Powered By Blogger

candela

href="http://alliekatzgraphics.com/candle1.php">


Candle - Comments and Graphics Glitter

duminică, 16 octombrie 2011

Puterea de creație a inimii este superioara celei a creierului.


Interviu cu Drunvalo Merchizedek



"Ei bine! In interiorul corpului nostru – corpul nostru, așa cum am mai spus, este un instrument, un templu sacru, sfânt – deținem aspecte incredibil de puternice puse laolaltă; putem sa facem orice, când spiritul știe cum sa folosească trupul. Vreau sa spun ca nu este nimic ce nu putem face: putem crea realmente o planeta, o galaxie. Nu spun poate sau ai putea.., probabil.., eu spun TU POȚI! Poți sa faci orice, nu e vorba de ceva comparativ cu ceea ce este posibil. Asta când spiritul este complet aliniat cu corpul, iar partea corpului care este cea mai importanta, fără nici un dubiu, de necontestat, este INIMA. E de departe mai măreața decât creierul, iar eu pot sa dovedesc asta!



Daca din punct de vedere științific studiezi actul concepției, privești lucrurile intr-un anumit fel: exista o sfera care este ovulul, spermatozoidul intră în El şi sunt 10-11-12-15 spermatozoizi care intră – nu este ceea ce e scris in cărți, dar este în știința – şi ovulul, printr-un proces, începe sa se dividă. Știm asta. La 512 celule se formează un câmp in jur, ca un halou, ce se transformă în ceva care, literalmente, începe să crească şi devine inima umană. Deci, ceea ce devine, este inima umana. Acesta este un stadiu în evoluția umană: atunci când ești în interiorul pântecelui mamei, când ești o inima – nimic altceva! Nu ai creier, nu ai brațe, nu ai picioare, nu ai ochi, nu ai nimic – ești doar o inima care începe sa bata. Ceva mai târziu, abia după ce inima începe să bata, putem vedea ca începutul, prima parte, prima zona a corpului uman este inima. Cu siguranța! Si ceea ce se întâmpla in continuare, este ca trupul iese în afară, din inima. Si iese încetișor afara, apar brațele, iar inima rămâne in cavitatea toracica, în piept. Când începi să vorbești despre alte conexiuni din interiorul corpului – precum aceia dintre voi care studiază kundalini-yoga sau krya-yoga – ţi se spune că trebuie să pui vârful limbii pe cerul gurii într-un anume fel – din păcate, foarte mulți dintre acești oameni nu știu de ce sau ce se întâmpla cu adevărat.



Motivul pentru care limba este atât de importantă, este pentru că în interiorul inimii se află un spațiu foarte mic, care se numește LOCUL SACRU DIN INIMĂ, – despre care putem citi în Upanishade, scrieri de acum 5.000 de ani –, LOCUL UNDE ARE LOC CREAȚIA. Orice a fost vreodată creat, la orice nivel al existentei, a venit de acolo – din acel loc mic din interiorul inimii.

Când inima a creat creierul, a creat şi o cărare, o cale care duce la creier, dar spiritul obișnuia să se afle în acel spațiu mic din interiorul inimii. Când am căzut, acum 13.000 de ani, am parazit inima şi ne-am dus (prin acea cale) în creier. Așa a fost dezvoltat ego-ul şi ne-am uitat toată înțelepciunea, toată cunoașterea. Funcționam la un nivel foarte simplu, folosindu-ne doar puterea creierului care nu reprezintă nimic. Puterea inimii este infinit mai marcantă decât cea a creierului, atât decât înțelepciunea, cât şi decât cunoașterea.

Ei bine, modul în care noi trăiam în interiorul inimii şi cel în care făceam lucrurile, era să trăim din inimă, cu inima şi să controlăm creierul, ca şi cum am fi avut o telecomandă – şi făceam acest lucru prin vârful limbii.



Iată de ce este important vârful limbii – în interiorul corpului, în relație cu inima. Când, la început, suntem o inima şi corpul iese din ea, care e primul lucru care iese? Primul lucru care iese din interiorul inimii este vârful limbii şi, în mod evident şi adevărat, poți să vezi în acest fel legătura dintre vârful limbii şi locul sacru din inimă. Şi nu numai asta: limba – când iese afară şi ajunge până unde e ea în final, când ajunge până sus unde se află acum în corp – formează ca un sac care conține inima şi vine până sus la nivelul pieptului, se termina cu limba. DE ASTA ESTE FOARTE IMPORTANT VÂRFUL LIMBII, PENTRU CA LIMBA ESTE FIZIC CONECTATA CU INIMA.

În cerul gurii se află un anume punct care este conectat direct cu talamusul, cu glanda talamus; este acea parte importantă care stabilește legătura dintre inimă şi creier, așa cum era înainte. Talamusul este ceea ce "aprinde" undele alfa şi creierul. Atunci când îți miști limba pe cerul gurii, nu pot sa explic prea bine acum, dar este realmente o legătura sexuala intre inima si creier – o relație sexuala este stabilita intre acestea doua şi începe în talamus, iar cele 4 parți ale creierului intră în alfa, la niveluri foarte înalte. Când aceste 4 parți ajung la o anumită putere, într-un anumit fel – ceea ce poate lua o după-amiază, sau 30-40 de ani – când asta se întâmpla, apare o lumina verde în interiorul capului. Poate fi verde-gălbui sau verde-albăstrui, dar o lumina verde apare.



În acel moment, instrucțiunile din timpurile străvechi sunt sa mergi in glanda pineala, in chakra pineala care se afla in centrul capului – exact in mijlocul tubului de respirație – unde va apare o bila ca un ochi. Glanda pineala însăși este realmente un ochi; poți merge in scrierile științifice si sa citești despre asta – Jacob Liberman este cel care știe cele mai multe despre acest subiect si care a scris o carte “Lumina, medicamentul viitorului”, unde descrie toate astea. Acel ochi – glanda pineala – este o sfera halou care ar trebui sa fie de mărimea unui ochi normal, dar pentru ca nu l-am folosit – a intrat intr-o entropie – s-a micșorat, dar este un halou, are receptori de culoare in interior, are o lentila pentru a vedea, însa lentila este îndreptata (privește) in sus, pentru ca pe acolo noi primim prana vieții, de deasupra. In acel moment – când vezi lumina verde – trebuie prin intenție sa miști acel ochi, de la direcția in sus spre direcția in fata, prin mijlocul frunții, prin punctul celui de-al treilea ochi.

Acest loc nu este jos spre sprâncene, ci daca masori distanta dintre vârful nasului si vârful bărbiei, iar apoi aceeași distanta o muți in partea de sus (de la vârful nasului spre frunte) acolo se afla ieșirea celui de-al treilea ochi. Nu este jos intre sprâncene, este cumva in mijlocul frunții, iar cei trei ochi aproape ca formează un triunghi. Iar când faci mișcarea dinspre sus spre fata, te uiți spre chakra pituitara care sta in fata acelui punct si apoi, ceea ce se întâmpla este ca lumina verde se transforma intr-o spirala si, in cele mai multe cazuri, spirala se termina in acel punct si îl fixează/închide – fixează acea chakra pituitara. Poți realmente sa vezi cum se întâmpla chestia asta. Îți explodează mintea când vezi ca se întâmpla asta. Câteodată pot fi cercuri concentrice, din ce in ce mai mici si mai sunt alte variante in cazuri foarte rare, dar 99% din cazuri se întâmpla printr-o spirala si simți toate astea.



Apoi mai este o alta chakra, una chiar in spațiul din fata frunții, a unei alte glande din cap. Apoi se leagă toate acestea 3 împreuna si când faci asta, 8 fascicule (bare) de lumina ies afara din cap, se leagă intre ele si formează o sfera de lumina in jurul capului si strălucești in întuneric – știința a fotografiat aceasta stare si va pot pune in legătura cu oameni care sa demonstreze asta – astfel ai un halou in jurul capului, așa cum avea Iisus – si acum ai cel de-al treilea ochi deschis. In acest fel, in acest moment, te afli la mijloc intre conștiința umana si următorul nivel de conștiința. In acel moment, ai doua moduri de a merge mai departe, de obicei se alege unul dintre ele – si anume, sa folosești creierul pentru a vedea intr-acolo. Când faci asta, capeți capacitați extrasenzoriale – știi lucruri, vezi lucruri, poți face diverse lucruri, sa miști obiecte prin camera, sa bagi mana prin pereți – poți face tot felul de astfel de lucruri si poți crea orice, dar nu recomandam sa se facă așa ceva, pentru ca creierul nu are înțelepciune, este un instrument polarizat – jumătate masculin, jumătate feminin – si tot ceea ce creezi de acolo, va fi polarizat. Vei obține ce ti-ai dorit – dar, in același timp, vei obține si exact ceea ce nu îți dorești si de aceeași intensitate.

DAR ESTE SI UN ALT MOD DE A CREA, SI ANUME DIN INIMA – CEEA CE ESTE CU TOTUL DIFERIT, PENTRU CA AI OCHIUL INIMII (CEL DE-AL TREILEA OCHI), PRIN CARE POȚI VEDEA. In acest fel, pe lângă cele 6 simțuri umane de baza, realmente apare si un alt simt, dintre posibilitățile pe care le avem. Uitându-te prin cel de-al treilea ochi ești capabil sa vezi lumea exterioara, intr-un fel care este străvechi si te poți uita la orice, poți sa știi lucruri pe care nu le-ai gândit vreodată. Este acel punct – PUNCTUL DE DESCHIDERE – prin care putem vedea îngeri, ființele plasmatice, putem sa intram in fluxul reamintirii a ceea ce suntem cu adevărat. Atunci când vedem in acest fel – in spațiul sacru al inimii este înregistrat totul, acolo este cronica acasha a întregului univers – avem propria noastră cronica acahsa de unde am venit înainte de a fi aici, iar când suntem in acea stare, ne putem aminti despre orice, oricând – orice vrem sa știm, doar ne punem atenția si apoi intenția spre ceea ce vrem sa știm si toate amintirile revin.



