarile prelungite si regimurile polimedicamentoase - sinuzita si manifestarile ei insotitoare (dureri de cap, de ochi, nas congestionat) au un nou tratament. Medicii considera chiar ca aceste spalaturi sunt mai eficiente decat sprayurile saline in limitarea severitatii si pentru diminuarea frecventei de aparitie a sinuzitelor.
Studii recente au demonstrat ca pacientii care utilizeaza aceasta metoda terapeutica de 2 ori pe zi au remarcat o imbunatatire a starii generale de sanatate si in special o scadere a intensitatii simptomelor nazale. Un alt studiu afirma ca solutiile pentu spalaturi nazale au capacitatea de a scadea inflamatia mucoasei nazale mai bine decat orice alt tratament, iar actiunea decongestionanta se mentine cateva ore.
Procedura nu dureaza mai mult de 5 minute, nu este dureroasa (dar poate crea un usor disconfort) si se recomanda a fi efectuata de 2 ori pe zi, conform recomandarilor medicului care o prescrie.
Singurul inconvenient: rinita post utilizare, insa o toaleta corecta a nasului limiteaza aceasta manifestare.
Ce nu este recomandat sa faceti
SusNu trebuie sa beti apa oxigenata
Exista persoane care adauga in apa de baut cateva picaturi de apa oxigenata pentru a-si mentine starea de sanatate in parametrii optimi. Expertii avertizeaza, totusi, asupra riscurilor asociate acestei practici: apa oxigenata poate sa afecteze serios integritatea membranei tubului digestiv sau a cailor respiratorii, daca este inhalata. Apa oxigenata este periculoasa in orice concentratie: 3 sau 35% si trebuie destinata exclusiv utilizarii externe (dezinfectia ranilor de la nivelul tegumentului).

Nu trebuie sa introduceti medicamente in nas
Unele persoane considera ca prin introducerea de diverse substante si medicamente in nas vor distruge germenii responsabili de infectii ale tractului digestiv, respirator. O parte din aceste substante au exclusiv administrare locala si, ca urmare, sunt lipsite de efecte sistemice. Tot ce pot face este sa irite mucoasa nazala.
Nu trebuie sa reduceti utilizarea uleiului de cocos
Fanii acestui ulei tropical bogat in antioxidanti il considera un adevarat panaceu pentru problemele cu kilogramele in plus, probleme de ordin dermatologic, gingivite, raceli, gripe. Il considera ca facand minuni impotriva semnelor imbatranirii si adinamismului. Totusi, baza stiintifica a acestor actiuni este destul de ingusta. Cercetatorii nu recomanda evitarea acestui tip de ulei, insa sustin mai mult utilizarea uleiului de peste.

Motivul? La ora actuala exista mai multe studii care demonstreaza eficienta acestuia si efectele sale benefice asupra sanatatii, comparativ cu uleiul de cocos. Uleiul de peste este indicat pentru prevenirea atacurilor de cord, pentru protejarea pielii si pentru stimularea sistemului imun. Uleiul de cocos este recomandat in tratamente capilare (in special pentru parul uscat), dar si la gatit. Pentru cele mai bune rezultate se recomanda pastrarea lui la temperatura camerei si nu la frigider, unde datorita temperaturii scazute i se pot altera proprietatile.
http://www.sfatulmedicului.ro
duminică, 8 mai 2011
Medicina orientala
Apasarea cu degetul - Un remediu rapid impotriva durerilor
DEPRESIA
Se spune ca in maximum douazeci de ani va fi boala cea mai raspandita de pe pamant. Boala nemultumirilor noastre. Rapid, in doar cateva zile sau saptamani, un om plin de energie si elan vital isi pierde interesul pentru toate componentele vietii: munca il plictiseste, familia il oboseste, distractiile i se par lipsite de interes. Apoi urmeaza un intreg cortegiu de suferinte fizice: senzatie de sufocare, nod in gat, frisoane si transpiratie abundenta etc. Incet-incet, se instaleaza o oboseala ce apare la cel mai mic efort fizic sau intelectual. Simpla idee de a cauta o solutie de iesire din criza pare de neimaginat. Memoria se topeste, iar viata familiala, sociala si profesionala se altereaza. Prima tendinta este de a recurge la medicamente, mai ales la tranchilizante. Dar luate frecvent, ele isi epuizeaza efectul.

