Powered By Blogger

candela

href="http://alliekatzgraphics.com/candle1.php">


Candle - Comments and Graphics Glitter

sâmbătă, 22 martie 2014

Informatii utile


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Săpunul de casă

 
Istoria nu spune nimic despre cum şi când au fost descoperite proprietăţile vindecătoare ale săpunului de casă, dar medicina populară cu­noaş­te multe cazuri de rezolvare a problemelor de să­nă­tate cu ajutorul săpunului. Ingredientele lui natu­rale nu dăunează sănătăţii. Este un anti­septic bun şi nu produce alergie sau iritaţie. Bunicile noas­tre folosesc supo­zitoare decupate din săpun pe post de pur­gativ, iar în fază inci­pientă se tratau cu el bubele şi coptu­rile, inclusiv gangrenele. Săpunul de casă se fo­losea şi la spălături vaginale contra ciu­percilor, ori la hemo­roizi. Iar părul sănă­tos şi lucios, fără mă­treaţă, se datora, şi el, spălatului cu săpun preparat în casă.
Leacuri cu săpun
Dureri de articulaţii şi ligamente
Se umple o găleată cu apă fierbinte, se săpuneşte locul bolnav şi se introduce în apă, 30 de secunde, de mai multe ori, cu pauze de 5 secunde. Tratamentul durează 15-20 de minute. O cură durează 10-15 zile. Dacă din anumite motive (hiper­tensiune, varicoză) nu se permit proceduri cu apă fierbinte, se produce multă spumă de săpun în apă caldă, în care se scufundă locurile bolnave de trei ori pe zi.
Furuncul, panariţiu, lipom
1. Se dau pe răzătoare 100-150 g de săpun, se pune la foc mic, cu 350 ml de ceai de rostopască, volbură sau pelin şi se lasă la fiert, amestecând periodic, până se evaporă 2/3 din apă. După răcire, unguentul obţinut se întinde pe o bucată de tifon împăturit şi se aplică pe locul afectat. Pansamentul se schimbă de două ori pe zi, iar în caz de secreţii purulente, de câte ori este ne­voie.
2. Se prepară un amestec omogen din părţi egale de albuş de ou crud şi săpun ras pe răzătoare. Se unge locul inflamat, se lasă până se usucă parţial preparatul şi se pansează uşor.
Arsuri
Când cineva din casă se ardea sau se opărea, fe­meile de la ţară ungeau locul ars cu săpun de casă ume­zit bine, lăsându-l să se usuce, ca să nu se înro­şească sau să se umfle locul afectat.
Guturai
În stadiul incipient, se ung nările pe interior cu soluţie de săpun. La primele aplicaţii apare o senzaţie de usturime suportabilă, dar nasul n-o să mai fie în­fundat şi o să uitaţi de răceală pentru o perioadă mai îndelungată.
Sinuzită
Pentru curăţarea sinusurilor se prepară un remediu în părţi egale, din săpun ras, ulei de măsline şi miere de albine. Ingredientele se topesc pe baie de aburi, se amestecă întruna şi nu se lasă să fiarbă. Un tampon de vată învelit în tifon se îmbibă cu preparatul cald, se întroduce în nas şi se lasă timp de 20 de minute sau cât rezistă pacientul. La fiecare procedură, se curăţă o sin­gură nară, deoarece efectul de curăţare poate fi des­tul de puternic.
Gută, artrită
Pe locul bolnav se aplică, înainte de culcare, o com­presă înmuiată în clăbuc de săpun. Se acoperă cu un fular de lână şi se pansează strâns.
Abcese infectate
Se prepară un unguent din părţi egale de săpun de casă, zahăr pudră şi ceapă tocată. Înainte de culcare, se aplică pe abces un strat gros de amestec şi se pan­sează. Până dimineaţa, rana se curăţă bine. Se spală cu ceai de pelin.
Săpunul de casă
 
“Lăutul” (Ştefan Luchian)
Călcâie crăpate, bătături
În 2 litri de apă fierbinte se dizolvă o lingură de săpun dat pe răzătoare şi o linguriţă de bicarbonat de sodiu. Picioarele se spală cu apă caldă, apoi se ţin în soluţia obţinută, timp de 15-20 de minute. Se înlătură pielea moartă şi se ung călcâiele cu ulei de ricin sau cu osânză de porc topită.
Muşcături de câine, zgârieturi de pisică, tăieturi
Pentru prevenirea infectării, după scurgerea sânge­lui, care înlătură o parte din microbi, pe rană se aplică o bucată de tifon împăturit, înmuiat în soluţie de săpun dizolvat în apă caldă. Se pansează strâns. Se schimbă de două ori pe zi.
Micoze pe laba piciorului
Locurile afectate – tălpi, între degete, unghii – se spală cu o perie şi săpun de casă, apoi se ung cu soluţie alcoolică de iod.
Iritaţii ale pielii
Pentru prevenirea iritaţiei, pie­lea se săpuneşte bine, se lasă spu­ma 20-30 de secunde, apoi se spală cu apă rece. La copiii mici, pielea iritată se tamponează uşor cu un tampon îmbibat cu apă cu săpun, apoi se clăteşte cu ceai de dentiţă.
Găuri în urechi
La ţară, şi astăzi li se fac aca­să fetelor găuri în urechi, pentru cercei. Dacă nu sunt respectate cu stricteţe cerinţele igienei, lobul urechii se inflamează, orificiul se astupă cu secreţii. Bunicile noastre amestecau săpun ras cu suc de ceapă şi aplicau amestecul pe locul inflamat, pentru 8-10 ore. După înlăturarea săpunului, locul cu pricina se şterge două zile cu ţuică sau alcool sanitar, dar mai bine cu tinctură de urzică.
FRUMUSEŢE