[b]Aceasta este cea mai importanta informație pentru existenta ființelor umane, in acest moment. Oricine si le poate aduce aminte, dar ia timp ca sa stabilești toate astea. Ceea ce vreau eu intr-adevăr sa menționez, este ca e posibil ca oamenii sa nu găsească acea reamintire, suficient de repede. In aceste schimbări prin care urmează sa trecem – si aici mayașii sunt corecți – când vorbim despre schimbarea polilor, despre schimbări majore ale Pământului, la niveluri care sunt EXTRAORDINARE… guvernele noastre sunt nefolositoare, religiile sunt nefolositoare, totul este nefolositor. Singurul lucru pe care îl aveți, este corpul vostru! Si pe voi înșivă, si pe familiile voastre si pe oamenii pe care ii iubiți.[/b]

Oriunde te-ai afla, ești intr-un un loc bun pentru ca sa poți practica cel mai simplu lucru dintre toate: mișcarea înspre inima si, cu adevărat, sa travesti din inima. Daca începi sa travesti din inima, o vibrație începe sa apăra, sa se întâmple in interiorul spiritului tău si al conștiinței tale. Aceasta vibrație este recognoscibila de către Pământ, de Soare [...]. Însa cine ne interesează sa o recunoască? Pe noi toți ne interesează foarte mult ca aceasta vibrație sa fie recunoscuta de către Pământ. 
Ceilalți oameni, care nu pot găsi modalitatea prin care să treacă peste asta, nu vor fi răniți, dar vor muri – moartea nu este un lucru rău, este doar o tranziție. Ei vor trece prin moarte si vor merge la un alt nivel al existentei, cel mai probabil de unde au venit – asta este ce spun nativii americani si triburile Hopi, asta este ceea ce cred ei: cum ca va fi un număr masiv de morți, in acea perioada, va fi incredibil, daca te vei uita, va arata oribil, dar trebuie sa îţi aduci aminte ca este doar o tranziție şi că totul este O.K. şi cu adevărat să crezi în tine însuţi şi să crezi în conexiunea cu Conştiinţa Universală, să crezi in viața de pretutindeni. Daca vei conştientiza asta, nu numai ca te vei ajuta pe tine, dar îți vei putea ajuta familia, pe cei pe care ii iubești şi vei fi unul dintre primii oameni ai noii omeniri, unul dintre primii oameni care vor face aceasta tranziție.



Practicând ființarea din inima înseamnă ca trebuie sa renunți la ego, sa nu fii atașat de lucruri fizice, de mașinile tale, de banii tai, de nimic, doar trebuie sa fii acolo pentru viața. Si, sa știi ca, indiferent ce se întâmpla, viața va fi in regula când va trece printre toate astea. Mai exista un mod de a simplifica lucrurile – eu încă încerc sa găsesc o modalitate de a prezenta aceasta idee, sa înțeleg o modalitate prin care sa prezint asta – intr-un mod foarte simplu: as spune... "este ceea ce este"!"

Sursa: esoterism.ro

vineri, 14 octombrie 2011

Semne de alarma cu privire la sanatatea coloanei vertebrale


Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia

Sanatatea este capacitatea de a controla evenimentele ce afecteaza echilibrul. Caci echilibrul inseamna viata in cel mai integral sens cu putinta. De asemenea putem defini echilibrul si ca fiind capacitatea de adaptare la mediul inconjurator, capacitatea de regenerare, capacitatea de a face fata in mod “echilibrat” la orice factor de agresiune interna si externa!
1. Talpa unui picior este mult deviata in exterior in timpul mersului sau in ortostatism (cu sprijin bipodal)
Cauza posibila: distributie asimetrica a greutatii corporale la nivelul membrelor inferioare, tulburari de biomecanica ale aparatului locomotor
2. Nu puteti efectua o respiratie profunda multumitoare
Cauza posibila: “blocaj” al cutiei toracice indus de: contracturi musculare cronice, artroza articulatiilor intervertebrale la nivelul segmentului toracal al c.v., nevralgii intercostale, etc.
3. Articulatiile dumneavoastra intervertebrale sau/si costo-vertebrale “pocnesc” excesiv (aproape la fiecare miscare)
Cauza posibila: laxitate articulara a unui segment vertebral indusa de blocajul sau/si tulburarea biomecanicii unui segment invecinat
4. Nu va puteti roti, usor si simetric, gatul; flexiile laterale ale gatului sunt limitate si/sau asimetrice;
5. Nu va puteti apleca usor; nu va puteti roti trunchiul usor; nu puteti face extensii ale trunchiului (extensia fiind foarte limitata sau/si dureroasa)
6. Articulatiile membrelor (inferioare si superioare) prezinta asimetrii functionale, cum ar fi:
Cotul drept mai mobil/imobil decat stangul, limitarea asimetrica a amplitudinii flexiei coapselor pe abdomen, limitarea asimetrica a flexiei gambelor pe coapse; etc.
7. Sunteti foarte des obosit/a, cel mai adesea fara o cauza cunoscuta.
Cauza posibila: Coloana vertebrala “dezechilibrata” faciliteaza risipa de energie!
8. Nu va puteti concentra, fiind afectate intensitatea sau/si durata concentrarii
Cauza posibila: subluxatiile vertebrale, tulburarile biomecanicii coloanei vertebrale, pot afecta sanatatea creierului !
9. Aveti o imunitate scazuta, problema care a debutat relativ brusc fara cauze clinice decelabile.
Cauza posibila: starea Coloanei Vertebrale influenteaza activitatea sistemului neuro-endocrin. Acesta din urma joaca un rol foarte important in rezistenta la imbolnaviri (pe toate planurile: fizic si psiho-emotional!)
10. Un membru inferior pare “mai scurt” in comparatie cu celalalt, va simtiti dezechilibrat fizic.
Cauza posibila: subluxatii ale articulatiilor sacro-iliace respectiv asimetrii de pozitie ale oaselor coxale.
11. Aveti dureri de spate generalizate si/sau puncte de tensiune, de arsura, de durere in diferite zone ale spatelui. Aveti dureri cronice sau/si puncte de arsura, durere, disconfort in muschii membrelor, la nivelul articulatiilor membrelor (fara antecedente traumatice sau cauze decelabile clinic);
12 Simtiti “oboseala” in anumite regiuni ale corpului cum ar fi: gatul, anumita regiune a spatelui, o anumita parte a membrelor inferioare ( a unui membru inferior), etc, toate acestea fara a fi consecinta unei cauze recente, cunoscute (efort fizic deosebit, expunere la frig, etc.)
13. Aveti, in general, dificultati in a mentine timp indelungat o pozitie stabila, fara a simti disconfort sau durere.
14. La autoexaminarea in oglida observati asimetrii/anomalii posturale cum ar fi: un umar mai jos comparativ cu celalalt, un membru inferior apare ca fiind mai lung decat celalalt, capul “sta” inclinat lateral (stg. sau dr.), un mamelon situat mai jos comparativ cu celalalt, un umar este situat anterior celuilalt (rotit sau/si “cazut” spre inainte), ambii umeri sunt proiectati anterior, linia mediana anterioara a corpului prezinta curburi, o parte a toracelui (coastelor) este mai proeminenta comparativ cu cealalta, la examinarea din plan lateral curbura toracala sau/si cea lombara sunt evident accentuate, pelvisul este prea “drept” sau prea oblic (inclinat – proiectat – anterior), un membru inferior este evident mai voluminos comparativ cu celalalt, etc;
15. Aveti preferinte posturale cum ar fi: sezand pe scaun, intotdeauna asezati preferential un membru inferior peste celalalt, incercarea de a inversa pozitia va creeaza disconfort; ortostatism, va sprijiniti greutatea dominant pe unul dintre membrele inferioare, incercarea de a le inversa va creeaza rapid disconfort sau unul dintre membrele inferioare “oboseste” mai repede; in decubit lateral (culcat pe o parte) intotdeuna preferati sa stati pe o anumita parte (stanga sau dreapta); etc.
16. Va simtiti obosit/a dimineata, la trezire, chiar in conditiile unui somn aparent suficient, cantitativ (numarul de ore alocate somnului) si calitativ – circumstantiale cum ar fi: starea patului, conditii de mediu, stare de sanatate aparenta, lipsa preocupari stresante, etc.)
Cauze posibile: anomalii, tulburari de statica vertebrala; suferinte inflamatorii “ascunse” fara manifestari clinice “zgomotoase”; tensiuni musculare cronice, suferinte ale tesuturilor moi peri-articulare, tulburari fiziologice localizate, etc. acestea generand iritatii deseori imprceptibile constient ale “senzorilor” sistemului nervos si astfel trimitand spre cortex o avalansa de “informatii” care nu permit intrarea in starea de somn profund.
Obs: In general factorii de mai sus sunt prezenti in totalitate, doar intensitatea lor difera, prevaland unul sau altul.
17. Pantofii dumneavoastra se uzeaza asimetric. Fara o cauza precisa (ocupationala) intotdeuna unul dintre pantofi se rupe, se uzeaza (talpa) evident mai repede comparativ cu celalalt.
Cauza posibila: pozitia Centrului de Greutate al Corpului este situata dominant in partea stanga sau dreapta respectiv greutatea corpului este distribuita preponderent asupra membrului inferior la care uzura pantofului este mai mare
18. Aveti clavusuri (bataturi) dominant la un membru inferior (o talpa), la celalalt acestea fiind absente sau mai putin evidente;
19. Fara a putea incrimina pantofii (varf ascutit, pantofi cu toc inalt) degetul mare este deviat inspre interior ajungand chiar deasupra (sau sub) celalalt (hallux valgus);
20. Aveti asimetrii faciale, aparute in ultimii ani, fara o cauza neurologica. Devierea comisurii bucale, un ochi pare “mai mic”, o parte a fetei apare mai “contractata”; ridurile sunt distribuite asimetric la nivelul fruntii, al comisurilor bucale, in zonele peri-oculare, temporale, etc.
21. Dintii sunt afectati de carii preponderent pe o parte.
Cauza posibila: tulburari/suferinte ale articulatiilor temporo – mandibulare in consecinta unor asimetrii de tonus si volum ale muschilor faciali determinate de tulburari functionale/suferinte ale coloanei vetebrale cervicale, etc.
22. Aveti tulburari de echilibru sau/si de auz sau/si de vedere, si totusi in urma investigatiilor clinice de specialitate nu sa putut stabili o cauza certa. Aparent totul fiind in limite normale.
Cele exprimate mai sus au un caracter pur orientativ, nu pot fi considerate ca fiind modalitati de diagnostic cert al patologiei coloanei vertebrale. Diagnosticul corect, elaborat si cert poate fi pus numai dupa efectuarea de investigatii clinice complexe facute sub indrumarea medicului specialist.
Scopul acestei prezentari este de a determina persoana, care prezinta unul sau mai multe dintre “semnele de alarma” prezentate mai sus, sa se prezinte la medic pentru investigatii si tratament.
Deseori semnele mai sus mentionate preced instalarea unor suferinte iremediabile (artroza vertebrala, patologie discala, suferinte radiculare, etc).
Prin corectarea deficientelor de biomecanica a aparatului locomotor respectiv eliminarea cauzelor care induc tulburarile functionale musculare si articulare se previne aparitia si/sau instalarea –cronicizarea- unor suferinte care pot afecta grav durata si calitatea vietii.
Suferintele coloanei vertebrale in particular si ale aparatului locomotor in general se rasfrang asupra intregii fiinte. Cunoscut fiind inca din antichitate faptul ca suferinta somatica (organica, trupeasca) se rasfrange asupra starii psihice si viceversa.
Patologia vertebrala induce direct si indirect tulburari functionale si chiar imbolnaviri ale organelor interne si ale sistemului nervos vegetativ, deseori fiind afectata chiar si starea psihica (a se vedea nevroza anxioasa indusa de spondiloza cervicala, etc). In consecinta stabilirea conduitei terapeutice in cazul patologiei vertebrale trebuie facuta prin colaborare pluri-disciplinara: ortoped, neurolog, reumatolog, kinetoterapeut, specialist terapii manuale (osteopat, chiropractor, terapeut yumeiho, s.a.), psiholog/psihoterapeut.