Atunci dozele sunt sporite, se adauga alte medicamente, dar ele nu fac decat sa accentueze starea de neputinta. E de la sine inteles ca o afectiune atat de complexa, care implica intreg organismul, nu poate fi vindecata cu apasarea pe un singur punct. Din fericire, exista o serie intreaga de zone care, stimulate, aduc rapid usurarea, fara efecte secundare nocive.
Cum procedam?
Intindeti-va confortabil pe pat si masati-va cu degetul mare pliul palmei (locul unde se indoaie, formand o linie) de la mana opusa. Incepeti masajul dinspre partea de unde se afla pulsul catre exterior, prin presare, punct de punct, sau prin executarea de mici miscari de rotatie, apoi procedati la fel si in sens invers. Schimbati mainile.
Masati-va cu varful degetelor linia mediana care strabate stomacul, unind ombilicul cu sternul.
Pentru a termina repriza de presopunctura, reperati punctul cel mai inalt de pe crestet si masati-l energic, prin mici miscari circulare executate imprejurul sau.
Exercitiile trebuie repetate de mai multe ori pe zi. Veti simti o senzatie benefica de usurare, care va va ajuta sa faceti fata cu brio crizelor de depresie.
DIAREE

Pe langa faptul ca este dezagreabila, diareea poate sa semnifice o afectiune foarte grava, mai ales prin consecintele ei: pierderea unei mari cantitati de lichid si elemente minerale, care pune organismul in pericol. Nici cu cauzele nu e de glumit. Daca uneori e vorba doar de o proasta digestie sau de o infectie pasagera, alteori de vina poate fi un agent foarte virulent, ca de pilda virusul dizenteriei sau al holerei, care are o revenire spectaculoasa in ultimul timp. In ce-i priveste pe chinezi, ei izbutesc sa vindece aceasta maladie periculoasa, prin simpla practicare a presopuncturii, executata pe un singur punct, de mai multe ori pe zi. E ceea ce va recomandam si dvs.
Cum procedam?
Punctul respectiv se afla la o palma sub genunchi, usor catre exterior, la jumatatea distantei dintre fluierul piciorului (tibie) si peroneu. Se apasa de mai multe ori pe zi sau se maseaza cu mici miscari circulare.
DURERI DE SPATE

Cel mai des se confrunta cu ele persoanele care fac munci de birou si stau mult timp asezate pe scaun, in fata masinii de scris sau a calculatorului, ori cei care practica munci ce se fac stand mult timp in picioare. Fie ca sunt dureri ascutite, care apar brusc, atunci cand ridicam un obiect prea greu, fie ca sunt cronice, ele otravesc viata de zi cu zi a milioane de oameni. Din fericire, si in cazul lor exista un punct pe dosul palmei, care, folosit, aduce repede usurarea durerii.
Cum procedam?
Punctul de acupresura se afla pe dosul mainii, in prelungirea spatiului care separa degetul mic de inelar, in partea de sus a acestui loc, in unghiul format la intalnirea celor doua oase. Masati-l prin presare sau apasare in cerc.
CRIZA DE FICAT
In situatia nedorita cand dupa revelion sau o petrecere va treziti cu gura amara, cu capul greu, cu senzatie de voma si ameteli sau, in general, cand va simtiti zona ficatului inflamata, recurgeti la presopunctura. Zona respectiva se afla pe partea de jos a piciorului, catre exterior.
Cum procedam?
Aplicati palma cu degetele lipite deasupra gleznei, astfel ca degetul mic sa fie deasupra osului care iese in afara. Punctul exact se afla intre tibie si peroneu (la apasare veti simti o durere vie). Cautati punctul identic aflat pe celalalt picior. Ambele puncte se apasa concomitent: cu degetele de la mana dreapta apasati pe piciorul stang si invers. Daca punctele au fost bine gasite, in scurta vreme veti auzi galgaitul bilei care se goleste, asa cum au demonstrat examenele radiografice facute in momentul exercitiului. Important: acest punct trateaza toate afectiunile hepato-biliare.
DURERI DE GAT
Atentie! O angina poate fi foarte grava si poate declansa alte boli: meningita, reumatism, boli de rinichi. Adresati-va de urgenta medicului dvs. de familie. Dar pana atunci, usurati-va raul prin presopunctura.
Cum procedam?
Punctul se afla pe degetul mare, partea care da catre degetul aratator. Trageti o linie imaginara pe la baza unghiei si alta pe inaltimea ei. Punctul de acupresura se afla la intersectia celor doua drepte.
Daca va doare gatul pe o singura parte, masati degetul aflat pe aceeasi parte cu locul dureros. Daca va doare tot gatul, masati energic ambele parti ale unghiei, in acelasi timp.
INSOMNIE