Săpunul de casă în cosmetică
Acnee
Se rad pe răzătoare 100 g de săpun, se amestecă cu 100 ml lapte cald şi câte o lingură de miere de albine şi sare de mare. Se aplică pe faţă şi se ţine 20-30 de minute. Se spală apoi cu apă fierbinte, urmată de apă rece, timp de 2-3 săptămâni.
O variantă mai simplă: palmele umezite se săpu­nesc până se formează o spumă groasă, care se întinde pe faţă. Se varsă apoi pe fiecare palmă câte o linguriţă de sare de mare şi se masează zonele afectate, peste pasta de săpun, cu mişcări uşoare, timp de 2 minute. Me­toda nu le este recomandată domni­şoarelor cu pielea fină şi sensibilă.
Reţeta săpunului de casă
Săpunul de casă se obţine în urma reacţiei dintre o grăsime şi un hidroxid alcalin. Pentru prepararea săpu­nului se folosesc resturi de grăsime (seu, untură de porc, margarină, unt, ulei) şi sodă caustică. Printr-o me­todă sim­plă şi uşor de realizat se poate prepara şi acasă un săpun de calitate.
Pentru săpunul de rufe se strâng toate resturile de grăsime într-un vas până când se ajunge la o cantitate de 1-2 kg. (Nu se folosesc resturi de grăsime greu mi­rosi­toare din cauza alterării.) Într-o oală de 6-8 l (care nu va fi folosită apoi în alt scop!) se pun câte 200 g sodă caus­tică şi 1 l de apă pentru fiecare kilogram de grăsime. După ce soda s-a dizolvat, se pune oala pe foc şi se in­tro­­duce grăsimea, amestecând continuu. Persoa­na care pregăteşte săpunul va purta ochelari şi îşi va feri faţa şi mâi­nile în timpul operaţiei, pentru a nu fi stropite de li­chidul care clocoteşte.
Săpunul de casă
 
Şi astăzi ţăranii fac săpun din resturile de grăsime rămase de la Ignat
Amestecul se fierbe timp de 2-3 ore, până când se produce procesul de sapo­nificare (apa­re mirosul caracteristic de săpun). Săpunul este gata şi se poate turna în cutii de lemn căptuşite cu hârtie. (Aten­­ţie! Oala cu săpun fierbinte se va apuca de mânere numai cu o cârpă uscată, după ce s-a lăsat puţin să se ră­cească.)
Dacă se doreşte un săpun par­fu­mat, se adaugă la fiert o mână de pelin, lavandă, flori de trandafir, liliac etc. (plantă proaspătă sau uscată). Dacă se doreşte şi o colo­rare a lui, se va turna în amestec puţin colorant organic. După 24 de ore, se scoate să­punul din cutie, se taie în bucăţi, care se pun apoi la uscat.
 
 