Ceakrele si afectiunile legate de ele


Chakrele sunt centri energetici  situati de-a lungul coloanei care actioneaza ca veritabile porti de schimb energetic intre corpurile eteric si fizic. Cand functioneaza optim, asigura fluxul energiei vitale ce intra in organism de la nivelul corpului eteric rapandindu-se prin nadis-uri si meridiane si totodata ajuta la eliminarea energiilor de joasa frecventa din corpul fizic in corpul eteric pentru transmutare.
Exista sapte chakre pricipale si multiple chakre secundare. Cand sunt deschise si echilibrate, aceste chakre sunt interdependente in functionarea lor optima. Starile negative mentale si emotionale de lunga durata pot determina tulburari in functionarea acestor centri energetici cu repercusiuni si asupra corpului fizic.
In continuare va prezentam o serie de afectiuni si chakrele corespondente. Terapia pe fiecare chakra dezechilibrata prin esenta pentru chakra respectiva, prin muzica specifica sau meditatie poate ameliora conditia fizica.
Afectiuni ale dintilor si gingiilorChakra gatului (Throat Chakra)
Afectiuni ale genunchiuluiChakra radacinii (Root Chakra)
Afectiuni ale prostateiChakra sacrala (Sacral Chakra)
Afectiuni ale vederiiChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
Afectiuni ale vezicii urinareChakra sacrala (Sacral Chakra)
Afectiuni digestiveChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
Afectiuni pulmonareChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
Afectiuni renaleChakra sacrala (Sacral Chakra)
Afectiuni tiroidieneChakra gatului (Throat Chakra)
AlergiiChakra inimii (Heart Chakra)
Alergii alimentareChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
Ameteala/ VertijChakra coroanei  (Crown Chakra)
AmigdalitaChakra gatului (Throat Chakra)
AnemieChakra coroanei  (Crown Chakra), Chakra inimii (Heart Chakra)
AnorexieChakra radacinii (Root Chakra)
ArtriteChakra radacinii (Root Chakra)
Astm bronsicChakra gatului (Throat Chakra)
Boala AlzheimerChakra coroanei  (Crown Chakra)
Boala celiacaChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
Boala CrohnChakra radacinii (Root Chakra)
Boli autoimuneChakra inimii (Heart Chakra)
Boli cardiovasculareChakra inimii (Heart Chakra)
Boli de pieleChakra radacinii (Root Chakra), Chakra picioarelor (Feet Chakra)
BronsitaChakra gatului (Throat Chakra)
Cancer de sanChakra inimii (Heart Chakra)
CataractaChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
Chisturi ovarieneChakra sacrala (Sacral Chakra)
CistitaChakra sacrala (Sacral Chakra)
ColitaChakra radacinii (Root Chakra)
ComaChakra coroanei  (Crown Chakra)
ConstipatieChakra radacinii (Root Chakra), Chakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
Crampe, spasme musculareChakra sacrala (Sacral Chakra)
Dementa senilaChakra coroanei  (Crown Chakra)
Dependenta de droguri, alcool etc.Chakra radacinii (Root Chakra)
DepresieChakra coroanei  (Crown Chakra)/ Chakra radacinii (Root Chakra)
DiabetChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
DiareeChakra radacinii (Root Chakra)
Dureri de spateChakra radacinii (Root Chakra)
EndometriozaChakra sacrala (Sacral Chakra)
EpilepsieChakra coroanei  (Crown Chakra), Chakra inimii (Heart Chakra)
Fibrom uterinChakra sacrala (Sacral Chakra)
FriciChakra sacrala (Sacral Chakra), Chakra inimii (Heart Chakra)
HemoroiziChakra radacinii (Root Chakra)
HepatitaChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
HipermetropieChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
Hipertensiune arterialaChakra inimii (Heart Chakra)
IcterChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra), Chakra inimii (Heart Chakra)
ImpotentaChakra radacinii (Root Chakra)
Incontinenta urinaraChakra radacinii (Root Chakra)
InfertilitateChakra sacrala (Sacral Chakra)
InsomnieChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
LaringitaChakra gatului (Throat Chakra)
Litiaza biliaraChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
Litiaza renalaChakra radacinii (Root Chakra)
MigrenaChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
MiopieChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
ObezitateChakra radacinii (Root Chakra)
ObosealaChakra inimii (Heart Chakra)
OtiteChakra gatului (Throat Chakra)
PancreatitaChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
ParalizieChakra coroanei  (Crown Chakra)
ParkinsonChakra coroanei  (Crown Chakra)
Pierderea vociiChakra gatului (Throat Chakra)
Probleme ale circulatiei sangeluiChakra inimii (Heart Chakra)
Probleme menstrualeChakra sacrala (Sacral Chakra), Chakra radacinii (Root Chakra)
Scadere in greutateChakra radacinii (Root Chakra)
SchizofrenieChakra coroanei  (Crown Chakra)
SciaticaChakra radacinii (Root Chakra)
Scleroza multiplaChakra coroanei  (Crown Chakra), Chakra inimii (Heart Chakra)
Sindrom premenstrualChakra sacrala (Sacral Chakra)
SinuzitaChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
SurditateChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
Tulburari de vorbireChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
Tumori cerebraleChakra sprancenei , al 3-lea ochi (Brow Chakra)
Ulcer gastro-duodenalChakra plexului solar (Solar Plexus Chakra)
 
 
 
Sursa: semperviva.ro

miercuri, 12 octombrie 2011

Afirmatii vindecatoare

AFIRMATII VINDECATOARE- VLAD RISVAN RUSU
sursa: www.reikilight.ro

• DUMNEZEU ESTE FURNIZORUL MEU INFAILIBIL SI MARI SUME DE BANI VIN LA MINE RAPID, SUB GRATIE, IN MODURI PERFECTE

• ORICE PLAN PE CARE TATAL DIN CERURI NU L-A CONSTRUIT SA SE DIZOLVE SI SA DISPARA, IAR IDEEA DIVINA SA SE INTAMPLE ACUM

• IUBIREA DIVINA INUNDA CONSTIINTA MEA CU SANATATE SI FIECARE CELULA DIN CORPUL MEU SE UMPLE CU LUMINA

• OCHII MEI SUNT OCHII LUI DUMNEZEU. VAD CU OCHII SPIRITULUI, VAD CLAR DRUMUL DESCHIS, NU EXISTA OBSTACOLE IN CALEA MEA. VAD CLAR PLANUL PERFECT

• URECHILE MELE SUNT URECHILE LUI DUMNEZEU. AUD CU URECHILE SPIRITULUI. SUNT NON-REZISTENT SI DORESC SA FIU CALAUZIT. AUD BUCUROS VESTILE DE MARE BUCURIE

• AM O MUNCA PERFECTA IN MOD PERFECT; OFER UN SERVICIU PERFECT PENTRU O PLATA PERFECTA

• BINELE MEU APARENT IMPOSIBIL SE PETRECE ACUM, NEASTEPTATUL SE INTAMPLA ACUM

• CELE PATRU VANTURI ALE SUCCESULUI SUFLA ACUM SPRE MINE CEEA CE E AL MEU. DIN NORD, SUD, EST SI VEST VINE BINELE MEU FARA SFARSIT