Se intampla adesea ca dupa o zi intreaga de munca, cand abia astepti sa te trantesti in pat, in loc sa adormi, incepi sa te zvarcolesti de pe o parte pe alta, fiindca somnul nu vrea sa vina. Sau si mai rau, dupa ce adormi bustean, te trezesti pe la doua-trei dimineata si ramai cu ochii-n tavan. Somnul s-a dus, si micul cinematograf personal incepe sa deruleze ganduri negre, pana ce apar zorii zilei. Repetate vreme indelungata, aceste secvente sunt grave, fiindca se instaleaza mai intai oboseala si dupa aceea depresia. Prima masura este sa intinzi mana dupa un somnifer. Se vand in tone, pretutindeni in lume, dar e o solutie neinspirata. Inexorabil, insomniacul devine un bolnav cronic care forteaza doza de somnifere, adaugand un drog celuilalt... Iata de ce, orice metoda susceptibila de a antrena un somn natural e binevenita. Intre ele, se afla si presopunctura.
Cum procedam?
Sunt doua puncte ce trebuie masate lent. Primul se afla pe extremitatea degetului al doilea de la picior, vis-a-vis de degetul al treilea. Punctul al doilea se afla pe partea interioara a labei piciorului, la baza degetului mare, sub proeminenta osoasa aflata acolo.
INTOXICATII CU DROGURI SI MEDICAMENTE
Chinezii s-au confruntat cu problema drogurilor, cu mult inainte ca ea sa apara in Occident. Nu e deci de mirare ca au gasit un "punct" activ in tratamentul intoxicatiilor grave cu opium si derivatii sai. Surprinzator este faptul ca acelasi punct da rezultate si in cazul unor dependente mai "de-ale noastre", ca fumatul si alcoolul. Faptul ca ne putem ajuta singuri in aceasta privinta nu e de lepadat.
Cum procedam?
Punctul atotputernic al tuturor intoxicatiilor, numit de chinezi punctul Drogului, este situat pe partea laterala a capului, exact pe verticala care porneste din cel mai inalt punct al urechii, la trei degete deasupra lui. Este un punct extrem de eficient, atat pentru droguri dure cat si blande: opium, LSD, hasis, medicamente, alcoolism etc.
In ce priveste alcoolismul - mai exista un punct care trebuie stimulat. El se afla exact in varful nasului si e de mare ajutor in caz de betie. Dar atentie, stimulandu-l, el poate declansa si voma.
NAS INFUNDAT

De obicei, nasul se infunda iarna, atunci cand racim. Dar exista si alte afectiuni care provoaca acest disconfort: sinuzita, coriza spasmodica, alergia la fan, care provoaca si iritatii oculare.
Cum procedam?
Primul punct de masaj se afla pe frunte, exact pe linia care trece prin mijlocul ei, deasupra locului unde incepe sa creasca parul. Se gaseste usor, daca prelungiti radacina nasului in sus, in linie dreapta, pana dati de o mica adancitura. Apasati si masati energic.
Alaturi de acest punct esential, exista alte doua puncte secundare, care trebuie folosite atunci cand aveti o singura nara infundata. Ele se afla chiar la baza narii. Apasati pe punctul din dreapta, pentru nara dreapta si invers.
PALPITATII
O masinarie atat de complexa precum este inima poate sa dea, din cand in cand, si rateuri, ceea ce stiintific se numeste tahicardie sau bradicardie. Mai sunt si extrasistolele, atunci cand inima bate in afara ritmului ei regulat.

Fireste, interpretarea acestor anomalii se afla in competenta medicului cardiolog, dar in mare, ele se manifesta la fel, la toti pacientii: batai de inima puternice, neregulate, intrerupte de scurte pauze, care declanseaza panica, mai ales cand palpitatiile dureaza ore, devenind o veritabila infirmitate. Si in cazul acesta, presopunctura este de mare folos, fiindca exista un punct anume care actioneaza rapid.
Cum procedam?
Punctul e unic si se afla sub palma , pe pliul acesteia, spre partea degetului mic. Coborati de la radacina degetului mic catre indoitura palmei si cautati un punct dureros, imediat sub ea, acolo unde se afla o mica protuberanta. Masajul este de mare efect. In circa 2-3 minute, practicat cu varful degetului mare, prin apasare cat mai puternica, intrerupe absolut sigur palpitatiile si tahicardia.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)