Baia rusească

 
- Baia şi primenirea trupului în apă au fost socotite, încă din antichitate, elementele esenţiale ale unui stil de viaţă sănătos. Din cele mai vechi timpuri, vracii şi medicii marilor imperii recomandau îmbăierea trupului ca pe o metodă eficientă de revigorare a organismului, de prevenire a bolilor şi a molimelor, de tămăduire a suferinţelor fizice şi chiar sufleteşti. Baia era considerată nu numai un procedeu de înfrumuseţare şi întinerire a trupului, dar şi un mijloc de purificare spirituală, de înlăturare a energiilor negative. După milenii, medicina modernă a confirmat proprietăţile terapeutice ale îmbăierii. Fie că vorbim despre sauna finlandeză, despre baia cu aburi rusească, despre ofuro japonez, hamam-ul turcesc sau “banala” îmbăiere cu fierturi din plante, s-a dovedit că baia are o influenţă pozitivă asupra tuturor organelor, înlăturând oboseala şi stresul, restabilind echilibrul emoţional şi psihic -
Istoria băii cu foc şi apă
Povestea băii porneşte din timpuri străvechi, pe vremea când oamenii, fascinaţi fiind de fenomenele naturii, au început să studieze proprietăţile celor pa­tru elemente care au dat naştere vieţii: focul, aerul, apa şi pământul. Astfel, marii înţelepţi ai Egiptului Antic au descoperit că focul şi apa, îmbinate într-o ar­mo­nie paradoxală, dau naştere unei proceduri ce vin­decă trupul şi alungă suferinţele sufleteşti. Îmbă­ierea trupului, un obicei folosit iniţial numai de marii preoţi, a devenit în Egipt o practică obişnuită de puri­fi­care a organismului. Băile comunale au devenit ade­vărate locuri de binefacere, unde se putea trata aproa­pe orice afecţiune. Săpăturile arheologice din jurul cetăţii Teba au scos la iveală mai multe rămăşiţe ale unor băi comunale antice. Acestea erau construite din piatră, pe două etaje. La nivelul inferior erau am­pla­­sate vetre de foc, iar la cel superior s-au descoperit “paturi” din piatră, încălzite cu aer cald ce se ridica de dedesubt, prin orificii special create. În camera cu aburi se afla şi un bazin cu apă rece, în care locuitorii oraşului se primeneau după procedura cu aburi. Vizi­tatorii se aşezau apoi pe “canapelele” din piatră, iar lucrătorii băilor comunale le făceau masaje şi le un­geau trupul cu tincturi şi pomezi vindecătoare. Pe post de săpun se utiliza ceara de albine şi apa. Dra­gos­­tea pentru baie şi masaj, precum şi moderaţia în alimentaţie au făcut din egipteni un popor de oameni zvelţi, echilibraţi şi sănătoşi.
A trecut ceva vreme, şi procedura terapeutică a fost împrumutată şi de popoarele Europei Occi­den­tale şi de cele ale Bizanţului, care au desăvârşit aceas­tă metodă curativă. În Rusia, slavii au început să folosească baia începând cu secolul al X-lea, când călugării marilor mânăstiri, preluând modelul bizan­tin, au purces la construirea băilor, numindu-le “lă­ca­şuri pentru neputincioşi”. Metoda de îmbăiere ru­sească depăşeşte însă, în multe privinţe, băile euro­pene sau asiatice. Baia rusească cu aburi umezi, spre deosebire de celelalte, este cu mult mai fierbinte, având un efect mult mai puternic asupra organis­mu­lui. Atributul indispensabil, unic, al băii ruseşti este măturica din crenguţe de copac, un instrument cu aju­torul căruia trupul celui îmbăiat este “biciuit” meto­dic. Tocmai datorită acestei proceduri, considerată de europeni barbară, baia rusească era socotită iniţial o metodă de tortură, şi nu o modalitate de relaxare. Cu timpul, însă, faima băii ruseşti atottămăduitoare s-a răspândit până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Măturica de alungat boala
Baia rusească
 
Etapele confecţionării măturicilor
Procedura băii ruseşti, deşi pare greu de suportat, este o metodă extrem de benefică de combatere şi prevenţie a bolilor respiratorii, circulatorii, reuma­tice, stimulând circulaţia sanguină şi numărul celu­lelor roşii, normalizând tensiunea arterială, echili­brând metabolismul. Măturile din rămurele de copac folosite în baia rusească ajută la deschiderea porilor, eliminând celulele moarte ale pielii, toxinele şi mi­cro­bii. Aceste instrumente de masare trebuie alese în funcţie de afecţiunea fiecăruia. Crenguţele din care sunt alcătuite, recoltate din zone ferite de poluare, trebuie uscate în locuri umbroase, lipsite de umezeală şi bine ventilate. În mijlocul măturicilor de baie se aşează crenguţele mai groase, iar de jur-îm­prejur se împletesc ramurile subţirele, îndoite spre inte­rior. Ele trebuie să fie uşoare, cu o lungime de aproximativ 25-35 de centimetri.
Înainte de a folosi măturica din crenguţe uscate, aceasta trebuie clătită de mai multe ori în apă călduţă, după care se scufundă într-un recipient cu apă fier­binte, timp de 10-15 minute. În cazul în care nu este suficient de moale, procedura poate fi repetată.
Tehnici de masaj
În camera de baie cu aburi, după ce trupul este bine asudat, se poate trece la etapa de masare a cor­pului cu măturici. În primele zece minute, măturica se foloseşte abia atingând corpul, mai mult pentru a direcţiona aerul fierbinte către trup. Se începe dinspre partea superioară a corpului, de la ceafă, coborând până la glezne, întâi pe spate, apoi, pe faţă. Măturica acţionează lovind fiecare zonă a corpului timp de un minut. Persoanelor cu un sistem cardio-vascular mai precar le este recomandată aşezarea pe piept, în zona inimii, a unui prosop înmuiat în apă rece. Odată ce corpul s-a încălzit şi s-a obişnuit cu masajul, măturica se poate folosi cu lovituri mai pu­ternice, în funcţie de gradul de su­portabilitate al fiecăruia, masând fie­care zonă a trupului: câte două mi­nute pentru cea­fă, spate, fese, coapse, gambe, călcâie. Din timp în timp, măturica se înmoaie într-un lighean cu apă rece pentru uşoara răcorire a trupu­lui şi pentru a evita supraîncălzirea muşchilor şi articu­laţiilor.
Baia rusească
 