• SUNT ARMONIOS, ECHILIBRAT SI MAGNETIC

• ORDINEA DIVINA ESTE ACUM STABILITA IN MINTEA MEA, CORPUL SI ACTIUNILE MELE. VAD CLAR SI ACTIONEZ RAPID SI MARILE MELE SPERANTE SE IMPLINESC IN MOD MIRACULOS

• IZGONESC TRECUTUL SI TRAIESC ACUM INTR-UN PREZENT MINUNAT, UNDE SURPRIZELE FERICITE VIN LA MINE IN FIECARE ZI. NU EXISTA OPORTUNITATI PIERDUTE IN MINTEA DIVINA, IAR CAND O USA SE INCHIDE, O ALTA USA SE DESCHIDE

• FIECARE LUCRU DIN UNIVERSUL VIZIBIL SI INVIZIBIL FUNCTIONEAZA IN FOLOSUL MEU

• TOATA LIPSA, LIMITAREA SI ESECUL SUNT STERSE DIN CONSTIINTA MEA, IN NUMELE LUI IISUS HRISTOS

• SUNT ACUM PE DRUMUL REGAL AL SUCCESULUI, FERICIRII SI ABUNDENTEI SI TOT TRAFICUL URMEAZA DRUMUL MEU

• TOATE OBSTACOLELE DISPAR ACUM DIN CALEA MEA. USILE SUNT LARG DESCHISE, PORTILE SUNT RIDICATE SI INTRU IN REGATUL IMPLINIRII SUB GRATIE

• BINELE MEU ZBOARA SPRE MINE INTR-UN SIGUR, NETULBURAT, MEREU CRESCAND TORENT AL SUCCESULUI, FERICIRII SI ABUNDENTEI

• NU ESTE NIMIC DE CARE SA MA TEM, PENTRU CA NU EXISTA PUTERE CARE SA MA RANEASCA. INFRUNT LEUL DIN CALEA MEA SI INTALNESC UN INGER IN ARMURA SI VICTORIA IN NUMELE LUI IISUS HRISTOS

• PAMANTUL PE CARE MA AFLU ESTE UN PAMANT SFANT; PAMANTUL PE CARE MA AFLU ESTE UN PAMANT AL SUCCESULUI

• FIECARE OM ESTE O VERIGA DE AUR IN LANTUL BINELUI MEU

• ECHILIBRUL MEU ESTE DE NECLINTIT. VAD CLAR SI ACTIONEZ RAPID

• DUMNEZEU NU POATE ESUA, ASA CA EU NU POT ESUA. LUPTATORUL DIN MINE A INVINS DEJA

• TOT CE ESTE AL MEU DE DREPT DIVIN ESTE ACUM ELIBERAT SI AJUNGE LA MINE INTR-O MARE AVALANSA DE ABUNDENTA, SUB GRATIE PE CAI MIRACULOASE

• ADUC MULTUMIRI CA MILIOANELE CARE SUNT ALE MELE PRIN DREPT DIVIN ACUM VIN CU DUIUMUL SI SE INGRAMADESC SUB GRATIE PE CAI PERFECTE

• SUNT ARMONIOS, FERICIT. RADIOS, DETASAT DE TIRANIA FRICII

• ADUC MULTUMIRI PENTRU PERMANENTA MEA FERICIRE, PERMANENTA MEA SANATATE, PERMANENTA MEA BUNASTARE, PERMANENTA MEA IUBIRE

• LUMINA HRISTOSULUI INTERIOR IZGONESTE ACUM TOATA TEAMA, INDOIALA, MANIA SI RANCHIUNA. IUBIREA LUI DUMNEZEU SE REVARSA PRIN MINE CA UN CURENT MAGNETIC, IREZISTIBIL. VAD NUMAI PERFECTIUNE SI ATRAG CEEA CE-MI APARTINE

• IUBIREA DIVINA, PRIN MINE, DIZOLVA ACUM TOT CEEA CE PARE OBSTACOL SI FACE USOR, CLAR SI PLIN DE SUCCES DRUMUL MEU

• IUBESC INTREAGA LUME SI INTREAGA LUME MA IUBESTE. APARENTUL MEU DUSMAN IMI DEVINE PRIETEN, O VERIGA DE AUR IN LANTUL BINELUI MEU

• SUNT IMPACAT CU MINE SI CU INTREAGA LUME. IUBESC INTREAGA LUME SI INTREAGA LUME MA IUBESTE PE MINE

• IERT INTREAGA LUME SI INTREAGA LUME MA IARTA PE MINE. PORTILE SUNT LARG DESCHISE BINELUI MEU

• INVOC LEGEA IERTARII. MA ELIBEREZ DE GRESELI SI DE CONSECINTELE LOR. SUNT SUB GRATIE SI NU SUB LEGEA KARMEI

• CREDINTA MEA E DE STANCA SI DORINTA INIMII MELE SE IMPLINESTE, SUB GRATIE IN MOD MIRACULOS

• SUNT ECHILIBRAT SI PUTERNIC, MARILE MELE SPERANTE SE REALIZEAZA IN MOD MIRACULOS

• AM ACUM O CREDINTA FARA TEAMA IN HRISTOS INTERIOR. LA APROPIEREA MEA BARIERELE SI OBSTACOLELE DISPAR

• TOATA TEAMA ESTE ACUM IZGONITA IN NUMELE LUI IISUS HRISTOS, PENTRU CA NU EXISTA NICI O PUTERE CARE SA RANEASCA. DUMNEZEU ESTE UNICA SI SINGURA PUTERE

• ADUC MULTUMIRI PENTRU CA ACUM PRIMESC DORINTA DREAPTA A INIMII MELE. MUNTII SUNT MISCATI, VAILE SE INALTA SI LOCUL STRAMB SE INDREAPTA. MA AFLU IN IMPARATIA IMPLINIRII

• NU EXISTA PIERDERE IN MINTEA DIVINA SI ASTFEL NU POT PIERDE NIMIC DIN CEEA CE ESTE DE DREPT AL MEU. INTELIGENTA INFINITA NU INTARZIE NICIODATA. INTELIGENTA INFINITA CUNOASTE DRUMUL RECUPERARII

• NU EXISTA PIERDERE IN MINTEA DIVINA SI ASTFEL NU POT PIERDE NIMIC DIN CEEA CE IMI APARTINE. LUCRUL PIERDUT IMI ESTE INAPOIAT SAU PRIMESC ECHIVALENTUL SAU

• NEG ORICE DATORIE, NU EXISTA DATORIE IN MINTEA DIVINA, SI ASTFEL, NU DATOREZ NIMIC NIMANUI. TOATE OBLIGATIILE SUNT ACUM STERSE SUB GRATIE IN MOD MIRACULOS

• NEG ORICE DATORIE, NU EXISTA DATORIE IN MINTEA DIVINA, NICI UN OM NU IMI DATOREAZA NIMIC, TOTUL ESTE ACHITAT. TRIMIT MAI DEPARTE IUBIRE SI IERTARE

• NU EXISTA COMPETITIE IN PLANUL SPIRITULUI. CEEA CE ESTE AL MEU IMI ESTE DAT, SUB GRATIE

• INGERUL MEU PAZITOR MERGE INAINTEA MEA, MENTINANDU-MI CALEA

• SUNT INCONJURAT DE LUMINA ALBA A LUI HRISTOS, PRIN CARE NIMIC NEGATIV NU POATE PATRUNDE

• MERG IN LUMINA LUI HRISTOS SI FRICA MEA DISPARE IN NIMICNICIE. NU EXISTA NIMIC CARE SA SE OPUNA BINELUI MEU

• NU EXISTA PIERDERE A MEMORIEI IN MINTEA DIVINA SI ASTFEL, REUNESC TOT CEEA CE AR TREBUI SA IMI AMINTESC SI AM UITAT SI UIT TOT CEEA CE NU E SPRE BINELE MEU

• NEG OBOSEALA, PENTRU CA NU EXISTA NIMIC CARE SA MA OSTENEASCA. TRAIESC IN IMPARATIA ETERNEI BUCURII, IAR CORPUL MEU ESTE UN CORP ELECTRIC, IN AFARA TIMPULUI, NEOBOSIT SI NEMURITOR

• TU ESTI IN MINE: BUCURIA ETERNA, TINERETEA ETERNA, PROSPERITATEA ETERNA, SANATATEA ETERNA, IUBIREA ETERNA, VIATA ETERNA!

• SUNT O FIINTA SPIRITUALA, CORPUL MEU ESTE PERFECT, FACUT DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA TATALUI CERESC. LUMINA LUI HRISTOS ACUM SCANTEIAZA IN FIECARE CELULA. ADUC MULTUMIRI PENTRU SANATATEA MEA RADIANTA

• LUMINA LUI HRISTOS IMI INUNDA ACUM GLOBII OCULARI. VEDEREA MEA ARE CLARITATEA DE CRISTAL A SPIRITULUI. VAD CLAR SI DISTINCT CA NU SUNT OBSTACOLE IN CALEA MEA. VAD CLAR DESAVARSIREA DORINTEI INIMII MELE

• OCHII MEI SUNT OCHII LUI DUMNEZEU, PERFECTI SI FARA CUSUR. LUMINA LUI HRISTOS IMI INUNDA GLOBII OCULARI SI SCANTEIAZA IN CALEA MEA. VAD CLAR CA NU SUNT LEI IN CALEA MEA, NUMAI INGERI SI BINECUVANTARI FARA SFARSIT

• LUMINA LUI HRISTOS IMI INUNDA ACUM CONSTIINTA, DIZOLVAND TOATE GANDURILE ACIDE. IUBESC INTREAGA LUME SI INTREAGA LUME MA IUBESTE PE MINE. ADUC MULTUMIRI PENTRU SANATATEA MEA RADIANTA SI FERICIRE

• INIMA MEA ESTE O IDEE PERFECTA IN MINTEA DIVINA SI ACUM ESTE LA LOCUL EI DREPT, FUNCTIONAND CORECT. ESTE O INIMA FERICITA, O INIMA FARA TEAMA, O INIMA IUBITOARE.