În Rusia, sauna este şi astăzi la mare cinste
Măturica din mesteacăn este simbolul băii cu aburi ruseşti. Ea este una dintre cele mai des utili­zate, fiind be­nefică pentru o gamă largă de afec­ţiuni, este durabilă şi flexibilă, acţio­nând delicat asupra corpului, dar profund. Frunzele sale sunt un excelent absorbant al trans­piraţiei şi umezelii, fiind bogate în vitamina A şi vitamina C, în uleiuri esenţiale, taninuri şi caro­ten. Este indispensabilă în durerile mus­cu­lare şi articulare, curăţă pielea pre­dispusă la erupţii cutanate şi pus­tule, accelerează vindecarea rănilor şi a vânătăilor, are un efect calmant, eli­mină mătreaţa şi întăreşte firul de păr. Măturica din mesteacăn este perfectă pentru fumători şi ast­ma­tici, îmbună­tăţind ventilaţia plămâ­ni­lor, combătând tusea productivă şi flegma.
Măturica din stejar - Slavii venerau stejarul, socotindu-l un simbol al puterii, al longevităţii, al fertilităţii. Calităţile sale terapeutice aproape mi­raculoase au fost des­coperite din cele mai vechi timpuri. De aceea, măturica din stejar este una dintre cele mai apre­ciate. Este recomandată persoanelor cu tenul gras, prin utilizarea ei pielea deve­nind mată, rezistentă, uşor de curăţat. Frunzele şi crengile de stejar conţin taninuri, fiind recomandate în diverse boli de piele şi împotriva trans­piraţiei ex­ce­sive, în special a picioa­relor. Are un efect anti-inflamator, aro­ma sa puternică inhibă creşterea ten­siunii arteriale în camera de baie cu aburi, calmează sistemul nervos, elimină stresul. Este recomandată bărbaţilor ce suferă de impotenţă sau de ejaculare rapidă. Nu în zadar, în folclorul rusesc, stejarul este simbolul vigorii şi al energiei masculine.
Măturica din brad este un instrument excelent pentru masarea muşchilor. Este potrivită persoanelor care suferă de reumatism, nevralgii, sciatică, celor care au dureri la nivelul coloanei vertebrale. De ase­me­nea, este foarte utilă în combaterea gutei. Sub­stanţele răşinoase conţinute în acele de brad irită uşor pielea, dar stimulează transpiraţia şi îmbunătăţesc cir­culaţia sanguină. Aceste substanţe răşinoase au proprietăţi dezinfectante, şi previn bronşita, laringita, gripa şi bolile tractului respirator, ameliorând infla­maţia sinusurilor. Uleiurile din brad au un efect afro­diziac, îmbunătăţind starea generală de spirit, cal­mând stresul, anxietatea, nervozitatea şi combătând epuizarea.
În combinaţie cu alte plante
Baia rusească
1. Pentru cei care suferă de boli pulmonare, de bronşite, astm, tuse expectorantă, pneumonii, în mă­tu­ricile din crenguţe se pot adăuga şi fire de Sovârf. Planta este benefică şi în combaterea durerilor de cap, a tulburărilor nervoase, având un efect sedativ, dia­foretic.
2. Măturica din crenguţe cu adaos de Urzică este benefică în bolile de ficat, de rinichi, împotriva reu­matismului, gutei, acneei.
3. În combinaţie cu Sunătoarea, combate mastita, hemoroizii, accelerează vindecarea plăgilor, a ulce­raţiilor, escarelor, alergiilor.
4. Măturica cu Mentă calmează nervii, îmbunătă­ţeşte starea de spirit, combate oboseala şi tonifică organismul.
5. Prin adaosul de Pelin, măturica este benefică în bolile articulare, ale vezicii biliare, de stomac, ficat, împotriva icterului şi obezităţii.
6. Îmbinată cu tulpini de Coacăz negru, are efec­te anti-inflamatoare şi analgezice, este un bun dia­foretic, eliminând din organism metalele grele şi substanţele radioactive.
Măşti şi loţiuni folosite în baie
Procedura băii ruseşti se recomandă a fi urmată în două etape. De regulă, durata primei etape nu tre­buie să depăşească 20 de minute, iar temperatura în camera de baie cu aburi umezi trebuie să fie de cel mult 90 de grade Celsius. După această pri­mă fază, este recomandat să se pără­seas­că camera de baie, pentru a intra într-o încăpere cu o temperatură nor­ma­lă, pentru aproximativ 20-30 de minute. Aici se poate savura un ceai fierbinte, iar tenul şi trupul se pot dezmierda cu diferite măşti şi loţiuni ce au rolul de a curăţa pie­lea şi de a creşte nivelul trans­piraţiei, pen­tru o eliminare cât mai efi­cientă a toxi­ne­lor. După acest interval de timp, se intră din nou în camera cu aburi umezi, pentru alte 20-30 de minute. În această a doua etapă, se pot folosi mătu­ricile pentru ma­sarea trupului. La final, se face un duş, clă­tind trupul cu apă călduţă (nu fier­binte!) din abundenţă.
Măşti pentru ten
1. Pentru tenul gras se foloseşte o mască din următoarele ingrediente: patru linguri de fulgi de ovăz, o jumătate de castra­vete verde, trei linguri de smântână. Ovăzul se dă prin râşniţa de cafea, castravetele se dă pe răzătoarea mică şi apoi totul se amestecă foarte bine. Se aplică pe faţă, într-un strat uniform, şi se lasă acţioneze timp de 20 de minute. Se clăteşte iniţial cu apă călduţă, apoi cu apă rece.
2. Mască împotriva pielii îmbătrânite – Patru lin­guri de smântână grasă se amestecă cu trei linguri de pastă de căpşuni (fructe bine zdro­bite). Se aplică pe piele şi se masează uşor, timp de 10 minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă.
3. Mască tonifiantă – Un gălbenuş de ou, o lingură de drojdie de bere, o linguriţă de ulei vegetal se ames­tecă bine şi se aplică pe piele, lăsând să ac­ţio­neze timp de 10-15 minute. Se clăteşte cu apă călduţă.
Baia rusească
Loţiuni de corp
Anticelulitică, cu efect de ardere a grăsimilor