• SUNT UN MAGNET IREZISTIBIL PENTRU CECURI, BANCNOTE SI VALUTA – PENTRU TOT CE IMI APARTINE DE DREPT DIVIN

• ARUNC TOATA POVARA HRISTOSULUI INTERIOR SI MA ELIBEREZ!

• DRAGOSTEA DIVINA SE EXPRIMA PRIN MINE SI ACUM ATRAGE SPRE MINE TOT CEEA CE IMI ESTE NECESAR PENTRU A MA FACE FERICIT SI PENTRU A-MI FACE VIATA COMPLETA

• FIECARE LUCRU SI FIECARE OM IMI ADUCE ACUM PROSPERITATEA

• ADUC MULTUMIRI PENTRU CA SUNT IMBRACAT ADECVAT SI FRUMOS CU SUBSTANTA ABUNDENTA A LUI DUMNEZEU

• ADUC MULTUMIRI PENTRU CA LOCUIESC FRUMOS SI ADECVAT CU ABUNDENTA SUBSTANTA A LUI DUMNEZEU

• ADUC MULTUMIRI CA VENITURILE MELE FINANCIARE CRESC PUTERNIC PRIN ACTIUNEA DIRECTA A BINELUI ABUNDENT AL LUI DUMNEZEU

• FIE CA SANATATEA DIVINA SA SE MANIFESTE IN SI PRIN MINE ACUM!

• BANI, BANI, BANI, MANIFESTATI-VA AICI SI ACUM DIN ABUNDENTA. IN FIECARE ZI AJUNG MAI BOGAT SI MAI BOGAT

• ACEASTA ESTE ZIUA LUI DUMNEZEU, O ZI PERFECTA. DECLAR ACEASTA ZI SI TOT CEEA CE TINE DE EA O ZI PERFECTA

• IMI APROPII DE MINE NUMAI OAMENII CEI MAI BUNI, CEI MAI FRUMOSI, CEI MAI INALTI, CEI MAI PURI, NUMAI OAMENII CARE MA IUBESC. IUBESC PE TOATA LUMEA SI TOATA LUMEA MA IUBESTE PE MINE


PACE, LUMINA SI IUBIRE!

Florile de Bach si eficienta lor


Medicul englez Edward Bach, cel ce a descoperit 38 de remedii pe baza de esente de plante si flori, este de parere ca „fitoterapia trebuie sa fie simpla si accesibila pentru toti, pentru ca toti sa poata sa-si dezvolte sensibilitatea necesara de a-si efectua singuri diagnoza si auto-practica. Tratamentul trebuie sa aiba caracter preventiv si sa nu prezinte efecte colaterale”.
FIORI_DI_BACH_Willow_bLa baza fitoterapiei lui Bach se afla pricipiul conform caruia, in tratamentul unei persoane trebuie luate in consideratie in principal preventia si consecintele tulburarilor psihologice. Acestea ar determina simptomele fizice.

O singura floare ar putea sa trateze tulburarea psihologica care a cauzat sau care ar putea cauza cu siguranta un rau fizic. in spatele fiecarui rau fizic ar sta ceea ce se numeste „un rau de energie”, a carui origine se afla la nivel psihologic (cum este cazul furiei, care se declansaza in moduri si zone ale corpului diferite). Deci, fiecarei afectiuni psihosomatice, provocate de o eruptie de energie, i-ar corespunde o prealabila suferinta emotionala.

Este important de subliniat ca aceste remedii naturiste propuse de Bach au ca efect tratarea persoanei si nu a bolii sau a simptomelor acesteia. Actiunea remediului este indreptata asupra starii psihice a persoanei afectate, a felului in care isi traieste propriul disconfort cauzat de tulburarea de sanatate prin care trece. Motiv pentru care, doua persoane ce prezinta aceleasi simptome ale bolii, vor fi tratate diferit, in fuctie de propria stare emotionala.

Pe baza acestor principii au fost selectate 38 de „tipuri comportamentale” de baza, carora le corespund 37 de flori si o apa de izvor, ale caror energie este capabila sa trateze organismul pentru a-i reda armonia. Efectul? Simptomele tind sa dispara.

Remediile florale descoperite de Bach ar elibera in apa, daca sunt tratate corect, „energia” sau „memoria” lor. Medicul englez recomanda sa se culeaga florile in momentul de maxima inflorescenta si in primele ore ale diminetii unei zile insorite. Floarea, care trebuie sa fie in stare perfecta, neatinsa in prealabil, va fi depusa intr-o craticioara cu apa pura, fiind tratata conform uneia dintre cele doua metode descrise in operele lui Edward Bach.

Cele 38 de Flori ale lui Bach.FIORI_DI_BACH_Walnut_b
Primele flori descoprite de Bach au fost asa-numitele „12 felceri”, pe care medicul le-a experimentat pe propria persoana, apoi asupra altor doi pacienti. Urmatoarele 26 de flori au fost decsoperite putin mai tarziu. Iata o scurta sinteza a semnificatiei acestor flori. Clasificarea cuprinde:

. Cei „12 felceri”:
• Agrimony (Agrimonia), pentru cine isi ascunde anxietatea si chinul sufletesc in spatele veseliei si politetii;
•Centaury (Centaurea minore), pentru cine este exploatat de altii din cauza slabiciunii si lipsei de forta si vointa;
•Chicory (Cicoarea), pentru cine este posesiv si ii santajaza pe cei ce se afla alaturi de el;
•Rock Rose (Helianthemum vulgare), pentru cine este cuprins de panica si temeri puternice;
•Gentian (Gentiana), pentru cine se abandoneaza pesimismului, se descurajaza si se deprima pentru motive cunoscute;
•Mimulus (Mimolo giallo), pentru cine se teme de ceea ce se intampla in lume;
•Impatiens (Slabanog), pentru cine este nerabdator si nu suporta interferente in ritmul sau;
•Cerato, pentru cine nu are incredere in sine si cere mereu sfatul altcuiva;
•Scleranthus (Porumbar salbatic), pentru cine este nehotarat intre doua cai,  abandonandu-se in nesiguranta;
•Vervain (Verbena), pentru cine se lasa prea mult transportat de entuziasm si de fanatism;
•Water Violet (Violeta de balta), pentru cine este orgolios si ii place sa stea mai mult singur;
•Clematis (Vita alba), pentru cine viseaza cu ochii deschisi, este indiferent la ceea ce se intampla in viata de zi cu zi si fuge de realitate.

FIORI_DI_BACH_Clematis. Cele „7 ajutoare”

•Rock Water (apa de izvor), pentru cine se autostapaneste pentru a oferi un exemplu celorlalti;
•Wild Oat (Ovaz salbatic), pentru cine este nemultumit, dezamagit sau nesigur pentru ceea ce realizeaza in viata;  
•Heather (Erica), pentru cine uraste singuratatea si-i tine de vorba la nesfarsit pe altii;
•Gorse (Ulex europaeus), pentru cine trece printr-o stare de mare disperare si se simte fara speranta;
•Olive (Maslinul), pentru cine este complet epuizat din cauza stresului si a oboselii mentale;
•Oak (Stejarul), pentru cine nu reuseste sa se opreasca din lucru sau, epuizat fiind, lupta mai departe;
•Vine (Vita de vie), pentru cine simte dorinta si ambitia de a-i domina inflexibil pe altii;

. Cei „19 asistenti”
•Holly (Pomisor ghimpos), pentru cine nu are incredere in cei din preajma, este invidios si uraste;
•Honeysuckle (Caprofoi), pentru cine se refugiaza in nostalgia trecutului, amintindu-si doar de lucrurile bune;
•Hornbeam  (Carpen alb), pentru cine se simte obosit, slabit si nesigur in propriile capacitati de a rezolva o problema, inca de la inceputul saptamanii;
•White Chestnut (Castan alb), pentru cine are ganduri si preocupari constant nedorite;
•Sweet Chestnut (Castan dulce), pentru cine simte o angoasa extrema, o disperare, stare pe care insa o infrunta cu curaj, fara nici un gand de sinucidere;  
•Red Chestnut (Castan rosu), pentru cine se simte nelinistit in preajma altora si se asteapat mereu la ceea ce este mai rau;
•Chestnut Bud (Muguri de Castan alb), pentru cine repeta mereu aceleasi greseli si nu vrea sa se corecteze;
•Beech (Fagul), pentru cine este intolerant, certaret si arogant;
•Larch (Larice), pentru cine se teme ca da gres, ca rateaza, fiind afectat de compexul de inferioritate;
•Crab Apple (Mar paduret), pentru cine se simte murdar, atat in ceea ce priveste corpul cat si mintea;
•Cherry Plum (Prunul), pentru cine se teme ca isi va pierde uzul ratiunii;
•Walnut (Nucul), pentru cine trebuie sa faca fata marilor schimbari (cum ar fi pubertatea, menopauza, imbatranirea, transferul intr-o alta localitate sau tara, doliul, divortul, etc.) si pentru cine se teme ca ar fi victima raufacatorilor;
•Elm (Ulmul englez), pentru cine se simte momentan depasit de responsabilitati;
•Pine (Pinul de padure), pentru cine tinde sa se simta vinovat pentru propriile fapte, dar si pentru ale altora;
•Aspen (Plopul), pentru cine se teme de lucruri vagi, nedistincte si fara motiv;
•Wild Rose (Rosa canina sau Maces), pentru cine se abandoneaza in resemnare si apatie;
•Willow (Salcia galbena), pentru cine are remuscari si resentimente;
•Mustard (Mustar salbatic), pentru cine se imbolnaveste de depresie, chiar si pasagera, dar grava si adesea pentru motive necunoscute;
•Star of Bethlehem (Ornitogalum, Steaua din Bethlehem sau Balusca) pentru cine a avut parte de orice fel de soc sau dureri fizice, mentale si emotionale.

  • MIMULUS/ Cretisoara – Frici bine definite / timiditate;
  • ROCK ROSE / Trandafir salbatic – Teroare/ panica;
  • CHERRY PLUM / Corcodus – Frica de a pierde controlul, ratiunea , frica de nebunie
  • ASPEN/ Plop tremurator – Anxietate, temeri si griji fara obiect precis,
  • RED CHESTNUT / Castan rosu – Griji excesive pentru altii/ frica de nenorocire
  • CERATO – Dubiteaza asupra propriei intuitii, cauta sfaturi si acceptul din partea celorlalti;
  • SCHLERANTUS / Porumbar salbatic –Incertitudine constanta, nu poate lua o decizie clara
  • GENTIAN/ Gentiana –Deznadejde cauzata de un motiv cunoscut; descurajare dupa obstacole
  • GORSE/ Orz salbatic –Pierderea credintei, static, lipsa de actiune
  • HORNBEAM/.Carpen – Sentiment permanent de “luni dimineata”; oboseala mintala in fata activitatii
  • WILD OAT/ Ovaz salbatic – Incertitudinea de a fi pe drumul bun in viata.
  • CLEMATIS/ Vita alba – Stare de reverie/ Lipsa interesului fata de prezent;
  • HONEYSUCKLE/Caprifoi – Nostalgie, regret, traieste in trecut
  • WILD ROSE/ Maces – Resemnare / apatie;
  • OLIVE /Maslin – Lipsa energiei; epuizare fizica si mentala
  • WHITE CHESTNUT /Castan alb – Ganduri nedorite; preocupari, conflicte interioare
  • CHESTNUT BUD/Muguri de castan salbatic – Reia mereu aceleasi greseli; n invata din experienta
  • Mustar – Tristete profunda care apare fara motiv aparent
  • WATER VIOLET/ Vioreaua de balta – Distant, rezervat, solitar
  • IMPTIENS /Slabanog– Nerabdare; enervat de mersul lent al lucrurilor
  • HEATHER /Iarba neagra – Centrat pe sine si propriile probleme, incapacitate de a asculta, suporta cu greu singuratatea
  • AGRIMONY /Turtita mare – Framantari mentale in spatele unei fete vesele;conflicte interioare
  • CENTAURY Tintaura – Nu stie spune nu, nu poate pune limite in relatii, se neglijeaza pe sine
  • WALNUT/ Nuc –Dificultate de adaptare la schimbare; influentabil
  • HOLLY /Ilice – Susceptibilitate/ invidie/ gelozie.
  • LARCH /Zada/ Larita – Lipsa de incredere; complex de inferioritate, self esteem scazut
  • PINE /pin- Se culpabilizeaza mereu; isi repeta aceeasi intrebare
  • ELM /Ulm – Coplesire de responsabilitati; depasit de situatie
  • SWEET CHESTNUT /Castan comestibil – Suplicii la nivel mental; senzatia de fundul prapastiei sau cel putin de pahar umplut, angoasa
  • STAR OF BETHLEHEM /Steaua din Bethlehem/ Balusca – Efecte secundare ale unui soc; durere, suferinta, doliu
  • WILLOW /Salcie galbena – Resentimental, se victimizeaza
  • OAK /Stejar – Epuizat, dar nu cedeaza ci merge mai departe
  • CRAB APPLE Mar paduret- Dezgust de sine insusi, sentimentul de necuratie, obsedat de curatenie/microbi
  • CHICORY/Cicoare – Preocupat de ceilalti in maniera posesiva
  • VERVAIN/Verbina – Entuziasm excesiv; simte nevoia sa convinga cu orice pret
  • VINE/Vita de vie – Infelxibil si dominator, isi impune punctul de vedere
  • BEECH/Fag comun – Intoleranta fata de diferenta ; criticism exagerat
  • ROCK WATER/Apa de izvor – Rigid, perfectionist, pierdera bucuriei de a trai
Pentru situatii de urgenta doctorul Bach a creat o combinatie de 5 flori Bach denumita “Rescue Remedy” – Remediul Salvator, care este compus din alte 5 remedii: Slabanog (Impatiens) , Steaua din Bethlehem, Corcodus, Trandafir salbatic si Vita alba.
In comert exista si o crema pe baza acestui remediu, care contine si extras de mar paduret, folosita pentru uz extern.
Remediul Salvator se foloseste in urmatoarele situatii:
  • Cazuri acute si de urgenta;
  • Situatii anticipative ale suferintei (inainte de examene, interviuri, dentist, operatie , etc.);
  • Poate fi folosit si dupa situatii acute, precum post-operatoriu, etc.
De asemenea mai exista si un kit de voiaj pentru cei care au rau de masina/avion/mare sau care sunt foarte stresati/agitati pe durata calatoriilor.

http://www.agenda.ro

marți, 11 octombrie 2011

Misterioasa legatura dintre boala si personalitate


Da, ştiu, pare un truism şi chiar este: felul de a fi are o influenţă profundă asupra stării noastre de sănătate fizică. Se ştie asta de mult timp, de unde şi recomandarea „gândeşte pozitiv”, întotdeauna mai uşor de zis decât de făcut, din păcate. Dar cercetările recente aduc la lumină nuanţe noi ale acestei legături, nuanţe care, odată cunoscute şi înţelese, ne-ar putea ajuta să ne modelăm felul de-a fi şi de-a trăi - spre binele sănătăţii noastre.

Unii sunt calmi, voioşi din fire, capabili să observe partea bună a lucrurilor, să vadă dincolo de nefericirile mari sau mici ale momentului şi să treacă prin valurile existenţei cu un curaj şi un calm care, adesea, se răsfrâng şi asupra celor din jur. Alţii sunt nervoşi, bănuitori şi plini de venin şi umplu tot spaţiul din jur cu energie negativă. Unii sunt reci, parcă insensibili la emoţii, neputând să se implice cu pasiune şi compasiune în nimic. Alţii sunt agitaţi, frenetici, trăind totul la intensitatea maximă, plângând sau înfuriindu-se (sau ambele, pe rând) când sunt copleşiţi de emoţiile clipei şi, cu toate că nu au nicio intenţie negativă, îi agasează pe cei din jur cu vibraţia obositoare a personalităţii lor, aflate în veşnică trepidaţie. Fel de fel de oameni…

În ce măsură aceste trăsături de personalitate şi manifestările lor exteriore - comportamentele - influenţează sănătatea trupească a unui om? s-au întrebat cercetătorii. Şi în ce mod se leagă lucrurile între ele - unor anumite trăsături le corespund riscuri specifice, anumite probleme de sănătate specifice?

După decenii de cercetări, adunând date din sute de studii medicale şi psihologice, oamenii de ştiinţă sunt acum în măsură să dea cîteva răspunsuri, deşi mecanismele biologice intime ale legăturilor dintre tipurile de personalitate şi boli rămân încă, în mare măsură, misterioase.

Concluzia cercetătorilor este că, într-adevăr, anumite tipuri de personalitate sunt asociate unui risc crescut de a dezvolta anumite maladii. Cunoaşterea acestor legături oferă o nouă perspectivă asupra metodele de prevenire şi tratament, căci, dacă personalitatea e aproape imposibil de schimbat, comportamentele pot fi, totuşi, modificate printr-o terapie adecvată, şi chiar simpla conştientizare a problemelor de către cei implicaţi îi poate ajuta să evite, în bună măsură, riscul.

Un articol apărut în publicaţia Live Science detaliază aceste corelaţii între anumite trăsături de personalitate şi anumite boli. Urmează exemple.

Cinismul

Oamenii cinici tind să fie suspicioşi şi neîncrezători, cu un comportament care, la extrem, poate ajunge până la ostilitate faţă de ceilalţi. În comportamentul oricui, cinicii pot descoperi intenţii ostile, ceea ce îi face la rândul lor ostili şi incapabili să aibă încredere în oameni.

Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Duke, SUA, au studiat un grup de peste 300 de veterani ai războiului din Vietnam şi au descoperit că, dintre aceştia, cei care prezentau această tendiţă ostilă aveau un risc cu 25% mai mare de a dezvolta o boală de inimă, faţă de veteranii cu o personalitate lipsită de cinism.

Oamenii de ştiinţă consideră că aceste persoane ostile trăiesc într-o stare mai accentuată de stress, iar stresul intensifică secreţia unei proteine numite C3, asociată funcţionării sistemului imunitar. Proteina C3 are un rol în apariţia unor maladii cronice, printre care bolile cardiace, dar şi diabetul.

Un rost în viaţă

S-a vorbit mult despre dimensiunea spirituală a omului, despre însemnătatea ei în echilibrul psihic, despre felul în care o înţelegere - chiar vagă - a legăturii cu Universul din jur şi a rostului existenţei influenţează sănătatea sufletească. Dar se ştie acum că şi sănătatea fizică este influenţată de acest factor - o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a legăturii indisolubile dintre suflet şi trup.

Un studiu ce ilustrează această corelaţie s-a desfăşurat la Centrul Rush pentru Studiul Bolii Alzheimer, din Chicago, SUA, iar rezultatele au fost publicate anul acesta în jurnalul Psychosomatic Medicine.