1. Cinci linguri de suc din struguri, o lin­gură de făină din ovăz, o linguriţă de miere se amestecă şi se întinde pe corp, în zonele afec­tate de celulită. După zece minute, trupul se masează bine şi apoi se clăteşte cu apă călduţă.
2. Patru linguri de smântână, 60 de grame de miere, 3-5 picături de ulei esenţial de por­tocale se mixează până la omogenizare. Se aplică pe piele, lăsând să acţioneze timp de 15 minute, după care se clăteşte cu apă din abundenţă.
3. O cană de smântână şi o ceşcuţă de sare grun­joasă se amestecă bine. Se aplică pe corp şi se ma­sează timp de opt minute. A­ceastă cremă exfoliantă se utilizează în prima etapă a băii ruseşti, în camera cu aburi umezi.
Atenţie! Proce­du­rile băii ruseşti sunt con­train­di­cate per­soa­nelor ce suferă de afecţiuni cardiace in­­flamatorii (endocar­dită, miocardită, peri­car­dită).
Baie terapeutică cu plante şi ierburi
Înainte de a face o baie din plante, este foarte im­por­tant să faceţi un duş pentru a curăţa porii pielii de mur­dă­rie şi grăsimi. După duş, cor­pul se freacă energic cu un prosop. Apoi, cada se umple cu apă caldă, în general cu o tempe­ratură de 36-38 de gra­de Celsius. Este recomandat ca în timpul băii să aveţi la mână un ceas cu termometru. Aceste băi sunt indicate în special în perioada sezonului rece, când organis­mul uman este lipsit de căldura şi lumi­na soarelui. Baia pe bază din plante alungă oboseala, cal­mează sistemul nervos, îmbună­tă­ţeş­te somnul şi pro­cesele meta­bolice, ameliorează dure­rea şi tensiu­nea musculară, întine­reşte, revigorează şi curăţă pielea. Pentru efecte terapeu­tice, trebuie făcute 10-15 ase­menea băi, într-un interval de o lună de zile.
Fiertură rusească
Baia rusească
 
Masajul cu măturici din plante contribuie la eliminarea toxinelor
Se folosesc plante precum: mentă, muşeţel, coada-şori­celului, pelin, în amestec sau doar din­tr-un singur soi. Frun­zele şi tulpinile se toacă mărunt, în părţi egale, nu mai mult de 5-10 mm, şi se pun la uscat într-un loc lipsit de ume­zeală, întunecos, cu o ventilaţie bună. După apro­ximativ trei săptă­mâni, când plantele sunt complet uscate, se depo­zitează în borcane de sticlă, închise ermetic, în­tr-un loc întunecos şi rece. Se pot păstra timp de ma­ximum doi ani.
Mod de preparare: în­tr-un vas emailat, la 250 de grame de pulbere din plan­te, se toarnă un litru şi ju­mă­tate de apă clocotită. Vasul se pune la fiert pe foc puternic. Când apa începe să clocotească, focul se dă la minimum, recipientul se acoperă şi se lasă la fiert timp de o oră. Se trage de pe foc şi, fără a îndepărta ca­pacul, se lasă să se răcească la temperatura ca­me­rei. După ce s-a răcit complet, se stre­coară printr-o strecură­toare, apoi se filtrează iarăşi, de data aceasta printr-un tifon pus în două. Se poate păstra la frigider, nu mai mult de o lună de zile, sau se poate utiliza imediat.
Utilizare: În cada de baie, pregătită cu apă la o temperatură de 36-38 de grade Celsius, se toarnă fier­tura din plante. Durata tratamentului este de 15-20 de minute.
Baie împotriva răcelii
Această baie se face înainte de culcare, după cel puţin două ore de la cină. Cada de baie se umple pe trei sferturi cu apă la o temperatură de 36 de grade Celsius. În această baie se scufundă trupul treptat. După două-trei minute, se toarnă fiertura din plante, apoi se deschide robinetul de apă caldă şi se măreşte temperatura până la 39 de grade. Durata băii este de maximum 30 de minute. După acest răstimp, corpul se clăteşte cu apă caldă la o temperatură de 26-27 de grade, se freacă cu un prosop până ce pielea devine de culoare roşiatică, se îmbracă o pijama de bumbac şi se merge direct în pat.
Baie cu Urzică
Peste 250 de grame de frunze de Urzică mărunţite sub formă de pulbere se toarnă patru litri de apă clo­cotită. Recipientul se acoperă şi se lasă la infuzat timp de o oră, după care se strecoară. Se adaugă în apa de baie. Combate reumatismul, guta, inflamaţiile pielii, îndepărtează oboseala şi creşte tonusul.
Baie cu Trifoi
Peste 300 de grame de Trifoi, cu tot cu flori, se toarnă doi litri de apă clocotită. Se acoperă şi se lasă la infuzat timp de patru ore, după care se strecoară şi se toarnă în apa de baie. Are un puternic efect tonic asupra întregului organism.
Baie cu amestec de plante, împotriva problemelor sistemului nervos
(insomnie, stări de nervozitate, anxietate, stres, depresie)

Ingrediente: 50 de grame de seminţe decojite de Floarea-soarelui, 100 de grame de rădăcină de Obligeană, 150 de grame de Valeriană. Peste ierburile bine ames­tecate se toarnă doi litri de apă clocotită. Se pun la fiert timp de zece minute, se trage vasul de pe foc şi se lasă la infuzat 20 de minute. Se strecoară şi se toar­nă în apa pregătită pentru baie, la o temperatură de 37 de gra­de. Durata băii este de 10-15 minute. După baie, se reco­man­dă repaus la pat, timp de 40 de minute. Pentru efecte te­ra­peutice maxime, cursul trata­mentului este de 15-20 de băi.
Baia rusească
Baie cu frunze de Nuc
Peste un kilogram de frunze proaspete sau uscate de Nuc şi două linguri de rosto­pas­că mărunţită se toarnă pa­tru litri de apă rece. Reci­pientul se acoperă şi se pune pe foc, timp de 20-30 de minute. Fiertura se adaugă în apa de baie, în care trebuie să vă relaxaţi timp de 20 de minute, o dată pe săptămână. După baie, trebuie să faceţi un duş cu apă călduţă. Tratamentul este util împotriva bolilor sis­temului limfatic, având un efect anti-inflamator.
Baie pentru piele iritată, vânătăi, acnee
Două linguri de tărâţe de grâu se aşează într-un tifon pus în mai multe straturi şi se leagă la gură cu o sfoară. Săculeţul se agaţă de robinetul căzii, astfel încât apa să curgă trecând prin el. Temperatura apei de baie nu trebuie să depăşească 30 de grade. Durata băii este de 10-15 minute. După baie, pielea nu se şterge, ci se lasă să se usuce treptat.
 
 

SECRETELE ECHILIBRULUI

Doctorul Alexander Loyd a descoperit că într-adevăr există un cod al vindecării valabil pentru oricine, încă din anul 2001. El constă din patru centri ai corpului prin care se poate introduce energie vindecătoare cu ajutorul degetelor noastre. Aceşti centri trebuie "iluminaţi" cu energie într-o anumită ordine. Degetele pot fi ţinute relaxate, drepte sau încovoiate, după cum vă este mai comod, important fiind ca ele să ţintească centrul de vindecare. Vărfurile degetelor trebuie să fie la distanţă de 5-7.5 cm de zona respectivă, fiind demonstrat faptul că la distanţă faţă de corp, această inducere a energiei este mult mai eficientă decât dacă am atinge corpul cu degetele sau ar fi ţinute mult mai aproape, aşa cum nici bujia de la maşină nu atinge partea metalică a motorului pentru a funcţiona bine. Degetele vor crea un câmp energetic pozitiv/negativ, exact aşa cum are corpul nevoie pentru a se vindeca. Distanţa de 5-7.5 cm dintre degete şi corp permite crearea polarităţii necesare producerii unei puteri mai mari.
 