Studiul a implicat peste 1.200 de persoane vârstnice, care nu sufereau de demenţă la începutul cercetării, şi care au fost chestionate pentru a afla cum îşi percep ele rostul în viaţă.

Calculând riscul acestor persoane de a muri în perioada desfăşurării studiului, cercetătorii au constatat că aceia care au afirmat că au un scop important în viaţă prezentau un risc de deces mult redus - doar jumătate, comparativ cu ceilalţi particpanţi. Iar acest risc redus s-a menţinut timp de cinci ani şi s-a dovedit valabil indiferent de vârstă, sex, rasă şi nivel de educaţie.

Alte cercetări au arătat că faptul de a simţi că au un scop în viaţă se traduce, la persoanele respective, prin niveluri mai scăzute ale hormonilor de stres, o inimă mai sănătoasă şi o funcţionare mai bună a sistemului imunitar, deşi mecanismele biologice complexe care stau la baza acestor corelaţii sunt încă departe de a fi înţelese.

Lipsa auto-controlului

Camera şi biroul se află într-o veşnică dezordine, punctualitatea lasă de dorit, şi eşti incapabil să te abţii de la orice vrei să faci ori să capeţi, acum, în momentul ăsta? Tabloul denotă o lipsă de auto-control şi, cu toate că la prima vedere nu pare ceva foarte grav, specialiştii au descoperit că oamenii cu această trăsătură de caracter tind să aibă o stare de sănătate mai proastă, care le scurtează viaţa.

Analizând datele provenite din peste 20 de studii, ce implicau în total cca. 9.000 de participanţi, cercetătorii de la Universitatea California, Riverside, SUA, au publicat în 2008, în revista Health Psychology, concluzii care indicau că persoanele conştiincioase, disciplinate, organizate trăiesc cu 2-4 ani mai mult, în medie, în comparaţie cu cele impulsive şi dezordonate. Mecanismul ar putea fi, bănuiesc cercetătorii, unul indirect - în sensul că persoanele cu o fire disciplinată sunt mai puţin înclinate să adopte comportamente riscante precum excesul de tutun şi alcool şi tind să ducă o viaţă mai puţin agitată, mai stabilă.

Anxietate, pesimism & co.

Nivelul stabilităţii emoţionale este asociat, în psihologie, cu noţiunea de nevrotism: indivizii cu un grad înalt de nevrotism sunt mai predispuşi să încerce sentimente de anxietate, furie, vinovăţie şi să se simtă deprimaţi. Cu alte cuvinte, au ceea ce se cheamă o fire nefericită, ceea ce, bineînţeles, le afectează viaţa socială şi cea de familie, dar are un impact şi asupra sănătăţii fizice.

Aceşti oameni, în general, trăiesc mai puţin decât cei înzestraţi cu o mai mare stabilitate emoţională, dar de ce, e greu de spus. Cercetări actuale sugerează că ar vorba, din nou, despre un mecanism indirect: aceste persoane sunt mai înclinate să adopte, pentru a-şi reduce anxietatea, anumite practici dăunătoare care, în cele din urmă, le scurtează viaţa. De pildă, un studiu recent publicat de specialişti de la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, şi care a urmărit cca. 1.800 de bărbaţi pe o perioadă de peste 30 de ani, arată că persoanele cu un grad ridicat de nevrotism sunt mai predispuse să fumeze. Pe termen scurt, o ţigară poate avea un efect calmant, dar pe termen lung, binecunoscutele efecte negative ale fumatului duc la o moarte prematură.

Aşa că, la întrebarea "ce e mai bine - să fii veşnic anxios sau să fumezi?", răspunsul sănătos ar fi "caută alte metode de reducere a anxietăţii" - la nevoie consilierea psihologică sau aplicarea unor tehnici de relaxare.

Situaţia e şi mai dificilă în cazul în care e vorba despre cineva care nu se destăinuie cu uşurinţă, lipsindu-se astfel de efectele terapeutice ale unei discuţii cu o persoană apropiată. Oamenii pesimişti, negativişti, care pe deasupra sunt şi închişi în ei, reticenţi şi lipsiţi de încredere în ei înşişi se încadrează în tiparul aşa-numitei personalităţi de tip D. Viaţa lor e grea, căci, deşi sunt adesea copleşiţi de emoţii negative, rezultat al viziunii lor întunecate asupra lumii, ţin totul în ei, nedând astfel nicio şansă celor din jur să afle ce-i supără şi să încerce să-i ajute.

Psihic, e limpede că suferă, dar ceea ce e mai grav e constatarea că acest fel de-a fi le afectează şi sănătatea fizică. Anumite boli cronice sunt mai periculoase la pacienţii cu acest tip de personalitate, iar aceştia riscă să moară mai devreme decât cei care, suferind de aceleaşi boli, au o fire mai puţin supărăcioasă şi închisă. Astfel, un studiu publicat în Archives of Surgery arată că, din 180 de pacienţi care sufereau de arterită obliterantă periferică (boală caracterizată prin astuparea progresivă a arterelor mai ales la nivelul membrelor inferioare), cei aparţinând tipului de personalitate D aveau un risc de deces mai mare.

Studiul sugerează că tipul de personalitate influenţează modul în care funcţionează sistemul imunitar şi felul în care organismul răspunde la stres.

Gradul de nevrotism, manifestat prin nivelul anxietăţii, e un factor implicat şi în apariţia demenţei.

Un studiu realizat la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, a urmărit, timp de 6 ani, 500 de participanţi vârstnici (media vârstei: 83 de ani) dintre care niciunul nu prezenta simptome de demenţă la începutul studiului. Pe parcursul celor 6 ani de cercetări, 144 de participanţi au început să sufere de demenţă. Analizând trăsăturile de personalitate precum gradul de nevrotism şi caracterul extrovertit/introvertit al participanţilor, autorii studiului au constatat că la subiecţii extravertiţi şi cu un grad scăzut de nevrotism, calmi şi optimişti din fire, riscul apariţiei demenţei era cu 50% mai scăzut, faţă de cei nervoşi şi predispuşi la anxietate.

Totuşi, personalitatea e numai unul dintre factorii implicaţi; apariţia demenţei s-a dovedit a fi legată şi de stilul de viaţă, iar asta este o veste bună, căci dacă personalitatea e înnăscută, iar factorii genetici care au determinat-o sunt imposibil de modificat, stilul de viaţă, în schimb, poate fi adaptat astfel încât să reducă riscul. În studiul menţionat, rezultatele au indicat că oamenii în vârstă care aveau activităţi agreabile şi o viaţă socială mai activă prezentau un risc mai scăzut de a ajunge să sufere de demenţă.

Aşadar, ce le rămâne de făcut celor pe care natura i-a înzestrat cu o personalitate nefericită - anxioşi, nervoşi, negativişti? Să se străduiască să descopere nişte moduri sănătoase de a depăşi anxietatea (altceva decât fumatul, consumul de droguri sau excesul de alcool), să-şi găsească un hobby relaxant (şi timp pentru a-l practica) şi să-şi facă prieteni.

O fire fericită, o personalitate echilibrată, tendinţa de a vedea sticla pe jumătate plină, nu pe jumătate goală, toate acestea sunt, în bună măsură, un dar natural. În bună măsură, dar nu exclusiv. Cunoaşterea corelaţiilor subtile, dar tot mai bine înţelese, dintre felul de a fi şi bolile care ne pasc e un pas înainte spre aflarea cauzelor maladiilor. Şi, dacă un om ştie că, datorită firii cu care s-a născut, e predispus la anumite probleme de sănătate, poate o să aibă mai multă grijă de el, nu-i aşa?