CEI PATRU CENTRI DE VINDECARE
  1. Rădăcina nasului (mai exact între rădăcina nasului şi mijlocul distanţei dintre sprâncene)
  2. Mărul lui Adam (exact deasupra mărului lui Adam)
  3. Maxilarele (la baza dinspre ureche a osului mandibular, de ambele părţi ale capului)
  4. Tâmplele (1.25 cm deasupra tâmplei şi 1.25 cm de la tâmplă spre spatele capului, de ambele părţi ale capului).
Fiecăruia din cei patru centri, cu excepţia mărului lui Adam, îi corespunde o poziţie normală a mîinilor şi o poziţie de sprijin. Dacă mîinile se deplasează de la centru (pe durata terapiei), vindecarea tot se va produce, pentru că intenţia de vindecare e mai importantă decât perfecţiunea ţinerii mâinilor. Dacă vă dor coatele în poziţia de sprijin, puneţi o pernă sub ele. 
Lucraţi cu codul într-un loc liniştit, unde sunteţi singuri şi vă puteţi relaxa, fără întreruperi şi distragerea atenţiei.
Evaluaţi-vă amintirile şi începeţi cu amintirea care vă produce un disconfort maxim. Începeţi să lucraţi cu această amintire:
  1. Evaluaţi amintirea pe o scară de la 0 la 10, 10 fiind cel mai dureros.
  2. Identificaţi-vă sentimentele şi/sau convingerile nesănătoase legate de această problemă.
  3. Puneţi-vă în funcţiune detectorul de amintiri: identificaţi şi alte amintiri sau situaţii în care v-aţi simţit la fel de rău, chiar dacă din alte cauze sau în alte circumstanţe. Căutaţi senzaţiile identice, nu situaţiile identice. Dacă aţi mai depistat o amintire care vă face să vă simţiţiţi la fel de rău sau şi mai rău, concetraţi-vă mai întâi pe amintirea cea mai veche.
  4. Evaluaţi acea amintire veche pe o scară de la 0 la 10. Ar putea exista şi altele. Căutaţi în continuare amintirea cea mai puternică şi mai veche şi lucraţi cu ea mai întâi. Ce vă deranjează în prezent poate fi ceva creat de o amintire veche nevindecată. Când vindecaţi o amintire veche şi puternică, toate amintirile legate de esenţa ei se vor vindeca în acelaşi timp.
  5. Rostiţi rugăciunea de vindecare, introducând toate amintirile descoperite (ex. "amintirea mea de la 3 ani când m-a muşcat câinele, problema mea cu frica de şerpi, operaţia mea de apendicită, operaţia mea la amigdale, şi altele care mi-au creat aceeaşi senzaţie de frică şi stare de rău).
  6. RUGĂCIUNE: Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase, amintirile celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele fizice legate de ....(problema sau necazurile mele), să fie identificate, scoase la iveală şi vindecate, ca să mă umplu de lumina, viaţa şi iubirea de Dumezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei vindecări să fie sporită de 100 de ori sau mai mult".(Aceasta îi va spune organismului să facă o prioritate din vindecare).
  7. Începeţi să faceţi codul vindecării, menţinând degetele în fiecare poziţie, aprocimativ 30 de secunde, repetând o declaraţie de concentrare asupra adevărului care se adresează problemei pe care o aveţi şi contracarează orice convingere nesănătoasă legată de ea. Când lucraţi cu codul vindecării concentraţi-vă asupra părţii pozitive, nu negative a problemei.
  8. Faceţi secvenţa codului vindecării cel puţin 6 minute şi asiguraţi-vă că treceţi prin toate cele patru poziţii, în ordine. Dacă aţi evaluat problema la peste 5 sau 6 pe scara de evaluare de la 0 la 10, puteţi prelungi durata codului vindecării la mai mult de 6 minute.
  9. Când aţi terminat secvenţa codului, reevaluaţi-vă amintirea. Dacă ea a scaăzut pe scare de evaluare la 1 sau zero, treceţi la următoarea amintire.
Iată poziţiile degetelor, în ordine:
Poziţia de bază şi cea sprijinit pentru rădăcina nasului
 
Poziţia Mărul lui Adam (imediat deasupra lui)
 
 
Maxilarele - la baza dinspre ureche a osului mandibular, de ambele părţi ale capului

Poziţia pentru tâmple - 1.25 cm deasupra tâmplei şi 1.25 cm de la tâmplă spre spatele capului, de ambele părţi ale capului, simultan 
 
Poziţia pentru tâmple, sprijinit

Dacă sunteţi întrerupt în timp ce faceţi o secvenţă de cod, reluaţi mai apoi de unde aţi rămas. Dacă sunteţi întrerupt şi a doua oară, reluaţi toată secvenţa de la capăt.

Dr. Alexander Loyd recomandă repetarea secvenţei codului vindecării de 3 ori pe zi. Pentru rezultate mai rapide, se poate face chiar de mai multe ori pe zi. 

În orice situaţie se poate obţine vindecarea, chiar dacă nu îl puteţi face decât odată pe zi, însă ideal ar fi de 3 sau mai multe ori pe zi pentru rezultate mai rapide. Cheia este consecvenţa, să faceţi secvenţa cel puţin o dată pe zi, zilnic.

APLICAREA CODULUI PENTRU O ALTĂ PERSOANĂ
Se poate face toată secvenţa de cod pentru o altă persoană, diferenţa fiind rugăciunea care va fi de felul următor:

"Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase, amintirile celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele fizice legate de ... (problema sau necazurile persoanei) să fie identificate, scoase la iveală şi vindecate, pentru ca ....(numele persoanei) să se umple de lumină, viaţa şi iubirea de Dumnezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei vindecări să fie sporită de 100 de ori sau mai mult".

Faceţi exerciţiile pe voi. Când aţi terminat, rugaţi-vă simplu:

"Trimit integral efectele acestei vindecări către ... (numele persoanei), cu iubire."

Reacţii de disconfort pot apare într-o proporţie de 1:10, ceea ce nu e specific doar utilizării codului vindecării. Este un fenomen bine cunoscut în medicină sub numele de reacţia Herxheimer. Spunem că este o reacţie de vindecare deoarece este dovada faptului că vă însănătoşiţi, organismul începe să se cureţe, toxinele din organism şi emoţiile negative căutând o cale de ieşire din sistem. Dacă apar reacţii de disconfort, continuaţi cu codul vindecării, dar puneţi accent pe uşurarea disconfortului reacţiei de vindecare.


Pe măsură ce vindecarea se produce, nu este ceva neobişnuit ca să aveţi fluctuaţii emoţionale, fiind zile când vă veţi simţi excelent, dar şi zile când vă veţi simţi ca înainte de vindecare. Încercaţi să nu fiţi nerăbdători cu procesul, el va dura atât cât trebuie să dureze. 

Nu uitaţi că vindecaţi decenii de deşeuri. Codul vindecării vindecă sursa spirituală a problemei, care constă întotdeauna în amintiri/imagini celulare distructive şi convingeri nesănătoase, nu în simptome fizice, boală sau stare de rău.
Dacă sunteţi dependent de un viciu, cum ar fi drogurile, fumatul, alcoolul, atunci trebuie să lucraţi în primul rând pentru această necesitate. A continua să faci ceva greşit, deşi ştii că acel lucru e greşit, intră în categoria "acţiuni vătămătoare" şi înlăturarea lor constituie prima prioritate. Pe măsură ce vă veţi vindeca, alegerea acţiunilor sănătoase va deveni din ce în ce mai simplă.
Vindecarea se poate produce chiar şi după ce nu mai lucrăm cu codul, la cîteva săptămâni sau luni după. Codul vindecării lucrează la nivel de subconştient. 

Toate problemele pe care le are o persoană de-a lungul vieţii, intră în 12 categorii mari, cu care va trebui să lucrăm.


CELE 12 CATEGORII DE PROBLEME SUFLETEŞTI
  1. Imposibilitatea de a ierta
  2. Acţiuni vătămătoare
  3. Convingeri greşite
  4. Iubire contra egoism
  5. Bucurie contra tristeţe/depresie
  6. Linişte contra anxietate/frică
  7. Răbdare contra supărare/frustrare/nerăbdare
  8. Bunăvoinţă contra respingere/asprime
  9. Bunătate contra lipsă de bunătate
  10. Încredere contra control
  11. Umilinţă contra mândrie nesănătoasă/aroganţă/controlul imaginii
  12. Autocontrol contra lipsa controlului.
Toate acestea sunt foarte importante pentru vindecare.
Dar nu uitaţi: ţinta Codului Vindecării este întotdeauna memoria celulară, convingerile greşite şi sentimentele negative. 
Pentru a aprofunda mai bine toate aceste lucrui legate de vindecare prin codul dr. Alexander Loyd, vă recomand să citiţi cartea "Codul vindecării - 6 minute pentru vindecarea problemelor de sănătate, succes sau relaţionale", autor Alexander Loyd şi Ben Johnson.
Fiţi consecvenţi în aplicare şi vă veţi rezolva o mare parte sau chiar toate probleme care în prezent vă apasă şi vă crează o stare de stres şi disconfort.
Ce pot să vă spun din propria experienţă este că această metodă m-a liniştit foarte mult şi, odată ce am început cu o amintire, ulterior mi-au apărut şi alte amintiri, de la sine, de parcă ar fi urmat un fir ascuns undeva, amintiri pe care le creadeam demult vindecate şi îngropate dar, evident, chiar nu era aşa.