http://www.descopera.ro Da, ştiu, pare un truism şi chiar este: felul de a fi are o influenţă profundă asupra stării noastre de sănătate fizică. Se ştie asta de mult timp, de unde şi recomandarea „gândeşte pozitiv”, întotdeauna mai uşor de zis decât de făcut, din păcate. Dar cercetările recente aduc la lumină nuanţe noi ale acestei legături, nuanţe care, odată cunoscute şi înţelese, ne-ar putea ajuta să ne modelăm felul de-a fi şi de-a trăi - spre binele sănătăţii noastre.Unii sunt calmi, voioşi din fire, capabili să observe partea bună a lucrurilor, să vadă dincolo de nefericirile mari sau mici ale momentului şi să treacă prin valurile existenţei cu un curaj şi un calm care, adesea, se răsfrâng şi asupra celor din jur. Alţii sunt nervoşi, bănuitori şi plini de venin şi umplu tot spaţiul din jur cu energie negativă. Unii sunt reci, parcă insensibili la emoţii, neputând să se implice cu pasiune şi compasiune în nimic. Alţii sunt agitaţi, frenetici, trăind totul la intensitatea maximă, plângând sau înfuriindu-se (sau ambele, pe rând) când sunt copleşiţi de emoţiile clipei şi, cu toate că nu au nicio intenţie negativă, îi agasează pe cei din jur cu vibraţia obositoare a personalităţii lor, aflate în veşnică trepidaţie. Fel de fel de oameni…În ce măsură aceste trăsături de personalitate şi manifestările lor exteriore - comportamentele - influenţează sănătatea trupească a unui om? s-au întrebat cercetătorii. Şi în ce mod se leagă lucrurile între ele - unor anumite trăsături le corespund riscuri specifice, anumite probleme de sănătate specifice?După decenii de cercetări, adunând date din sute de studii medicale şi psihologice, oamenii de ştiinţă sunt acum în măsură să dea cîteva răspunsuri, deşi mecanismele biologice intime ale legăturilor dintre tipurile de personalitate şi boli rămân încă, în mare măsură, misterioase.Concluzia cercetătorilor este că, într-adevăr, anumite tipuri de personalitate sunt asociate unui risc crescut de a dezvolta anumite maladii. Cunoaşterea acestor legături oferă o nouă perspectivă asupra metodele de prevenire şi tratament, căci, dacă personalitatea e aproape imposibil de schimbat, comportamentele pot fi, totuşi, modificate printr-o terapie adecvată, şi chiar simpla conştientizare a problemelor de către cei implicaţi îi poate ajuta să evite, în bună măsură, riscul.Un articol apărut în publicaţia Live Science detaliază aceste corelaţii între anumite trăsături de personalitate şi anumite boli. Urmează exemple.CinismulOamenii cinici tind să fie suspicioşi şi neîncrezători, cu un comportament care, la extrem, poate ajunge până la ostilitate faţă de ceilalţi. În comportamentul oricui, cinicii pot descoperi intenţii ostile, ceea ce îi face la rândul lor ostili şi incapabili să aibă încredere în oameni.Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Duke, SUA, au studiat un grup de peste 300 de veterani ai războiului din Vietnam şi au descoperit că, dintre aceştia, cei care prezentau această tendiţă ostilă aveau un risc cu 25% mai mare de a dezvolta o boală de inimă, faţă de veteranii cu o personalitate lipsită de cinism.Oamenii de ştiinţă consideră că aceste persoane ostile trăiesc într-o stare mai accentuată de stress, iar stresul intensifică secreţia unei proteine numite C3, asociată funcţionării sistemului imunitar. Proteina C3 are un rol în apariţia unor maladii cronice, printre care bolile cardiace, dar şi diabetul.Un rost în viaţăS-a vorbit mult despre dimensiunea spirituală a omului, despre însemnătatea ei în echilibrul psihic, despre felul în care o înţelegere - chiar vagă - a legăturii cu Universul din jur şi a rostului existenţei influenţează sănătatea sufletească. Dar se ştie acum că şi sănătatea fizică este influenţată de acest factor - o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a legăturii indisolubile dintre suflet şi trup.Un studiu ce ilustrează această corelaţie s-a desfăşurat la Centrul Rush pentru Studiul Bolii Alzheimer, din Chicago, SUA, iar rezultatele au fost publicate anul acesta în jurnalul Psychosomatic Medicine.Studiul a implicat peste 1.200 de persoane vârstnice, care nu sufereau de demenţă la începutul cercetării, şi care au fost chestionate pentru a afla cum îşi percep ele rostul în viaţă.Calculând riscul acestor persoane de a muri în perioada desfăşurării studiului, cercetătorii au constatat că aceia care au afirmat că au un scop important în viaţă prezentau un risc de deces mult redus - doar jumătate, comparativ cu ceilalţi particpanţi. Iar acest risc redus s-a menţinut timp de cinci ani şi s-a dovedit valabil indiferent de vârstă, sex, rasă şi nivel de educaţie.Alte cercetări au arătat că faptul de a simţi că au un scop în viaţă se traduce, la persoanele respective, prin niveluri mai scăzute ale hormonilor de stres, o inimă mai sănătoasă şi o funcţionare mai bună a sistemului imunitar, deşi mecanismele biologice complexe care stau la baza acestor corelaţii sunt încă departe de a fi înţelese.Lipsa auto-controluluiCamera şi biroul se află într-o veşnică dezordine, punctualitatea lasă de dorit, şi eşti incapabil să te abţii de la orice vrei să faci ori să capeţi, acum, în momentul ăsta? Tabloul denotă o lipsă de auto-control şi, cu toate că la prima vedere nu pare ceva foarte grav, specialiştii au descoperit că oamenii cu această trăsătură de caracter tind să aibă o stare de sănătate mai proastă, care le scurtează viaţa.Analizând datele provenite din peste 20 de studii, ce implicau în total cca. 9.000 de participanţi, cercetătorii de la Universitatea California, Riverside, SUA, au publicat în 2008, în revista Health Psychology, concluzii care indicau că persoanele conştiincioase, disciplinate, organizate trăiesc cu 2-4 ani mai mult, în medie, în comparaţie cu cele impulsive şi dezordonate. Mecanismul ar putea fi, bănuiesc cercetătorii, unul indirect - în sensul că persoanele cu o fire disciplinată sunt mai puţin înclinate să adopte comportamente riscante precum excesul de tutun şi alcool şi tind să ducă o viaţă mai puţin agitată, mai stabilă.Anxietate, pesimism & co.Nivelul stabilităţii emoţionale este asociat, în psihologie, cu noţiunea de nevrotism: indivizii cu un grad înalt de nevrotism sunt mai predispuşi să încerce sentimente de anxietate, furie, vinovăţie şi să se simtă deprimaţi. Cu alte cuvinte, au ceea ce se cheamă o fire nefericită, ceea ce, bineînţeles, le afectează viaţa socială şi cea de familie, dar are un impact şi asupra sănătăţii fizice.Aceşti oameni, în general, trăiesc mai puţin decât cei înzestraţi cu o mai mare stabilitate emoţională, dar de ce, e greu de spus. Cercetări actuale sugerează că ar vorba, din nou, despre un mecanism indirect: aceste persoane sunt mai înclinate să adopte, pentru a-şi reduce anxietatea, anumite practici dăunătoare care, în cele din urmă, le scurtează viaţa. De pildă, un studiu recent publicat de specialişti de la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, şi care a urmărit cca. 1.800 de bărbaţi pe o perioadă de peste 30 de ani, arată că persoanele cu un grad ridicat de nevrotism sunt mai predispuse să fumeze. Pe termen scurt, o ţigară poate avea un efect calmant, dar pe termen lung, binecunoscutele efecte negative ale fumatului duc la o moarte prematură.Aşa că, la întrebarea "ce e mai bine - să fii veşnic anxios sau să fumezi?", răspunsul sănătos ar fi "caută alte metode de reducere a anxietăţii" - la nevoie consilierea psihologică sau aplicarea unor tehnici de relaxare.Situaţia e şi mai dificilă în cazul în care e vorba despre cineva care nu se destăinuie cu uşurinţă, lipsindu-se astfel de efectele terapeutice ale unei discuţii cu o persoană apropiată. Oamenii pesimişti, negativişti, care pe deasupra sunt şi închişi în ei, reticenţi şi lipsiţi de încredere în ei înşişi se încadrează în tiparul aşa-numitei personalităţi de tip D. Viaţa lor e grea, căci, deşi sunt adesea copleşiţi de emoţii negative, rezultat al viziunii lor întunecate asupra lumii, ţin totul în ei, nedând astfel nicio şansă celor din jur să afle ce-i supără şi să încerce să-i ajute.Psihic, e limpede că suferă, dar ceea ce e mai grav e constatarea că acest fel de-a fi le afectează şi sănătatea fizică. Anumite boli cronice sunt mai periculoase la pacienţii cu acest tip de personalitate, iar aceştia riscă să moară mai devreme decât cei care, suferind de aceleaşi boli, au o fire mai puţin supărăcioasă şi închisă. Astfel, un studiu publicat în Archives of Surgery arată că, din 180 de pacienţi care sufereau de arterită obliterantă periferică (boală caracterizată prin astuparea progresivă a arterelor mai ales la nivelul membrelor inferioare), cei aparţinând tipului de personalitate D aveau un risc de deces mai mare.Studiul sugerează că tipul de personalitate influenţează modul în care funcţionează sistemul imunitar şi felul în care organismul răspunde la stres.Gradul de nevrotism, manifestat prin nivelul anxietăţii, e un factor implicat şi în apariţia demenţei.Un studiu realizat la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, a urmărit, timp de 6 ani, 500 de participanţi vârstnici (media vârstei: 83 de ani) dintre care niciunul nu prezenta simptome de demenţă la începutul studiului. Pe parcursul celor 6 ani de cercetări, 144 de participanţi au început să sufere de demenţă. Analizând trăsăturile de personalitate precum gradul de nevrotism şi caracterul extrovertit/introvertit al participanţilor, autorii studiului au constatat că la subiecţii extravertiţi şi cu un grad scăzut de nevrotism, calmi şi optimişti din fire, riscul apariţiei demenţei era cu 50% mai scăzut, faţă de cei nervoşi şi predispuşi la anxietate.Totuşi, personalitatea e numai unul dintre factorii implicaţi; apariţia demenţei s-a dovedit a fi legată şi de stilul de viaţă, iar asta este o veste bună, căci dacă personalitatea e înnăscută, iar factorii genetici care au determinat-o sunt imposibil de modificat, stilul de viaţă, în schimb, poate fi adaptat astfel încât să reducă riscul. În studiul menţionat, rezultatele au indicat că oamenii în vârstă care aveau activităţi agreabile şi o viaţă socială mai activă prezentau un risc mai scăzut de a ajunge să sufere de demenţă.Aşadar, ce le rămâne de făcut celor pe care natura i-a înzestrat cu o personalitate nefericită - anxioşi, nervoşi, negativişti? Să se străduiască să descopere nişte moduri sănătoase de a depăşi anxietatea (altceva decât fumatul, consumul de droguri sau excesul de alcool), să-şi găsească un hobby relaxant (şi timp pentru a-l practica) şi să-şi facă prieteni.O fire fericită, o personalitate echilibrată, tendinţa de a vedea sticla pe jumătate plină, nu pe jumătate goală, toate acestea sunt, în bună măsură, un dar natural. În bună măsură, dar nu exclusiv. Cunoaşterea corelaţiilor subtile, dar tot mai bine înţelese, dintre felul de a fi şi bolile care ne pasc e un pas înainte spre aflarea cauzelor maladiilor. Şi, dacă un om ştie că, datorită firii cu care s-a născut, e predispus la anumite probleme de sănătate, poate o să aibă mai multă grijă de el, nu-i asa?
www.descopera.ro